ASUS a lansat laptopul de gaming G751 in Romania
ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat disponibilitatea în România a noilor laptopuri de gaming G751.
Aceste noi modele dispun de procesoare Intel, placi grafice NVIDIA GeForce GTX 970M/980M și tehnologia exclusivă ASUS TurboMaster GPU pentru un nivel de performanță similar desktopurilor. G751 demonstrează o eficiență termică excepțională, cu un minimum de zgomot, grație elementelor din cupru și celor două ventilatoare ce suflă aerul fierbinte prin grila din spate. Construit special pentru pasionații de jocuri, G751 are taste dedicate pentru accesul la Steam și înregistrarea jocurilor, precum și tehnologii ASUS SonicMaster și ROG AudioWizard pentru un sunet optimizat în orice fel de joc.
ROG G751 are la bază procesoare Intel Core i7, beneficiind, de asemenea de GPU-ul NVidia GeForce GTX 970M/980M respectiv. Performanțele sunt îmbunătățite de tehnologia ASUS TurboMaster care cuprinde aplicația exclusivă GPU Tweak și componente hardware actualizate pentru a suporta overclocking-ul plăcii grafice pentru un plus de performanță de 5%.
G751 are un design specific pentru gama ROG și beneficiază de un sistem de răcire format din două ventilatoare independente și elemente din cupru. Acest sistem îmbunătățit oferă o eficiență termică excepțională pentru a asigura stabilitatea sistemului, păstrând joasă temperatura în overclocking pentru procesor și GPU. Trei heatpipe-uri sunt legate în mod direct la GPU pentru a transmite căldura spre ventilatoare, în timp ce aerul fierbinte este expulzat prin grilele din spate. Grilele direcționează aerul cald departe de utilizator și au un rol cheie în eficiența designului termic al modelului G751.
ROG G751 are un ecran IPS Full HD anti-glare cu un unghi de vizualizare de 178 de grade pentru o schimbare nesemnificativă a culorilor atunci când este privit din lateral. G751 suportă ecrane externe 4K/UHD (ultra-high-definition), cu tehnologie Trinity Display, oferind utilizatorilor un total de până la patru ecrane (notebook-ul plus alte trei ecrane) ce pot fi folosite simultan prin intermediul conexiunilor HDMI 1.4, mini DisplayPort și VGA. Această configurație este ideală pentru jocurile pe mai multe monitoare, vizionarea de filme sau pentru multi-tasking. G751 integrează GameFirst III ce optimizează rețeaua pentru a oferi utilizatorilor jocuri cursive. GameFirst III prioritizează pachetele pentru jocuri și alocă o lățime de bandă mai mare pentru jocuri fluide, fără latențe. Sunt disponibile patru moduri pentru prioritizarea pachetelor de date și setări manuale pentru utilizatorii care doresc să preia controlul total asupra rețelei. Aplicația integrată Network Monitor oferă un instrument de administrare al traficului și testarea vitezei conexiunii de date.
ROG G751 menține design-ul inspirat de F-22 Raptor, ce poate fi găsit pe seriile G anterioare, afișând finisaje din aluminiu și un logo ROG iluminat. ROG G751 are taste dedicate pentru accesul imediat la Steam și înregistrarea gameplayului. ASUS ROG Macro Key poate fi programat cu până la trei comenzi pentru acțiuni complexe în jocuri, lansare de aplicații sau încărcarea unui website printr-o singură tastă. Tastele au iluminare ajustabilă, iar tastele WASD sunt special marcate.
Laptopurile ASUS ROG G751 vor fi disponibile în România la prețuri cuprinse între 5.199 lei și 11.299 lei (TVA inclus), în funcție de configurație.
- < anteriorASUS Transformer Book Chi, dispozitive 2-in-1, detașabile
- NVIDIA lansează tableta SHIELD, cu controller wireless SHIELD >