Tim Drone

Catedrala prăduirii neamului

Cea mai impunătoare construcție ridicată în România ultimilor 30 de ani a înghițit sute de milioane de lei din fonduri publice, dar cetățenilor li se refuză dreptul de a cunoaște destinația exactă a banilor. Biserica nu se supune legilor lumești, așa că statul român are pârghii limitate de a verifica cheltuielile proiectului pe care l-a finanțat.

Patriarhia a promis că va construi o mare catedrală, a luat bani de la stat, apoi s-a închis sub carapacea imunității religioase și a propriei aroganțe. A refuzat să ofere informații despre cât a costat fiecare lucrare în parte, care sunt firmele care au contractat aceste lucrări, câți bani au încasat și ce prețuri s-au plătit pentru materiale.

Recorder a obținut documente contabile, devize, tranzacții și alte informații pe care Patriarhia încearcă să le ascundă. Le-am pus cap la cap și am descifrat o parte din circuitul banilor.

Am descoperit că multe dintre lucrările catedralei au fost încredințate către firmele unor oameni politici sau ale unor oameni de afaceri apropiați de Biserică, iar prețurile anumitor materiale au fost umflate chiar și de zece ori.

Privită cu luciditate, Catedrala Mântuirii Neamului nu e doar un proiect de înălțare spirituală a poporului român, e și un instrument de prăduire a banilor publici.

Și toate acestea s-au petrecut cu binecuvântarea – și uneori chiar cu semnătura – Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta este titulatura oficială a omului de afaceri Dan Ilie Ciobotea. Iar ceea ce urmează este povestea lui de succes și eșecul instituției pe care o conduce.

REPUBLICA BOR

Ca să înțelegem ce face Biserica cu banii noștri, trebuie să explicăm mai întâi cum funcționează. Pe scurt: ca un stat în stat.

Dreptul la acest statut privilegiat vine din negurile istoriei. Biserica Ortodoxă e cea mai veche organizație de la Nistru până la Tisa. Biserica a fost aici înaintea limbii române, înaintea lui Gelu și a lui Menumorut, înaintea lui Ștefan cel Mare.

„Îmi vine să râd când aud că suntem o corporație sau un stat”, spune un om din anturajul Patriarhului sub protecția anonimatului. „Păi corporațiile și statele s-au organizat după modele încercate mai întâi de biserici. A noastră sau altele. Noi i-am învățat pe ei organizarea, nu ei pe noi.”

Imaginați-vă că Patriarhia Română e Administrația Prezidențială. Klaus Iohannis nu are voie să conducă țara mai mult de două mandate, dar, în statul său, Patriarhul Bisericii e președinte pe viață.

Biserica are și Parlament, numit Adunarea Națională Bisericească, iar pe post de Guvern funcționează Consiliul Național Bisericesc. Și ele sunt conduse tot de Patriarh. Sub el se află șase mitropolii care acoperă toate regiunile geografice ale țării, zeci de arhiepiscopii și episcopii, mii de mănăstiri și biserici.

Biserica mai are și minister de finanțe, instituții de creditare, trust de presă, spitale și mecanisme de protecție socială. Are propriul sistem de justiție și propria constituție (Statutul). Și are mai ales atitudinea unei organizații care nu se supune acelorași reguli pe care trebuie să le respecte muritorii de rând.

PATRIARHUL DANIEL ȘI MANAGERUL CIOBOTEA

ILUSTRAȚIE: Mircea Drăgoi

Începând cu 30 septembrie 2007, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a așezat Preafericitul Părinte Daniel, un ierarh pe care poporul îl vede de câteva ori pe an, înveșmântat în alb, sprijinindu-se într-un toiag poleit cu aur. Cei care au acces în cercurile de putere de la vârful Bisericii spun că, în restul timpului, Preafericitul Daniel se transformă în managerul Dan Ilie Ciobotea, omul care coordonează una dintre cele mai mari afaceri din România.

Rezultatele sale sunt impresionante: în 2007, când a venit la conducere, Patriarhia Română avea venituri de 30 milioane de lei pe an, iar în 2020, la ultimele date financiare disponibile, ajunsese la încasări de 112 milioane.

La inceputul mandatului său, Patriarhia administra proprietăți de 10 milioane de lei, iar astăzi, după 14 ani, este de peste 80 de ori mai bogată: are proprietăți de 820 de milioane de lei, conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor.

În grafic sunt doar banii Patriarhiei. Pe lângă asta, episcopiile, arhiepiscopiile și mitropoliile ortodoxe mai adună și ele venituri anuale totale de 590 milioane de lei, conform ultimelor date, din 2019. Aceștia sunt banii pe care îi vede statul român, potrivit Ministerului de Finanțe, iar cifrele de mai sus nu includ mănăstirile și bisericile, ci doar instituțiile de conducere ale BOR.

„Face micro-management”, ne spune același om din anturajul Patriarhului despre felul în care acesta coordonează afacerile Bisericii. „El se ocupă de tot: aprobă tranzacții, alege partenerii, trimite oamenii la întâlnirile importante. Se vede cu fiecare dintre noi în parte și ne spune ce și cum avem de făcut. Și apoi îl ținem la curent”.

Dacă vă întrebați de unde vin aceste aptitudini ale Patriarhului, trebuie spus că Daniel nu e genul de cleric format în viața austeră a mănăstirilor. În anii cei mai duri ai dictaturii ceaușiste, a plecat la studii în Occident și a trăit mai bine de zece ani în Franța, Germania și Elveția, fapt ce a alimentat speculații despre legăturile sale cu fosta Securitate. După întoarcerea în țară (1987), a intrat în viața monahală și, în foarte scurt timp, a ajuns ierodiacon, ieromonah și consilier patriarhal. Preoții cu care am vorbit în această documentare spun că traiectoria cetățeanului Dan Ilie Ciobotea spre vârful Bisericii e asemănătoare cu a unui „soldat care ajunge direct general”, adică uluitor de rapidă.

În iunie 1990, la numai trei ani după ce era tuns în monahism, Daniel devenea Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Cutuma bisericească spune că Mitropolia Moldovei dă întotdeauna viitorul Patriarh, așa că, ajungând în această poziție, Daniel se pregătea practic pentru cea mai înaltă funcție din Biserica Ortodoxă Română.

A avut de așteptat 17 ani, dar n-a fost o așteptare plictisitoare. Din postura de mitropolit, Daniel a venit cu o inovație în materie de organizare bisericeacă: fiecărei mănăstiri din zona Moldovei i-a fost atașată o firmă. Celebra Mănăstirea Golia, unde a fost călugăr și Ion Creangă, a devenit în acte Golia SRL. Mănăstirea Cetățuia a devenit Cetățuia SRL. Și așa mai departe. O mănăstire le vinde celorlalte vin, alta face mobilă pentru toate, fiecare având un profil propriu de business. Un circuit impecabil din punct de vedere managerial, gândit să absoarbă cât mai mulți bani din exterior, iar apoi să se închidă ermetic, devenind autosuficient.

Odată ajuns la București, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe, Daniel a început să implementeze, la o scară mult mai mare, modelul de organizare pe care îl testase la Iași. Patriarhia și-a înființat propriul trust de presă (cu ziar, radio și televiziune), propria agenție de turism și propriile firme organizate pe domenii de activitate: asigurări, construcții, pompe funebre. SRL-urile Patriarhiei au căpătat și nume pe măsura misiunii lor importante: Misionarul Ortodox SRL, Țarina Păstorului SRL, Chivotul Mare SRL.

Iar peste toată această organizare corporatistă s-a adăugat cel mai important ingredient: uriașa influență care vine la pachet cu poziția de Patriarh. Cheia care deschide ușile politicienilor, le pune în față documente și le arată unde trebuie să semneze pentru ca în circuitul de business al Bisericii să fie pompați cât mai mulți bani publici. Timpul avea să demonstreze că șeful BOR este un maestru și la acest capitol.

PATRIARHUL ÎI SCRIE ELENEI UDREA

În primăvara anului 2010, din Dealul Patriarhiei pleacă o scrisoare de maximă importanță, semnată de însuși Patriarhul Daniel. Destinatar: Elena Udrea, la acel moment ministru al Dezvoltării și unul dintre cei mai influenți politicieni din România.

Într-un limbaj care amesteca evlavia cu disperarea, scrisoarea insista pe nevoia de consolidare a unor clădiri de la Reședința Patriarhală, monumente istorice “aflate în pericol de prăbușire”. Se afirma că Patriarhia și Arhiepiscopia Bucureștilor sunt sărace și nu dispun de fonduri, dar au în subordine o firmă care a realizat deja o parte din lucrări. Era nevoie de fonduri suplimentare pentru reluarea lucrărilor „în regim de urgență, respectiv 48 de ore”.

În final, i se recomanda Ministerului Dezvoltării să ocolească procedura de licitație și să aloce banii direct către firma Chivotul Mare SRL, „înființată de centrul nostru arhiepiscopal cu scopul special de a executa lucrări de construcții la obiectivele bisericești în cele mai avantajoase condiții”.

Tonul și conținutul acestei scrisori ilustrează perfect felul în care Biserica înțelege să se raporteze la banii publici: îi cere, vrea să îi primească repede și să aleagă singură firma care face lucrările.

Elena Udrea a aprobat solicitarea Patriarhului, iar banii au fost alocați prin Compania Națională de Investiții (CNI). Funcționarii de acolo au realizat, însă, că legea achizițiilor publice îi obligă să organizeze o licitație, unde, pe lângă Chivotul Mare, s-au mai înscris și alte firme private. SRL-ul Patriarhiei n-a putut face dovada unor lucrări similare executate anterior, așa că licitația a fost câștigată de Rico SRL, firma unui afacerist constănțean pe nume Marcel Gheorghe. Acesta a încasat 1,89 milioane de lei, dar avea să afle, curând, că Biserica pierde o bătălie, dar câștigă întotdeauna războiul.

Când au vrut să se apuce de treabă, cei de la firma Rico SRL au fost întâmpinați de consilierul patriarhal Nicolae Crângașu, care le-a transmis că utilajele lor nu sunt binevenite în Dealul Patriarhiei. Brusc, lucrările pe care Patriarhia le declarase urgente pentru a lua fonduri de la stat puteau să mai aștepte.

Și au așteptat până când patronul Rico a înțeles ce trebuie să facă: a subcontracat lucrările pe care le câștigase la licitație către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, virându-i în conturi 1,5 milioane de lei.

Ce s-a întâmplat cu restul banilor, de până la 1,89 de milioane? Un indiciu îl găsim într-unul din dosarele Elenei Udrea de la DNA, care trenează de ani buni și despre care în spațiul public se cunosc doar frânturi de informații. Fosta consilieră prezidențială e acuzată că ar fi pus mâna pe o vilă din stațiunea Eforie Sud, trecând-o din proprietatea statului în cea a șoferului său, Tudor Breazu.

Mergând pe firul anchetei, procurorii au ajuns însă să facă legături cu Biserica. Conform informațiilor obținute de Recorder, vila cu 9 dormitoare și 2 apartamente, placată cu calcar după specificul litoralului interbelic, a fost renovată cu o investiție de aproximativ 300.000 de lei, iar banii au venit de la firma Rico SRL. Era exact diferența care le rămăsese în conturi din cei 1,89 de milioane încasați de la Ministerul Dezvoltării pentru renovarea Reședinței Patriarhale. 1,5 milioane au fost virați către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, iar restul ar fi ajuns în vila Elenei Udrea de pe litoral. „Nu cred așa ceva, este exclus. Din câte știu, în acel dosar era vorba că firma Patriarhiei nu avea atestat să lucreze pe monumente istorice și a preluat contractul de la o altă firmă. Dar nu are legătură cu acea vilă de pe litoral. Oricum, eu am o părere foarte bună despre Patriarhul Daniel. L-am cunoscut personal, are un spirit organizatoric și întreprinzător excepțional. Chiar am zis că ar fi bun de prim-ministru”, ne-a mărturisit Elena Udrea.

Până să ajungă în dosare aflate deocamdată prin sertarele DNA, povestea începută cu scrisoarea trimisă de Patriarhul Daniel către ministrul Dezvoltării se încheia, simbolic, în vara lui 2011, chiar în ziua când Preafericitul împlinea 60 de ani. În Dealul Patriarhiei, au fost sfințite „pictura și catapeteasma recent restaurate” și s-a oficiat o slujbă Te Deum la care au participat personalități ale lumii religioase și politice. În atmosfera încărcată de evlavie și sobrietate, au ieșit în evidență două persoane, singurele îmbrăcate în alb: Patriarhul Daniel și Elena Udrea.

FOTO: Agerpres

Acest joc de putere prin care Patriarhul a știut să ajungă mereu la cei mai puternici politicieni ai momentului avea să devină o constantă a anilor următori, când Daniel s-a ambiționat să pună în practică un proiect megalomanic: Catedrala Mântuirii Neamului. În fapt, un complex bisericesc întins pe 11 hectare din centrul Bucureștiului, cu spații de birouri, sală polivalentă, cabinete medicale, centru de zi, hotel și adăposturi antiatomice. Iar în mijloc – catedrala națională, o construcție impunătoare care depășește o sută de metri în înălțime. Fiecare dintre noi a plătit pentru ridicarea acestui mastodont, a doua cea mai înaltă clădire din țară.

La început, Biserica a anunțat că va finanța proiectul din fonduri proprii și din donațiile credincioșilor, însă după deschiderea șantierului (3 septembrie 2010), Patriarhul a început să trimită scrisori către politicienii aflați în funcții de decizie. Și, ca întotdeauna, politicienii și-au plecat capul cu smerenie în fața Preafericitului.

În următorii zece ani, Biserica a primit sume uriașe de bani de la Guvern, primării și consilii județene, oferind la schimb decorații și binecuvântări pentru oamenii politici care voiau să impresioneze electoratul evlavios. În 2014, când l-a decorat pe Liviu Dragnea cu Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni, pentru ajutorul financiar dat Bisericii, Patriarhul Daniel a făcut un spirit de glumă: „Nu spunem cu cât, ca să nu trezim invidie.”

În spatele acestei glume nevinovate se ascunde, însă, o strategie de comunicare respectată cu sfințenie: Patriarhia a încercat mereu să ocolească sau să minimalizeze subiectul banilor investiți în Catedrala Națională. A declarat public sume mult mai mici pentru costul total al proiectului și pentru valoarea finanțărilor primite de la stat.

Într-un interviu din 2017, purtătorul de cuvânt al Bisericii, Vasile Bănescu, afirma că suma totală care se va cheltui pentru Catedrală este de circa 85 de milioane de euro: „Au fost cheltuite 65 de milioane și ar mai fi nevoie de circa 20 de milioane de euro pentru a ridica în formă finală Biserica”.

Din documentele obținute de Recorder, reiese cu totul altceva: la momentul interviului, Patriarhia avea deja contractate lucrări de peste 45 de milioane de euro, ceea ce arată că Biserica dezvăluia în mod intenționat date false. De asemenea, din documentele contabile pe care le-am consultat rezultă că, până în acest moment, Patriarhia a tăiat facturi de peste 150 de milioane de euro pentru șantierul Catedralei Naționale. Rezultă un cost total aproape dublu față de cel avansat de purtătorul de cuvânt al Bisericii.

Cea mai mare parte din acești bani au venit de la bugetul de stat: peste 120 de milioane de euro până în 2018, conform unei centralizări făcute de publicația independentă Să fie lumină. Aici mai trebuie adăugat și prețul terenului de lângă Casa Poporului, pe care statul român l-a trecut în proprietatea Bisericii pentru a construi catedrala. Un teren de 11 hectare situat în zona centrală a Capitalei, cu o valoare de circa 180 de milioane de euro la prețul de astăzi al pieței.

Aritmetica simplă ne spune că statul a dat 120 de milioane de euro pentru construcție și încă 180 de milioane sub forma terenului. În total, 300 de milioane de euro pe care Biserica Ortodoxă Română i-a primit de la statul român pentru proiectul Catedralei Naționale. Iar acesta este doar un calcul de etapă, valabil până în momentul sfințirii edificiului.

Imagine din reportajul realizat de Recorder la sfințirea Catedralei

Catedrala a fost sfințită pe 25 noiembrie 2018, într-un eveniment grandios la care au participat zeci de mii de oameni aduși din toate colțurile țării. Deși au finanțat edificiul, cetățenii au fost nevoiți să asculte slujba de la distanță, pentru că în biserică au avut acces doar personalitățile. În primele rânduri au fost, bineînțeles, politicienii care au aprobat finanțări generoase din bugetele publice pentru proiectul catedralei.

Onoarea de a prinde un loc la slujba de sfințire n-a fost doar o răsplată pentru favorurile de până atunci, ci și un îndemn pentru cele viitoare. Biserica avea în continuare nevoie de bani, pentru că giganticul proiect va fi terminat abia în 2024 și lucrările trebuiau să meargă mai departe. La fel și fluxul de bani dintre stat și Biserică.

Astfel, pe 14 decembrie 2018, la numai două săptămâni după sfințirea Catedralei, Gabriela Firea, pe atunci primarul general al Bucureștiului, era invitată de Preafericitul Daniel în Dealul Patriarhiei. Trustul de presă al Bisericii anunța că Patriarhul i-a oferit Gabrielei Firea o machetă de cristal a Catedralei Naționale „ca semn de prețuire și recunoștință pentru tot sprijinul acordat Bisericii până în prezent”. Emoționată, Gabriela Firea mărturisea că n-a știut motivul întâlnirii și că e un moment pe care nu-l va uita toată viața.

FOTO: Basilica

Experiența de neuitat trăită de Gabriela Firea a fost plătită scump de bucureșteni. Documentele obținute de Recorder arată că, dincolo de amabilități, întâlnirea a avut un scop cât se poate de pragmatic, pe care cele două părți au uitat să-l menționeze: semnarea unei convenții de sprijin financiar prin care Primăria Capitalei mai aloca încă 10 milioane de lei pentru terminarea catedralei.

Istoricul relațiilor financiare dintre administrația bucureșteană și Biserica Ortodoxă merită un stop cadru și un arc peste timp. E anul 2011, Biserica solicită fonduri de la Primărie pentru demararea lucrărilor la Catedrală, iar Călin Murg de la PDL, președintele Consiliului General al Municipiului București, face această declarație: „Mi se pare normal să-i ajutăm, dar când i-am întrebat dacă au un serviciu de audit care să verifice cum se strâng şi se cheltuiesc banii, au răspuns că sunt instituţie autonomă, autocefală şi se ocupă ei de administrarea fondurilor”. Cu alte cuvinte, Biserica solicita bani publici, dar nu avea de gând să dea explicații nimănui pentru cum vor fi cheltuiți.

Într-un final, influența Patriarhului a învins și Primăria a alocat banii – o primă tranșă de trei milioane de euro. Au urmat noi și noi runde de finanțare, iar bruma de exigență invocată la început s-a pierdut odată cu anii. De la semnele de întrebare ridicate în 2011, s-a ajuns la smerenia deplină a Gabrielei Firea, care trata semnarea unei convenții de finanțare ca pe un prilej de purificare spirituală.

În ultimul deceniu, Primăria Capitalei a alocat peste 21 de milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului, din care, conform datelor obținute de Recorder, circa 16 milioane de euro au fost alocați în mandatul de primar al Gabrielei Firea (2016-2020). „Nu eu am alocat fondurile. Eu doar am propus și consiliul general a aprobat”, a fost singura declarație pe care Gabriela Firea a acceptat să ne-o facă pe acest subiect.

Cert este că, după ce a dat banii, Primăria n-a mai avut niciun control asupra modului în care au fost cheltuiți, lucru recunoscut și de Oana Zaharia, fosta șefă a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic, instituție prin care Primăria Generală a alocat bani pentru catedrală. „Banii au fost acordați ca un sprijin financiar, deci noi nu eram implicați în restul procedurilor. Cum organizau licitațiile, cum alegeau constructorii, asta nu era treaba noastră și nu eram implicați”, ne-a declarat Zaharia.

Acesta este, de fapt, marele artificiu managerial al Patriarhului Daniel: deși a fost finanțată în mare parte din bani publici, catedrala n-a fost asumată ca un proiect al statului român, ci ca un proiect al Bisericii. Astfel, statul n-a organizat licitații pentru proiectanți și constructori, ci doar a virat bani în conturile Bisericii, care a avut libertatea să-i împartă după propriile reguli și fără să comunice public cum i-a administrat.

PROMISIUNILE UITATE

În anii de început ai proiectului, Biserica promitea că lucrările de execuție la Catedrala Mântuirii Neamului vor fi „un model de corectitudine și transparență”. A fost creat și un site special (www.catedralaneamului.ro), unde cetățenii erau invitați să doneze și unde li se dădeau asigurări că vor fi ținuți la curent cu cheltuirea fiecărui leu investit în construcție.

Oamenii au donat – fie direct, fie prin taxele și impozitele plătite la stat și ajunse apoi în conturile Patriarhiei -, însă Biserica nu s-a mai ținut de cuvânt.

După ce a postat câteva anunțuri privind atribuirea unor lucrări minore de pe șantierul catedralei, Patriarhia s-a oprit brusc din exercițiul de transparență: postările făcute până atunci au fost șterse de pe site și nicio altă comunicare despre licitații sau firme câștigătoare nu a mai fost publicată în următorii zece ani, adică până în zilele noastre. În acest timp, catedrala s-a ridicat semeață către cer, înghițind sute de milioane de lei despre care cetățenii n-au primit aproape nicio informație.

Am căutat în toate locurile în care Patriarhia a promis la început că va face comunicări: pe site-ul oficial al catedralei, în varianta online și în ediția tipărită a ziarului „Lumina“. În afara unui anunț de atribuire pentru lucrările de pictură, nu am găsit nimic.

Singura informație oficială despre câștigătorul unui contract important a venit direct din gura Patriarhului Daniel, cu ocazia unui eveniment privat din 2013, organizat în cinstea zilei sale de naștere. „Acum, după ce s-a făcut licitație, pentru transparență și corectitudine, o altă echipă, echipa Strabag, va începe lucrările la suprastructură“, spunea Preafericitul, informându-i pe politicienii prezenți la aniversare despre cum avansează lucrările la catedrală.

Acest anunț, făcut în cadru privat, n-a fost urmat de niciun detaliu venit din partea Patriarhiei. Nu s-a comunicat când s-a organizat licitația, cine a mai concurat în afară de firma austriacă Strabag și ce valoare are contractul care i-a fost atribuit.

De fapt, termenul „licitație“ poate fi extrem de înșelător. Biserica nu se supune legii achizițiilor publice, așa că așa-zisele licitații pe care le-ar organiza și despre care n-a oferit nicio informație sunt niște proceduri neclare, organizate după reguli pe care Patriarhia și le-a stabilit singură. În 2011, pe site-ul Catedralei Naționale fusese publicat un regulament de organizare a acestor licitații, însă și acesta a fost șters ulterior.

A rămas însă în memoria internetului și vă putem face un rezumat: „specialiștii Patriarhiei” analizează ofertele companiilor, le invită la negocieri și apoi decid cine primește contractul. Cu alte cuvinte, Biserica este liberă să aleagă după bunul plac cu cine lucrează. Iar firmele alese semnează și clauze care le interzic să dezvăluie vreo informație din relația contractuală cu Patriarhia.

RIDICAREA CATEDRALEI, ETAPA LA ROȘU

FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax

În prima fază a proiectului, Biserica a ales să lucreze cu firme mari: fundația catedralei a fost construită de compania Bog’Art, deținută de omul de afaceri Raul Doicescu, iar suprastructura, adică zidurile catedralei, au fost ridicate de austriecii de la Strabag. Patriarhia n-a comunicat nicio informație despre condițiile în care s-au derulat contractele cu aceste două companii.

Documentele contabile obținute de Recorder arată că Bog’Art a încasat circa 87 de milioane de lei (18 milioane de euro) pentru cei doi ani petrecuți pe șantierul catedralei. Compania Strabag, ale cărei lucrări efectuate la catedrală au durat cinci ani (2013-2018), a încasat de la Patriarhie peste 257 de milioane de lei (53 de milioane de euro).

În 2018, după ce s-a văzut cu catedrala ridicată în faza „la roșu”, Patriarhia a rupt înțelegerea cu Strabag și a intrat într-o nouă etapă: cea în care lucrările au presupus un număr mult mai mare de contracte – pentru acoperiș, ferestre, marmură etc. – și în care s-a folosit din plin de puterea discreționară prin care a împărțit banii, alegând firme din sfera sa de influență.

CONTRACTE PENTRU APROPIAȚII PATRIARHIEI

Pentru construirea complexului din jurul catedralei, unde vor funcționa birouri pentru administrația patriarhală și alte clădiri adiacente, a fost aleasă firma Consstar Construct, al cărei acționar majoritar este un oarecare Constantin Badea. Sursele Recorder îl prezintă ca pe un om de afaceri aflat în relații strânse cu Patriarhia. „N-am nicio relație privilegiată cu Biserica. Ne-am înscris și noi la licitație, am trimis documentația necesară și cam asta a fost“, spune Constantin Badea, uitând să precizeze că, la așa-zisele licitații, Biserica alege după bunul plac cu cine vrea să lucreze. Consstar a încasat de la Administrația Patriarhală, în ultimii doi ani, peste 148 de milioane de lei (30 de milioane de euro).

Altă firmă aflată în grațiile Patriarhiei este Valcon Roofs, care a lucrat în trecut la realizarea mai multor acoperișuri de biserici din Argeș și București. Firma este controlată, prin intermediul soției, de Virgil Baciu, fost membru PDL și fost primar al comunei argeșene Corbi. Actual primar este fiica sa, în vârstă de 25 de ani.

Baciu este un mare susținător al partidului AUR și fan al lui George Simion, pentru care a strâns semnături când a candidat la europarlamentare. În 2018, la slujba de sfințire a catedralei, Virgil Baciu s-a numărat printre personalitățile care s-au așezat în primele rânduri.

Valcon Roofs, firma familiei sale, a fost aleasă să lucreze pe acoperișul marii catedrale și a încasat până acum circa 20 de milioane de lei (4 milioane de euro). Pentru jgheaburi, turle și alte părți din acoperiș a livrat 30.000 de metri pătrați de tablă din cupru aurit, „cel mai scump lucru cu care se poate acoperi ceva”, după cum ne-a explicat un specialist în domeniu. A costat 84 de euro metrul pătrat, în timp ce o tablă de calitate pentru acoperirea caselor ajunge la 15-20 de euro pe metrul pătrat.

CIRCUITUL LUI VIDEANU: A DAT CA POLITICIAN, A ÎNCASAT CA OM DE AFACERI

Să intrăm și în interiorul catedralei, unde marele beneficiar al lucrărilor de amenajare este Adriean Videanu, fost primar al Capitalei, fost vicepremier și fost ministru al Economiei.

Relațiile dintre Videanu și BOR sunt vechi și pot fi rezumate într-o singură frază: Videanu a dat bani la Biserică în calitate de politician și a primit bani de la Biserică în calitate de om de afaceri. Dacă vi se pare scandalos, vă reamintim că au existat vremuri când această dedublare extrem de profitabilă era o normalitate.

Istoria lui Adriean Videanu începe chiar din acele vremuri. În anii ’90, tânărul inginer teleormănean, fotbalist amator la Petrolul Videle, juca simultan în afaceri și în politică: era deputat în Parlamentul României și avea o firmă – Titan Mar – cu care activa pe piața materialelor de construcții. În 1998, când Partidul Democrat (PD) din care făcea parte se afla la guvernare, firma lui Videanu a reușit să câștige licitația de privatizare a companiei de stat Marmosim, care avea în exploatare mai multe cariere de marmură, inclusiv celebra marmură de Rușchița. Bineînțeles că Videanu a negat că influența politică l-ar fi ajutat să devină patronul Marmosim. Și bineînțeles că nimeni nu l-a crezut.

Anii au trecut și Videanu a continuat să avanseze în politică și în afaceri. La sfârșitul lui 2004, când Traian Băsescu devenea președintele României, iar PDL prelua Guvernul, Adriean Videanu era numit vicepremier, iar revista „Capital“ îl includea în topul celor mai bogați români, cu o avere de circa 30 de milioane de dolari.

Din poziția de vicepremier, Videanu a militat public pentru construirea unei mari catedrale naționale și, în martie 2005, mergea în Dealul Patriarhiei să discute despre cum poate Guvernul să ajute la demararea proiectului. O săptămână mai târziu, își punea semnătura pe ordonanța de urgență prin care statul român îi ceda Patriarhiei terenul de 110.000 de metri pătrați de lângă Casa Poporului. Un teren care valorează, astăzi, circa 180 de milioane de euro.

Martie 2005: Adriean Videanu (dreapta) în Dealul Patriarhiei / FOTO: Mediafax

În primăvara aceluiași an 2005, Videanu părăsea Guvernul și se instala în fotoliul de primar general al Capitalei, rămas vacant după plecarea lui Băsescu la Cotroceni. Și de aici a continuat să ajute Patriarhia, prin includerea catedralei în Planul Urbanistic Zonal, dar și prin declarații publice de susținerea a proiectului.

Presa avea să descopere ulterior că, în aceeași perioadă în care îi făcea favoruri Patriarhiei, Videanu era ajutat de Biserică să obțină un teren pe malul lacului Snagov, unde și-a construit celebra vilă de 1.300 de metri pătrați, rupând o parte din terenul pe care o biserică își avea cimitirul.

Vila lui Adriean Videanu de la Snagov, construită între lac și cimitir

Însă adevărata răsplată avea să vină mulți ani mai târziu. Firma Theda Mar (fostă Titan Mar) a fost aleasă să livreze cantități uriașe de marmură pentru proiectul pe care patronul său l-a susținut cu atâta aplomb din postura de politician. Conform informațiilor obținute de Recorder, firma lui Adrian Videanu a încasat, în ultimii trei ani, 106.736.783 lei (21 milioane de euro) de la Administrația Patriarhală. De acești bani, a livrat marmură pentru pardoseala și decorurile catedralei naționale: marmură de import Caffe Latte, Sun Red, Champagne și Onyx, dar și autohtonă, de Rușchița.

Am obținut documente care cuprind facturi, devize și costuri ale materialelor livrate de firma lui Adriean Videanu, apoi am consultat trei arhitecți diferiți care au lucrat pe proiecte cu biserici de patrimoniu. Toți ne-au spus același lucru: la majoritatea componentelor, e aproape imposibil să verifici dacă prețurile au fost umflate, pentru că la catedrală nu s-a lucrat cu produse de serie, ci cu componente unice, făcute pe comandă specială, pe care pur și simplu nu ai cu ce să le compari.

Cum n-am putut verifica dacă prețurile plătite pe marmura livrată de Videanu sunt corecte, lucrările fiind fără referință, ne-am uitat la sistemele de prindere: șaibe, piulițe, șuruburi, tije și altele. Nici aceste obiecte nu se găsesc în orice magazine de construcții unde te plimbi cu căruciorul, ci doar la distribuitorii de nișă.

Am cerut de la ei oferte de preț pentru sistemele de prindere folosite la catedrală și am găsit valori umflate chiar și de zece ori.

Nu știm dacă și componentele prinse cu aceste piulițe au fost cumpărate la suprapreț, dar știm sigur că au costat o avere. Patriarhul Daniel nu s-a uitat la bani când a venit vorba de amenajarea catedralei și a ales cele mai scumpe materiale. Deasupra ușilor prin care se intră în altar, s-au folosit metri cubi de pietre semiprețioase.

Exemplul cel mai relevant este Onyx, o piatră mai populară printre bijutieri decât printre constructori. Lucrată corespunzător, este atât de scumpă și de frumoasă încât se vinde și pe bijuterii de lux.

Patriarhul și-a pus boltă de ușă din Onyx livrat de firma lui Videanu. Cea din imaginea de mai jos, sculptată special pentru catedrală, a făcut parte dintr-o comandă de 500.000 de euro. Pe-aici au intrat și-au ieșit Patriarhul României și cel al Constantinopolului la slujba de sfințire din 25 noiembrie 2018. În rândul patru stătea Adriean Videanu, aflat printre invitații de onoare la evenimentul de sfințire a catedralei naționale.

Așa arată bolta altarului din Catedrala Mântuirii Neamului, care a costat o jumătate de milion de euro / FOTO: Raul Ștef – Inquam Photos

Arhitectul Radu Negoiță a consultat devizele obținute de Recorder și consideră că folosirea unor materiale atât de luxoase pentru amenajarea catedralei e nejustificată. „Am văzut că o bucată de Onyx care are grosime de 48 de centimetri costă 16 mii și ceva de euro. Au aruncat banii pe niște lucruri ca în anul 1500 și care se puteau face la fel de elegant cu bani mult mai puțini, pentru că nu se duce nimeni să le mângâie, nu le palpează cu limba ca să vadă dacă e bloc masiv sau placare. Se puteau face cu 1.000 – 2.000 de euro, dar știind că nu lucrează cu banii lor, și-au permis să facă cheltuieli nerezonabile”, explică Negoiță.

Doar pardoseala din altar, cea mai mică parte a încăperii principale, valorează aproape 388.000 de euro. Marmură Champagne livrată de Videanu.

La o analiză pe prețul materialelor folosite în interiorul catedralei, e greu de spus dacă e vorba de opulență asumată de beneficiar, de prețuri umflate de către contractor sau dacă e vorba de amândouă la un loc.

Cert este că din devize răsar multe semne de întrebare pe care nimeni nu pare să aibă dorința să le clarifice. Am găsit un inginer constructor care în trecut a lucrat pentru firma lui Adriean Videanu și l-am rugat să analizeze documentele. Primul lucru suspect a fost identificat la ferestrele catedralei: „Vedeți bolțile astea de la geamuri? În capul fiecăreia e câte un bolovan banal care nu costă mai mult de 30 de euro. Se numește cheie de boltă și susține toată greutatea de deasupra ferestrei. În devizul lor e 530 de euro bucata. E ireal, nu există așa ceva nicăieri în lume”.

În total, Catedrala Mântuirii Neamului are peste 120 de ferestre și la fiecare fereastră există o cheie de boltă. Conform inginerului pe care l-am consultat, prețul real al cheilor de boltă ar fi de 15 ori mai mic decât cel pe care l-a plătit Patriarhia către firma lui Videanu.

„Dom’le, n-are cum să coste atâta cheile de boltă. Orice-ar fi! Lucrez de 30 de ani cu piatră. Urc acum în mașină și îți aduc o cheie de boltă fix ca aia de la Videanu. O facem la firmă într-o oră și ți-o vând cu 30 de euro. Cum să fie 530 de euro bucata? E ireal”, ne-a spus inginerul care a preferat să nu-și dezvăluie identitatea.

O parte din cele 120 de ferestre ale catedralei

Adriean Videanu nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesaje pentru a lămuri situația prețurilor pe care firma sa le-a practicat la materialele livrate pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Română a refuzat să ne răspundă la orice întrebare legată de atribuirea contractelor de pe șantierul catedralei, despre prețurile materialelor folosite și despre cuantumul banilor publici primiți pentru ridicarea construcției. Am trimis întrebări în scris și i-am contactat și telefonic pe reprezentanții Patriarhiei, însă în ciuda insistențelor noastre și a argumentelor prin care am justificat legitimitatea demersului, Biserica ne-a ignorat. În timp ce ne ignora, a mai primit o tranșă de bani publici pentru continuarea lucrărilor la catedrală: 20 de milioane de lei alocați de Guvernul României în primăvara acestui an.

Ce se ascunde în spatele acestei aroganțe și cum funcționează sistemul prin care Biserica cheltuie sumele imense de bani primite din fonduri publice, vă vom arăta, în curând, într-o investigație video realizată la capătul a opt luni de documentare.


Autor: Victor Ilie
Editori: Cristian Delcea, Mihai Voinea

sursa: https://recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/

Visits: 27

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *