Tim Drone

Romania primește 964.080 doze de vaccin de la Pfizer-BioNTech

România va primi azi și mâine 964.080 doze de vaccin de la Pfizer-BioNTech. Dozele vor fi livrate țării noastre în două tranșe, astfel că o parte vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marți pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

  • Centrul Național de Stocare București: 624.780 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 99.450 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 87.750 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 35.100 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 58.500 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 58.500 doze.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 9.968.849 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.774.826 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare dozele se distribuie conform solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *