Tim Drone

Liga 1: CFR Cluj vs Sepsi Sf. Gheorghe – Cotă atractivă pentru scor exact

În Gruia, luni seara, de la ora 20:30, campioana CFR Cluj întâlnește o formație care a început stagiunea în Europa, dar pe care toamna o găsește izolată în subsolul clasamentului din Liga 1.

CFR are de reparat acel 0-2 din runda trecută, de la Mioveni, din derby-ul feroviar cu Rapid. Și după ce a fost solicitată maxim de AZ Alkmaar, joi seară, în Conference League.

„Nu dorm bine niciodată de când sunt antrenor, în special la CFR. Tot timpul dorm puțin și îngrijorat. Acum nu prea am dormit deloc, se vede și pe fața mea. N-am înțeles nimic din acel meci cu Rapid. Principalul vinovat e antrenorul mereu. Am încercat să văd unde am greșit.

M-am întors la CFR să readuc echipa unde a fost. Nu mai suntem ca în anii trecuți. După meciul cu Rapid nu puteam să stăm cu capul sus afirmând că am dat totul pe teren. Ne-a lipsit spiritul de echipă”, a declarat Petrescu, despre care se spune că a scăpat vestiatul din mână, iar conducerea pregătește soluția Adrian Mutu, proaspăt demis de la FCU Craivoa 1948.

Jucătorii nu sunt în formă, iar „Bursucul” a început să-i atace public, la conferințele de presă. Atacantul Denis Alibec a fost vizat, după meciul cu Rapid.

„Denis Alibec a fost accidentat foarte mult în ultimul an. Trebuie să mai avem răbdare, în momentul ăsta nu e adevăratul Alibec. Dar nu vă gândiți că l-am schimbat pe el cu Rapid că a fost doar el vinovat. Trebuia să schimb 10 la pauză, nu doar el merita schimbat”, a zis Petrescu.

Sepsi a fost preluată de italianul Cristiano Bergodi, trecut și pe la CFR Cluj în stagiunea 2006-2007.

Iar fostul stoper de la Lazio Roma n-a lăsat în urmă prea multe regrete. Obișnuia să-i țină cu orele pe jucători pe teren, pentru a le arăta diverse așezări tactice, iar asta îi obosea teribil.

Italianul are de reparat o formație stoarsă fizic și psihic, care deține doar 10 puncte.

Revenirea în Liga 1 n-a fost deloc bună pentru Bergodi, 1-2 cu Voluntari, runda trecută. Voluntari este o echipă pe care italianul o părăsise prin demitere în 2020.

O victorie cu 2-0 a CFR-ului este prevăzută cu cota 7 la Sportingbet.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 5