Tim Drone

PNRR se semnează astăzi. Ursula von der Leyen vine în România

PNRR, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, va fi semnat simbolic, astăzi, la Bucureşti, de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La ora 16.00, Ursula von der Leyen va fi primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, iar la ora 16.50 va avea o întrevedere cu prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria, potrivit programului.

Ulterior, cei trei oficiali vor vizita Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (17.45), care ar urma să beneficieze de fonduri din partea programului NextGenerationEU, şi vor susţine o conferinţă de presă comună (18.15).

Fostul ministru Cristian Ghinea atrage atenția ca PNRR-ul s-ar putea împotmoli chiar din cauza crizei politice pe care o traversează în prezent România, iar consecințele ar putea fi dureroase.

RECLAMĂMin Read

„Mecanismul este mult mai simplu decât la fondurile europene clasice, adică nu mai este un proiect pe care fiecare instituție trebuie să-l facă, să-l aprobe Comisia separat. Greul la PNRR a fost acum. Practic, PNRR-ul odată aprobat, sunt bani care merg direct în bugetul instituțiilor, în bugetul ANAF pentru digitalizare, în bugetul Ministerului Transporturilor pentru autostrăzi și aș putea continua. Acești bani merg direct în buget, deci nu mai trebuie o nouă procedură separată. Dar – și aici este un mare „dar” – cu condiția de a livra: de a livra un număr de kilometri de autostradă făcuți, de a livra un număr de firme care sunt înregistrate la ANAF în Sistemul Electronic, de a livra un număr de școli care sunt renovate pentru eficiență energetică – și vorbim de mii de școli. Deci, practic, dacă Guvernul României, dacă fiecare instituție nu-și face treaba și nu raportează aceste cifre o dată la șase luni, așa cum sunt în grafic, se blochează tot PNRR-ul!

Pe de o parte, este mult mai simplu, dar pe de altă parte, dacă nu îți faci treaba, poate să ajungă o problemă foarte spinoasă și în politică, dar și de viață reală. Gândiți-vă că Ministerul Transporturilor începe autostrada A7, pentru care avem finanțare. Dintr-un motiv – care ține sau nu de Ministerul Transporturilor, se blochează o nouă tranșă de bani și vreau să continui, deci va trebui să continui cu banii naționali și atunci se produce un deficit. Deci, va fi un exercițiu de implementare foarte, foarte complicat și credeți-mă, cu criza politică pe care o avem acum, încep să am mari emoții că administrația României, fără a avea o presiune politică constantă și coerentă de sus, poate să livreze”, a spus Cristian Ghinea, fostul ministru pentru fonduri UE, conform Digi24.

PNRR este structurat pe 15 componente care acoperă şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătate, rezilienţă economică, socială şi instituţională; politici pentru noua generaţie.

Planul Național de Redresare și Reziliență are o valoare totală de 29,2 miliarde de euro.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *