Tim Drone

Bulgaria: Asociația Spitalelor vrea să-i oblige pe nevaccinați să plătească tratamentul, dacă ajung la spital. Cine se opune

Bulgaria este pe ultimul loc în UE, la rata vaccinării. O dezbatere a luat amploare în țara vecină: ar trebui ca persoanele neimunizate să plătească tratamentul pentru COVID-19? Asociația Spitalelor din Bulgaria a venit cu propunerea, în condițiile în care peste 90% dintre pacienții care umplu instituțiile medicale sunt nevaccinați. Organizațiile pacienților se opun.

Unitățile medicale se sufocă, potrivit agenției Novinite. Și în această situație, organizațiile pacienților se opun cu hotărâre. Propunerea încălcă drepturile constituționale de bază pentru accesul la tratament și la îngrijiri medicale, spun acestea.

Tombolă pentru vaccinați

Și autoritățile bulgare au organizat o tombolă, pentru a impulsiona vaccinarea.

25 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 din Bulgaria au câştigat ceasuri inteligente, la tombola organizată de Ministerul Sănătăţii de la Sofia. Extragerea a fost difuzată de postul naţional de televiziune BNT, vineri 8 octombrie.

RECLAMĂMin Read

1.206 de participanţi s-au înscris pentru a participa la prima extragere. Tombola încurajează şi recompensează bulgarii care au decis să se vaccineze. Este deschisă persoanelor cu vârsta peste 12 ani, care s-au imunizat împotriva COVID-19, indiferent dacă ciclul de imunizare este sau nu complet.

Fiecare cetăţean bulgar care s-a vaccinat între 30 septembrie şi 31 octombrie are dreptul de a participa la tombolă. La prima extragere, cel mai în vârstă câştigător este o persoană născută în 1932, iar cea mai tânără, în septembrie 2009.

La nivelul UE, rata de vaccinare este de 74%

Centrul European pentru Prevenţia Bolilor avertizează că persoanele nevaccinate au risc mult mai mare de deces, pe măsură ce înaintăm în toamnă şi iarnă. Centrul solicită ţărilor să „urgenteze” eforturile de a-i convinge pe cei neimunizați.

La nivelul Uniunii Europene, rata de vaccinare completă este 74% din populaţia adultă. Însă discrepanţele între state sunt mari, variind între 22% şi 91%.

Cele mai scăzute rate de vaccinare sunt în Bulgaria şi România, iar cele mai ridicate în Portugalia şi Irlanda.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 126

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *