Tim Drone

Braşov: O persoană a murit şi alte trei, printre care un copil, au ajuns la spital în urma unui accident pe DN 1

O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au ajuns la spital, iar alte trei au fost rănite uşor în urma unui accident pe DN 1, între localităţile Perşani şi Vlădeni, scrie Agerpres. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în accident au fost implicate două autoturisme şi, în urma acestuia, au rezultat, în total, şapte victime. Dintre cele 7 victime, trei persoane au fost transportate la spital – doi adulţi şi un copil. Alte trei persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Pentru unul dintre cei doi conducători auto a fost declarat decesul de către cadrele medicale sosite la faţa locului.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 3