Tim Drone

31 de ani de la Mineriadă și niciun vinovat. Ludovic Orban: Nu s-a dorit finalizarea acestui dosar. Au fost tergiversări voite

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, spune că la 31 de ani de la Mineriadă nu există niciun vinovat pentru că „nu s-a dorit finalizarea acestui dosar”: „E un sistem așa, o mână nevăzută care parcă trage niște sfori când e vorba de astfel de evenimente în care există vinovății la cel mai înalt nivel”.

  • „Nici astăzi dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, la fel ca dosarul Revoluției. Este împotmolit în proceduri, iar adevărații vinovați nu sunt pedepsiți nici astăzi.
  • Eu am o opinie clară: nu s-a dorit finalizarea acestor dosare. Este de domeniul evidenței. Au trecut 31 de ani, dosarele sunt instrumentate, în mare parte există mărturii, există probe, există indicii clare. Faptul că nu a fost finalizat se datorează faptului că nu s-a dorit finalizarea, dar am încredere că lucrurile vor intra pe un făgaș firesc”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă consideră că a fost vina procurorilor pentru tergiversarea acestui dosar și de unde „nu s-a dorit finalizarea acestuia”, Orban a spus, fără a da un răspuns clar, că tergiversările și „chichițele” au fost voite și a invocat o „mână nevăzută”.

  • „Au fost niște tergiversări, trageri de timp, tot felul de chichițe voite. Nu s-a dorit (…)
  • E un sistem așa, o mână nevăzută care parcă trage niște sfori când e vorba de astfel de evenimente în care există vinovății la cel mai înalt nivel și vinovății care nu țin numai de o persoană, ci de oameni care au acționat în mod clar premeditat împotriva libertății, împotriva democrației, împotriva vieții și a integrității fizice a românilor”, a afirmat Ludovic Orban.

La remarca că justiția a tergiversat, liderul PNL a indicat magistrați și polițiști judiciari ca posibili responsabili de tergiversarea dosarului: „Au fost niște procurori, au fost niște polițiști judiciari implicați în instrumentarea acestor dosare, au fost judecători care au retrimis dosarul. Deci, practic sunt magistrați care au responsabilități legate de tergiversarea dosarelor”.

Ludovic Orban a făcut aceste declarații duminică, în Piața Universității, unde a depus o coroană de flori la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2017 și a stat 2 ani în cameră preliminară la instanța supremă. Astfel, la mai bine de 30 de ani de la acele evenimente în care au fost împușcați 4 oameni, iar alți peste 1.000 au fost răniți, instanța a decis că rechizitoriul trebuie refăcut.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 5