Tim Drone

Actorul de 90 de ani care l-a jucat pe căpitanul Kirk în Star Trek merge în spațiu luna aceasta

William Shatner, actorul care l-a jucat pe căpitanul James T Kirk în Star Trek a confirmat că va merge în spațiu luna aceasta în a doua lansare a companiei Blue Origin a lui Jeff Bezos, scrie The Guardian.

Shatner, în vârstă de 90 de ani, va decola din Texas pe 12 octombrie, ocazie cu care va deveni cea mai vârstnică persoană care merge în spațiu.

”Tot aud despre cum este în spațiu de multă vreme. Profit de ocazie pentru a vedea personal cum este. Ce miracol”, a spus actorul.

În primul zbor al Blue Origin, ce a avut loc în iulie, au mers Jeff Bezos, fratele său Mark, un tânăr de 18 ani, pe nume Oliver Daemen și Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, cel mai tânăr, respectiv cel mai vârstnic om ce au mers în spațiu.

Luna aceasta, alături de Shatner vor mai fi în navetă un fost inginer NASA ce a înființat o companie de nanosateliți, co-fondatorul unei companii de software din domeniul studiilor clinice și o angajată Blue Origin.

Zborul din octombrie urmează să dureze aproximativ 10 minute, naveta urmând să treacă doar cu puțin de Linia Karman, ”granița” aflată la circa 100 de kilometri de Pământ dincolo de care se consideră că începe spațiul cosmic.

Pe noua piață a turismului spațial, Blue Origin și racheta sa New Shepard este în competiție cu SpaceX, deținută de Elon Musk și Virgin Galactic a lui Richard Branson.

Într-un interviu din iulie, Shatner a respins criticile la adresa miliardarilor care își folosesc averile pentru călătorii de plăcere în spațiu: ”Sunt banii lor. Pot să facă ce vor cu ei”.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 4