Tim Drone

Cum influențează schimbările climatice fenomenele meteorologice extreme

Ultimul raport IPCC arată clar că activitatea antropică a dus la încălzirea globală. Schimbările climatice la rândul lor pot duce la o creștere a periodicității și intensității fenomenelor extreme, scrie dr. Bogdan Antonescu, cercetător științific în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 (Departamentul de Teledetecție) pe InfoClima.ro. Dacă în perioada preindustrială evenimentele cu temperaturi extreme apăreau o dată la 10 ani, în viitor, dacă temperatura medie globală crește cu 4°C (scenariul în care nu întreprindem nici o măsură) astfel de evenimente vor apărea de 9 ori în 10 ani.

Fenomene meteorologice extreme au ținut prima a ziarelor în 2021, ca de altfel în ultimi ani. În iunie o tornada devastatoare a dus la decesul a 6 persoane și la pagube estimate la aproximativ 500 de milioane de euro în Cehia. Inundațiile care au afectat în iulie mai multe regiuni din Europei au produs pagube estimate la mai mult de 10 miliarde de euro și un număr ridicat de decese dintre care 196 în Germania și 42 în Belgia. În august o serie de valuri de căldură au dus la temperaturi extreme în regiunea Mării Mediterane (și chiar la posibil nou record de temperatură pentru Europa de 48.8ºC, neomologat însă de Organizația Meteorologică Mondială până în prezent).

Sunt aceste fenomene meteorologice extreme o manifestare a schimbărilor climatice? A crescut frecvența de apariție și intensitatea lor odată cu creșterea temperaturii medii globale sau ceea ce observam în ultimi ani ține de variabilitatea climatică?

Un răspuns la aceste întrebări poate fi găsit în ultimul raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbări Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change, IPCC) a cărui primă parte (Climate Change 2021: The Physical Science Basis, un document mamut de aproximativ 3,900 de pagini) și rezumat pentru factorii de decizie (Summary for Policymakers) au fost publicate pe 9 August.

Este fără echivoc, arată raportul IPCC, că activitatea antropică a dus la încălzirea atmosferei, oceanului și uscatului. Mai mult, aceasta a produs schimbări rapide și la scară mare în atmosferă, ocean, criosferă și biosferă. Temperatura medie globală a crescut cu 0.8–1.3°C, în perioada 2010–2019 comparativ cu 1850–1900 (perioada preindustrială).

Dacă e să ne uităm la datele climatice pentru ultimii 2000 de ani vom observa o creștere fără precedent a temperaturii medii globale care coincide cu perioada industrială și cu creșterea poluării. Aceasta nu se încadrează nicicum în variațiile temperaturilor pentru ultimii 2000 de ani.

Dacă separăm factorii antropici de efectele naturale (activitatea solară și vulcanică) vom observa că activitatea umană este cea care a dus la creșterea observată a temperaturii medii globale. Practic dacă e să comparăm evoluția temperaturilor observate (linia albă) cu simulările ce includ factorii antropici și naturali (linia roz) vom observa că cele două sunt foarte apropiate ca și dinamică. Simulările ce exclud factorii antropici (linia albastră) arată o evoluție complet diferită, o evoluție în care variația temperaturilor ar fi rămas constantă.

Citește mai departe pe InfoClima.ro

SURSĂ ARTICOL

Visits: 8