Tim Drone

Criza vine tăvălug peste locuințele românilor: cât mai așteptăm până vor suferi imobiliarele, conform experților

Pentru un moment, prețul locuințelor din România nu pare să-și încetinească ascensiunea. Orașele mari sunt cele mai afectate de această realitate, dar valoarea apartamentelor și caselor a crescut peste tot în țară.

Nu contează dacă vrei să-ți cumperi o casă sau să-ți închiriezi un apartament. În ultimii doi ani, prețurile practicate în imobiliare au explodat, iar plafonarea nu pare să se întâmple prea curând. Nu ajută nici faptul că prețurile la materii prime au crescut foarte mult în ultimul an, iar pandemia a ținut oamenii tot mai mult în casă, forțându-i să fie un pic mai conștienți de condițiile locative.

Criza de locuințe vine și începe din București

În perioada 2023 – 2024, ne vom confrunta cu următoarea criză imobiliară. Apartamente nu vor mai exista la vânzare și toate tranzacțiile se vor fi blocat, este opinia lui Cristian Hostiuc de la Ziarul Financiar.

Premisa de la care pleacă jurnalistul este situația recentă din Berlin. În capitala Germania, prin referendum, aproximativ 3000 de apartamente au fost expropriate de către primărie, în urma dublării chiriilor și a majorării semnificative a prețului apartamentelor. Apartamentele cu pricina erau deținute de câteva fonduri de investiții americane, cu zecile și sutele de mii de unități, după ce, în urmă cu câțiva ani, au fost cumpărate chiar de la aceeași primărie. În contextul în care 60% dintre berlinezi stau în chirie, iar americanii au crescut treptat chiriile, era clar că discutam de un monopol care trebuia dezmembrat.

În București nu discutăm de o mână de proprietari, dar creșterea a fost de asemenea necontrolată și a început acum 20 de ani. ”De la 12.000 de euro în anul 2000-2001 pentru un apartament de două camere în Militari, în 2008 s-a ajuns la 120.000 de euro, iar de la o chirie de 50-75 de euro pe lună, s-a ajuns la o chirie de 350-400 de euro pe lună. Este adevărat că în această perioadă şi salariile au crescut de la 200 de dolari spre 400-500 de dolari pe lună.”, insistă Hostiuc.

Spre deosebire de Berlin, unde vinovați au fost americanii, vina în România este a băncilor. Acestea au dat credite cu nemiluita la evaluări din ce în ce mai mari ale apartamentelor. După criza din 2008, însă, prețurile apartamentelor și-au revenit acum, încet, încet, odată cu creșterea salariilor și a reducerilor substanțiale a dobânzilor în lei. A ajutat și mutarea dobânzii de referință la credite în euro.

”În Bucureşti, peste tot se construieşte şi parcă nu este de ajuns. Deşi au crescut, preţurile sunt în continuare rezonabile, ceea ce dă posibilitatea achiziţiei unei locuinţe, mai ales că şi creditul imobiliar este ieftin. Scumpirile materialelor de construcţii vor aduce pe piaţă preţuri ale apartamentelor mai mari, dar nu asta va fi principala problemă.”, adaugă editorul.

Potențialul dezastrul pleacă de la anunțul lui Nicușor Dan legat de autorizațiile de construcție. Acestea nu se vor mai da de către primăriile de sector, ci de către Primăria Capitalei. Astfel, în 2023 – 2024, se va bloca toată piața. Oferta va fi extrem de redusă pentru că nu se va mai construi mai nimic. Nu vei mai avea unde și nici nu-ți va mai da nimeni o aprobare.

”Ca să construieşti un bloc îţi trebuie 2-2,5 ani, începând de la autorizare, până la construcţia efectivă. Iar dacă acum piaţa autorizaţiilor este blocată, peste 2-3 ani nu va mai fi nimic construit. Să vedem atunci cât vor fi chiriile şi preţurile apartamentelor.”, avertizează Cristian Hostiuc.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *