Tim Drone

DLAF, condus de omul Rovanei Plumb, nu se deranjează pentru jaful fondurilor europene de la AFIR

PUTEREA a semnalat în urmă cu vreo două luni a semnalat un jaf incredibil din fonduri europene la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), dar, suprinzător, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF ne-a comunicat că nu îi interesează acest caz.

Peste 3.000.000 de euro „tocați” în 61 de proiecte cu finanțare europeană, derulate prin CRFIR 2 Sud-Est, nefinalizate și întârziate și cu 642 de zile

Potrivit documentelor deținute de PUTEREA, prin PNDR 2014-2020, sunt contractate de către CRFIR 2 Sud-Est 61 de proiecte prin cinci submăsuri (4.3, 5.1,7.2,7.6 și 19.2) și derulate de către UAT-uri, adică primării, și OUAI-uri (Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații) din cele șase județe mai sus menționate.

Numai din cele 61 de proiecte pentru care deja s-au făcut deja plăți în valoarea totală de circa 13.500.000 de lei, adică vreo 3.000.000 de euro, doar 21 sunt finalizate, adică doar o treime dintre ele.

RECLAMĂMin Read

Astfel, din cele 61 de proiecte derulate de CRFIR 2 Sud-Est în cele șase județe, 8 sunt derulate în Constanța, 8 în Buzău, 9 în Brăila, 11 în Galați, 12 în Tulcea și 13 în Vrancea. Dar, din cele 61 de proiecte doar 21 sunt declarate ca fiind finalizate: 8 din Galați, 4 din Brăila și câte 3 din Constanța, Buzău și Vrancea.

Practic, reiese că niciunul din cele 12 proiecte finanțate din fonduri europene din județul Tulcea nu este finalizat deși au fost alocate sume mari de bani. Însă, s-a descoperit că toate cele 61 de proiecte finanțate din fonduri europene au înregistrat întârzieri uriașe în derularea proiectelor, dar deja o parte din lucrări au fost finanțate cu sume de până la 1.300.000 de lei și chiar 2.322.874 de lei.

Astfel, numărul zilelor de întârziere a ajuns la măsurile 4.3 și 5.1 la 435 de zile, la măsura 7.6  variază de la 148 la 396 zile, la măsura 7.2 a ajuns deja la 642 de zile iar la măsura 19.2 variază între 145 și 425 de zile.

În raportul de control aflat pe masa ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale Adrian Nechita Oros se menționează că la majoritatea proiectelor apare menționat „lipsă sistem” sau „nu există în sistem” la rubrica privind data depunerii documentației pentru întocmirea de acte adiționale la contractele de finanțare.

De asemenea, majoritatea proiectelor au o mulțime de observații, iar cele mai frecvente menționează „Zile depășire data limită depunere prima tranșă”, „Nu există o explicație pentru depășirea cu 15 zile”, „Nu sunt justificate zilele de întârziere”, „Nu se regăsește în sistem” sau „Nu se regăsește în sistem cererea de plată.

Bogdan Dințoi: „DLAF nu a efectuat și nu derulează acțiuni de control cu privire la cele 6 proiecte derulate de CRFIR 2 Sud-Est”

După semnalarea acestor deficiențe și întârzieri, PUTEREA a solicitat șefului Departamentului pentru lupta antifraudă-DLAF, Bogdan Ionuț Dințoi, să precizeze dacă a verificat derularea acestor proiecte sau are de gând să verifice. Numai că răspunsul acestuia ne scutește de orice comentariu.

Având în vedere solicitarea dumneavoastră, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoștință că Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF nu a efectuat și nu derulează acțiuni de control cu privire la cele 6 proiecte menționate în articolul de presă la care ne-ați făcut trimitere“, a fost răspunsului șefului DLAF, fostul politist Bogdan Dințoi, omul susținut și promovat pe vremea Vioricăi Dăncilă de către Rovana Plumb, fiind prieten la cataramă cu fiul cel mare al  

Așadar, banii europeni s-au evaporat, proiectele sunt în aer și nimeni nu dă socoteală.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 4

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *