Tim Drone

„Nu mai avem de o săptămână”. Testele rapide pentru COVID-19, greu de găsit în farmacii, în plin val 4

Testele rapide pentru depistarea COVID-19 sunt greu de găsit în farmaciile din România în plin val 4 al pandemiei. Practic, din 10 farmacii luate la pas, doar în două se mai găseau teste. În plus, puținele farmacii care încă mai au teste nu fac parte, de regulă, din marile lanțuri farmaceutice, care au epuizat stocul de aproape o săptămână și nu știu când vor mai veni alte teste. Teste rapide se pot face în continuare în clinici – toate clinicile la care am sunat au teste, iar programarea se poate face rapid, în cele mai multe cazuri chiar în aceeași zi. Românii au golit, cel mai probabil, farmaciile de teste dintr-un motiv simplu: în farmacii, prețul unui test rapid pornește de la 20-30 de lei, în timp ce într-o clinică (unde testul este și prelucrat de personal medical) prețul începe de la 60-70 de lei și se poate apropia de 200 de lei.

Teste rapide se mai gasesc doar în farmacii cu nume mai puțin cunoscut, nu și în marile lanțuri

„Nu mai avem”, este răspunsul standard primit în aproape fiecare farmacie la întrebarea „Aveți teste rapide pentru COVID-19?”.

Peste tot, testele s-au terminat de câteva zile. „Nu mai avem de o săptămână”, spun majoritatea farmacistelor.


La farmacie

La întrebarea când ar putea ajunge din nou teste rapide în farmacii, angajații ridică din umeri. Nu le-a spus nimeni.

Testele s-au epuizat în special în farmaciile din marile lanțuri și încă se găsesc, rar, în farmacii cu nume mai puțin cunoscut.

Testele rapide, utile doar dacă ai simptome sau ai intrat în contact cu o persoană infectată. Un test negativ nu te scutește de restricții

De remarcat că testele rapide cumpărate din farmacie, pe care fiecare și le prelucrează acasă pe cont propriu, conform instrucțiunilor din pachet, nu sunt valabile pentru eliberarea certificatului verde COVID-19 și pentru exceptarea de la unele restricții. Pentru eliberarea certificatului COVID-19 sunt valabile doar testele (rapide sau PCR) prelucrate de personal medical într-o clinică medicală.

Practic, cei care au cumpărat teste din farmacii le-au luat strict pentru că aveau probabil simptome sau intraseră în contact cu o persoană infectată, fie ca să le aibă în casă, pentru orice eventualitate.

Test rapid COVID-19

Nu în ultimul rând, începând de săptămâna trecută, doar persoanele vaccinate și cele trecute prin boală sunt exceptate de la unele dintre restricțiile impuse de autorități, nu și cele care au un test negativ.

Spre exemplu, circulația în afara locuinței a persoanelor care nu s-au vaccinat sau nu au trecut recent prin boală este interzisă între orele 20:00 și 5:00. De asemenea, acestea nu au acces nici la evenimente, restaurant, cinematograf sau spectacole.

Teste gratuite puse la dispoziție de Ministerul Sănătății în 106 farmacii din țară, dintre care 12 în București

O alternativă la testele cumpărate din farmacii, care au devenit aproape de negăsit, sau la cele făcute în clinici sunt testele rapide antigen puse la dispoziție gratuit de Ministerul Sănătății în 106 farmacii din țară, dintre care 12 în București.

106 farmacii din 19 județe din țară te testează gratuit pentru COVID-19, cu teste rapide antigen puse la dispoziție de Ministerul Sănătății, iar 12 farmacii de pe această listă sunt în București. Testele rapide antigen sunt puse la dispoziția farmaciilor, gratuit, prin Direcțiile de Sănătate Publică, însă farmaciile pot percepe o taxă pentru prelucrarea testului, nu și prețul testului în sine, precizează secretarul de stat Andrei Baciu.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății

În acest moment te poți testa în 106 locații în toată țara (19 județe), iar în perioada următoare, Ministerul Sănătății intenționează să pună la dispoziție teste gratuite și în alte farmacii.

Este important de precizat și că aceste teste gratuite sunt puse la dispoziția farmaciilor în limita stocului disponibil.


Județele cu cele mai multe farmacii unde se fac teste antigen rapide gratuite:

  • Prahova (19 locații)
  • Cluj (13 locații)
  • București (12 locații)
  • Constanța (10 locații)
  • Iași (10 locații)

În cazul în care nu ești vaccinat, după testare farmacia va trimite datele în sistemul CoronaForms și în acest fel îți poți descărca certificatul digital din platforma certificate-covid.gov.ro. Documentul, în urma testării rapide, are o valabilitate de 48 de ore.

Lista cu toate farmaciile unde se fac teste antigen rapide:

  • 1.FARMACIA HUMANITAS P.L. BUCERDEA GRANOASA STR. IOAN MAIORESCU NR.64 Alba
  • 2.FARMACIA HUMANITAS P.L. BUCERDEA GRANOASA STR. IOAN MAIORESCU NR 64 Alba
  • 3.FARMACIA MIRUNA SRL-CAMPULUNG str.Negru-Voda nr.138 Arges
  • 4.FARMACIA MIRUNA -POIANA LACULUI STR.LINIA MARE Arges
  • 5.FARMACIA MEDICA STR.ION CRACIUN Arges
  • 6.SC GEOCRISSILFLOR FARM SRL Str.Principala nr.507 Bistrita-Nasaud
  • 7.Farmacia Sanovil BULEVARDUL REPUBLICII NR 15 Bistrita-Nasaud
  • 8.Farmacia TEST Calea Nationala Botosani
  • 9. FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 BOTOSANI str.Ion Pilat, bl.O4, Ansamblul de locuinte Miorita II Botosani
  • 10.SC ANCA FARM SRL Bld. George Enescu nr 2 A Botosani
  • 11.SC ERICFARM SRL loc. Gorbanesti, com. Gorbaƒnesti Botosani
  • 12.Help Net 367 Calea Calarasilor Str. Calea Calarasilor, nr. 61, bl. A , Braila Braila
  • 13.SC M&F Professional Pharmacy S.R.L Brasov,Com.Sanpetru,str.Orizontului nr.2,bl.2,sc.B,ap.2 Brasov
  • 14.Medimfarm Topfarm 1 Brasov Brasov,Loc.Brasov,str.Iuliu Maniu nr.33 Brasov
  • 15.SC MIRAFARM SRL Codlea, Jud.Brasov, Str.Muntisor nr.5 Brasov
  • 16.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 3 BUCURESTI Sos. Crangasi nr. 25, bl. 20, parter Bucuresti
  • 17.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 BUCURESTI B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 53, bloc P2 Bucuresti
  • 18.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 BUCURES˜TI sos. Giurgiului nr. 118 Bucuresti
  • 19.HELP NET-CORA LUJERULUI Bucuresti, Iuliu Maniu, nr 19, Complex Comercial” Cora Lujerului”, spatiul B5-B6, Bucuresti
  • 20.Help Net 138- Sos Pipera Sos. Pipera, nr. 31-33, bl. IV B, parter Bucuresti
  • 21.HELP NET 47-IULIU MANIU Bd. Iuliu Maniu, nr.140 Bucuresti
  • 22.HELP NET 8 – CAMIL RESSU Bd. Camil Ressu, nr 6 Bucuresti
  • 23.Help Net 143-Cora Alexandriei Bucuresti, Sos. Alexandriei, nr. 152, in incinta Centrului Comercial, parter, spatiul GF 15 sector 5 Bucuresti
  • 24.PI PHARMA m&d SRL INTRAREA FILMULUI NR 45, punct de lucru Farmacia Hapiens, Calea Grivitei nr. 152 Bucuresti
  • 25.Help Net 70-Teiul Doamnei Str. Teiul Doamnei, Nr. 10, bl. 10 , Bucuresti
  • 26.SC FARMATOP SRL CALEA PLEVNEI, NR 159, BUSINESS GARDEN CENTER, CORP B, Bucuresti
  • 27.HELP NET FARMA SA STR. Stirbei Voda 152 bl. 26 B sector 1 Bucuresti
  • 28.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 74 BUZAU Buzau, str. Stadionului, bl.20A, cartier Micro XIV, judet Buzau Buzau
  • 29.TOP GREEN PHARMA strada Avram Iancu nr.278 Cluj
  • 30.BEBEPHARM STR EROILOR NR 17 Cluj
  • 31.FARMACIA GRIGORESCU S.R.L. Loc. Cluj-Napoca, str. Al.Vlahuta, nr. 50 Cluj
  • 32.FARMACIA PANACEEA-CLUJ STR. DONATH NR. 15, CLUJ-NAPOCA Cluj
  • 33.Remedium Farm SRL loc. Turda , str. Rapsodiei nr.5 Cluj
  • 34.Remedium Farm SRL com. Cojocna , str. Republicii nr. 114 Cluj
  • 35.Remedium Farm SRL Com. Baciu , str. Treansilvaniei nr. 350 Cluj
  • 36.Remedium Farm SRL Loc. Cluj-Napoca, str. Buna-Ziua nr. 39 Cluj
  • 37.Remedium Farm SRL Com. Apahida str. Libertatii nr. 189 Cluj
  • 38.Remedium Farm SRL Com. Garbau str. Principala nr. 12 b Cluj
  • 39.Remedium Farm SRL Loc. Cluj-Napoca str. Louis Pasteur nr. 79 Cluj
  • 40.ELMA FARM SRL Str. Avram Iancu nr. 164, loc. Floresti Cluj
  • 41.ELMAFARM SRL – IULIUS MALL STR ALEXANDRU VAIDA VOIEVOD NR 53-55 IULIUS MALL Cluj
  • 42.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 CONSTANTA str. Sentinelei, nr. 28 Constanta
  • 43.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 CONSTANTA str.stefan Mihaƒileanu, nr. 11, bl. C1, parter Constanta
  • 44.Help Net 80-Bd. Ferdinand Bd. Ferdinand, nr. 118, bl. MTTc, parter Constanta
  • 45.HELP NET 289-NICOLAE IORGA Str. Nicole Iorga nr.28 bloc MD6B Constanta
  • 46.HELP NET 253-CISMELEI Str. Cismelei, nr. 16 , CONSTANTA Constanta
  • 47.HELP NET 288-BD TOMIS B-dul Tomis, nr. 314, bl LT5B, Sc C Constanta
  • 48.FARMACIA ELISAN FARM MUNICIPIUL CONSTANTA,STR UNIRII, NR.70,BL.D, PARTER Constanta
  • 49.FARMACIA ELISAN FARM MUNICIPIUL CONSTANTA,STR. SOVEJA, NR.68A,BL.O6, PARTER Constanta
  • 50.FARMACIA ELISAN FARM MUNICIPIUL CONSTANTA,STR. CISMELEI, NR.2,BL.LA,SC.C, AP.43, PARTER Constanta
  • 51.FARMACIA ELISAN FARM SAT CUMPANA,COMUNA CUMPANA,SOSEAUA CONSTANTEI, NR.114,BL.F9, SC.A, AP.2, PARTER Constanta
  • 52.SC E&A PHARMA GRUP SRL Loc. Butimanu, soseaua DN 1A, nr. 645 B Dambovita
  • 53.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 TARGOVISTE Targoviste, str. Tudor Vladimirescu nr. 99, Dambovita
  • 54.HELP NET 208 Galati Shopping City, bd. G Cosbuc, 251 Galati
  • 55.PROCLINIC SRL GALATI, STR. MACEDONA, NR. 16 Galati
  • 56.PROCLINIC SRL GALATI, STR. BRAILEI, NR. 196, BL. B3A-B3B Galati
  • 57.PROCLINIC SRL GALATI, STR. TRAIAN, NR. 136, BL. A3 Galati
  • 58.PROCLINIC SRL GALATI, STR. TECUCI, NR. 40 Galati
  • 59.S.C. MEDIMFARM TOPFARM S.A. – Farmacia Medimfarm Topfarm 2 Iași, str. Sf. Lazăr 47 Iasi
  • 60.S.C. CASA DAMAJ S.R.L. – Farmacia Indrafarm com. Valea Lupului, jud. Iași Iasi
  • 61.S.C. HELP NET FARMA S.A. IAȘI Iași, Str.Rediu Tatar nr.4,bl.481,parter Iasi
  • 62.S.C. MEDIMFARM TOPFARM 1 IAȘI Iași, Șos. Nicolina 44 Iasi
  • 63.S.C. MEDIMFARM TOPFARM 1 TÂRGU FRUMOS Tg. Frumos, str. Cuza Vodă nr. 50 Iasi
  • 64.S.C. LARA FARM S.R.L. Iași, str. Calea Chișinăului Iasi
  • 65.S.C. LARA FARM S.R.L. Iași, Complex Carrefour Era Iasi
  • 66.S.C. LARA FARM S.R.L. Iași, str. Lascăr Catargi Iasi
  • 67.S.C. LARA FARM S.R.L. sat Valea Adâncă, com. Miroslava, jud. Iași Iasi
  • 68.S.C. LARA FARM S.R.L. sat Lunca Cetățuii, com. Ciurea, jud. Iași Iasi
  • 69.MEDIMFARM TOPFARM Str Portile de fier Nr 26 Mehedinti
  • 70.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 DROBETA TURNU SEVERIN Drobeta Turnu Severin, str. B-dul Revolutiei nr. 16, 22 Decembrie 1989, parter, Piata Agroalimentaraƒ Mehedinti
  • 71.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 ORȘOVA str. Portile de Fier, nr.26, Hala parter Mehedinti
  • 72.FARMACIA ANDOFARM Bd. 1848 NR 46/A, Tg. Mures Mures
  • 73.HELP NET 410 Strada Gheorghe Marinescu, nr.60, Tg. Mures Mures
  • 74.SC BLUE PHARM SRL Mun. Targu Mureş, str.22 Decembrie 1989 , Nr.44 Mures
  • 75.FARMACIA SOCIALA SRL str. Budiului 274, Com. Singeorgiu de Mures Mures
  • 76.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 SLATINA Bd. A.I. Cuza, nr.22, bl.FA 21, parter Olt
  • 77.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 SLATINA str. Independentei, bl.M1, parter Olt
  • 78.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 162 PLOIESTI str. B-dul Republicii, FARM. 162, nr. 12, bl. 33B1-B2, parter Prahova
  • 79.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 PLOIESTI str. Democratiei, nr. 73, bl. O8, parter Prahova
  • 80.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 CAMPINA B-dul Carol I, nr. 61, bl. 23G Prahova
  • 81.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 CAMPINA str. Republicii, nr. 16A, amplasament CORP C2-P1 Prahova
  • 82.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 3 CAMPINA str. B-dul Carol I nr. 2 Prahova
  • 83.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 189 CAMPINA str. B-dul Carol, magazin nr. 7, nr. 48, bl. 12F, sc. A Prahova
  • 84.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 TELEGA Complex Comercial Telega, punct Centru nr. 192A Prahova
  • 85.OFICINÄ‚ LOCALÄ‚ DE DISTRIBUTIE TRÄISTENI str. Tacerii, nr. 81, parter , Dispensar Uman Prahova
  • 86.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 BÄICOI str. Independentei nr. 182 Prahova
  • 87.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 46 FILIPESTII DE TARG Sat Filipestii de Targ, nr. 717 Prahova
  • 88.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 5 CAMPINA str. Nicolae Baƒlcescu, nr. 46 Prahova
  • 89.PROFESSIONAL FARMA LINE BREAZA1 STRADA REPUBLICII, NR. 35 Prahova
  • 90.PROFESSIONAL FARMA LINE BREAZA2 ORAS BREAZA, STR. ALEEA PARCULUI, NR. 26, BL. 26 Prahova
  • 91.PROFESSIONAL FARMA LINE BUSTENI B-DUL LIBERTATII, NR. 69, CONSTRUCTIA C1-PARTER Prahova
  • 92.PROFESSIONAL FARMA LINE COMARNIC STR. REPUBLICII, NR. 90 Prahova
  • 93.PROFESSIONAL FARMA LINE MANECIU GHEABA SAT MANECIU GHEABA, NR.424D, COMUNA MANECIU Prahova
  • 94.PROFESSIONAL FARMA LINE MANECIU PAMANTENI SAT MANECIU-PAMANTENI, COMUNA MANECIU, IN CLADIRE CAMIN CULTURAL Prahova
  • 95.PROFESSIONAL FARMA LINE MIZIL STR. NICOLAE BALCESCU, BL. 41, PARTER Prahova
  • 96.PROFESSIONAL FARMA LINE PLOPENI B-DUL INDEPENDENTEI, NR. 6A, BL. 19C, PARTER Prahova
  • 97.COMAY SRL I. Gh. Duca Nr.31 Sibiu
  • 98.COMAY SRL str. Lunga nr.65 Sibiu
  • 99.Montana medfarm Gura Raului nr.198 Sibiu
  • 100.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 TIMISOARA str. Episcop Augustin Pacha, nr. 1, ap. SAD11/C/II Timis
  • 101.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 2 TIMISOARA str. Marasesti, nr.12, parter Timis
  • 102.MINI FARM SRL str Isaccei nr 7 bl I2 sc A, parter Tulcea
  • 103.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 BĂRLAD str. Republicii nr. 24, bl. M1, sc. A, parter Vaslui
  • 104.FARMACIA MEDIMFARM TOPFARM 1 VASLUI str. Traian, nr. 64-66, parter Vaslui
  • 105.ANDREEFARM STR N BALCESCU 102 Vrancea
  • 106.HELP NET 376 GOLESTI sat Ceardac, str. Soseaua Nationala, nr. 22 Vrancea

SURSĂ ARTICOL

Visits: 4