Tim Drone

Ai crede că e o criptomonedă românească: ce poți face cu CIUGUban, moneda virtuală românească

Prima monedă lansată de o comunitate din România are particularitățile unei criptomonede, dar nu este asta. În schimb, este prima monedă virtuală din țara noastră și va face valuri printre tinerii din localitatea Ciugud.

S-a scris mult despre Ciugud, principalul promotor al ideii de Smart Village de pe teritoriul României. Acesta este de mult timp cel mai inteligent sat de la noi, iar acum merge și mai departe. Oficialii din Ciugud au dezvăluit că își lansează CIUGUban-ul, o monedă virtuală al cărei scop, cel puțin pentru început, este de a recompensa copii care și-au făcut un scop din reciclare. Indiferent dacă reciclează ambalaje din plastic, sticlă sau aluminiu, se vor bucura de un beneficiu financiar.

„Moneda va fi folosită, în primă fază, pentru a recompensa cetăţenii, în special copiii, care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu. Proiectul presupune montarea în comună a unor staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, unde cetăţenii vor putea depune sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetăţenilor şi de stimulare a reciclării şi colectării selective”, se precizează în comunicatul administraţiei locale.

Deși va putea folosi oricine noul sistem, pentru a atrage atenția că accentul este pe copii, prima stație de conversie a fost instalată în curtea Școlii Gimnaziale din Ciugud. Ca referință, acea unitate de învățământ este prima școală smart din mediul rural românesc. Ansamblu de reciclare din care poți obține CIUGUbani a fost personalizat într-o manieră similară cu un robot.

„Acesta a fost numit ‘Verzulică – roboţelul reciclator’, iar copiii sunt provocaţi, până la sfârşitul vacanţei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje şi să colecteze cât mai multe monede virtuale. La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare”, arată sursa citată.

Urmează extinderea proiectului cu alte stații de reciclare instalate în alte zone din comună. În ceea ce privește utilitatea banilor virtuali, în prima fază, vor primi reduceri la magazinele sătești care decid să se înscrie în program. Pe termen lung, oficialii locali speră ca aceleași monede virtuale să fie folosite pentru reduceri la taxele și impozitele plătite la primărie.

„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. (…). În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi”, a spus, potrivit sursei citate, primarul Gheorghe Damian.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *