Tim Drone

Vodafone nu a avut un an bun: ce a pățit în România, după fuziunea cu UPC

Unul dintre giganții telecomunicațiilor din România, Vodafone pare să nu aibă parte de un an profitabil, în urma fuziunii cu UPC. Cel de-al doilea actor de pe piața telecomunicațiilor a înregistrat un rezultat negativ.

Jucătorul de pe locul doi pe piața telecomunicațiilor din România, a înregistrat anul trecut o pierdere de 214,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă o scădere drastică, având în vedere faptul că în anul 2019, compania înregistra un profit net de 160,8 milioane de lei. rezultatul este unul negativ, reprezentând totodată o premieră, având în vedere exercițiile financiare cuprinse între anii 2008 – 2020.

Deținătorul primului loc al pieței, Orange România a raportat o cifră de afaceri de 5,6 miliarde de lei. Profitul net al companiei a fost de 461,2 milioane de lei. Astfel, după analiza bilanțului efectuată de către cei de la Profit.ro, Vodafone a suferit această pierdere majoră din cauza creșterii cheltuielilor companiei cu 23%, suma arătând 4,98 de miliarde de lei.

Venuturile totale realizate au atins 4,76 de miliarde de lei, ceea ce a reprezentat o urcare de 11,9 puncte procentuale, în timp ce afacerile totale ale companiei au avansat cu 12,4%, la suma de 4,47 miliarde de lei.

UPC România a fost preluat de către Vodafone România

Potrivit sursei citate, în luna decembrie a anului 2019, UPC România urma a fi preluat de către Vodafone România, după realizarea tranzacției la nivel internațional de 18 miliare de euro, care urma să se încheie în luna martie a anului 2020.

„Pierderea societății UPC România aferentă anului financiar închiat la 31 martie 2020, în valoare de 230,17 milioane de lei, a fost preluată de către Vodafone România pe linia de rezultat reportat”, se arăta într-un document al companiei.

În document mai era menționat faptul că Vodafone România a mai asigura un comision în valoare de 47,7 milioane de lei pentru investiția în Vodafone România M-Payments, activitate care s-a încheiat în anul 2017. La sfârșitul anului trecut, datoriile companiei erau de 3,55 miliarde de lei, reprezentând o creștere de 58,2% mai mult față de decembrie 2019.

Creanțele sale au scăzut cu 8,4%, ceea ce reprezintă echivalentul sumei de 1,02 miliarde de lei. Numărul angajaților companiei a cunoscut o creștere cu 29,3% anul trecut, ceea ce înseamnă că a asigurat locul de muncă a 3.906 persoane. La finele anului 2019, UPC România înregistra o pierdere de 204 milioane din cifra totală a afacerilor de 683,5 lei.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *