Ghid COVID-19 pentru autoizolare – ce trebuie să știi despre perioada de autoizolare la domiciliu

De
Camelia Diaconu,

Joi, 26 martie 2020, 17:00

Ghid COVID-19 pentru autoizolare la domiciliu

Când este obligatoriu să intri în autoizolare

Autoizolarea se instituie pentru persoanele care nu prezintă simptome, dar care:

  • au călătorit în ultimele 14 zile în regiuni/localităţi din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă;
  • au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome şi care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă;
  • au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19);
  • sunt membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situaţiile de mai sus.

Generalul Ionel Oprea își pregătește retragerea de la Spitalul Județean Suceava: „Lăsăm un plan întocmit până pe 31 decembrie, inclusiv pentru cazul în care epidemia revine la toamnă”

Recomandări

Generalul Ionel Oprea își pregătește retragerea de la Spitalul Județean Suceava: „Lăsăm un plan întocmit până pe 31 decembrie, inclusiv pentru cazul în care epidemia revine la toamnă”

 

“Aceste persoane se vor autoizola la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană simptomatică/confirmată. În acest timp, vor fi monitorizate de medicul de familie sau, în lipsa acestuia, de Direcţia de Sănătate Publică”, au explicat reprezentanţi din Grupul de Comunicare Strategică.

Citește Care sunt zonele roșii și zonele galbene din Europa și din lume

Ce trebuie să faci înainte de începerea perioadei de autoizolare

Înainte de toate, este important de știut că toate persoanele cu care locuiești vor intra automat în autoizolare, odată cu tine, pentru a evita riscurile îmbolnăvirii.

  • Înainte de începerea perioadei de autoizolare se înștiințează telefonic sau electronic angajatorul/unitatea de învățământ, dar și medicul de famile că urmează perioada de autoizolare la domiciliu.

EXCLUSIV. Ministerul Educației din Franța contrazice datele lui Klaus Iohannis, folosite pentru nedeschiderea școlilor: „Nu sunt cazuri de infectări în școli”

Recomandări

EXCLUSIV. Ministerul Educației din Franța contrazice datele lui Klaus Iohannis, folosite pentru nedeschiderea școlilor: „Nu sunt cazuri de infectări în școli”

 

  • De asemenea, trebuie să îți anunți prietenii și rudele că pentru o perioadă de 14 zile ești în autoizolare la domiciliu și nu au voie să te viziteze.

Ce trebuie să faci în perioada de autoizolare

În perioada de autoizolare la domiciliu trebuie să respecți cu strictețe recomandările autorităților.

  • Astfel că nu vei avea voie să părăsești domiciliul pe perioada celor 14 zile, nu vei avea voie să primești vizitatori și nici să intri în contact cu alte persoane.
  • Prin încălcarea regimului autoizolării la domiciliu riști să contaminezi alte persoane, dar și să răspândești virusul. De asemenea, nerespectarea perioadei de autoizolare atrage după sine amendă și dosar penal, în cazul în care răspândești virusul COVID-19.

Măsuri de igienă individuală pe care trebuie să le respecți în autoizolare

  • Spală-te pe mâini cu apă și săpun, timp de 20 de secunde, ori de câte ori este necesar.

Firea apare la televiziuni și anunță cumpărarea ”unui computer tomograf care face sute de teste COVID pe zi”. Medicii sunt uluiți

Recomandări

Firea apare la televiziuni și anunță cumpărarea ”unui computer tomograf care face sute de teste COVID pe zi”. Medicii sunt uluiți

 

  • Curăță și dezinfectează zilnic suprafețele cu care intri în contact frecvent, de exemplu: clanțe, mese, robinetele de la chiuvetă, obiecte de mobilier etc.
  • Acoperă-ți gura și nasul cu un șervețel de unică folosință atunci când strănuți sau tușești și aruncă șervețelul la coșul de gunoi. Spală-te pe mâini cu apă și cu săpun imediat.
  • Evită contactul cu celelalte persoane din locuință, dacă este posibil, fiecare ar trebui să se izoleze într-o cameră separată.
  • Aerisește zilnic, de câte ori este posibil, încăperile din casă, dar și spațiile comune ale casei precum: baie și bucătărie.
  • Păstrează legătura telefonic cu medicul de familie pentru a-l informa cu privire la evoluția sănătății tale și a tuturor membrilor familiei.
  • Sună la numărul unic de urgență 112 doar în cazul în care apar simptome precum: febră, tuse, dificultăți în respirație, durere în gât. Acoperă-ți nasul și gura cu mască de protecție.
Măsuri de igienă în autoizolare la domiciliu
Măsuri de igienă în autoizolare la domiciliu

Unde poți suna pentru a afla mai multe informații despre COVID-19

  • Pentru România, poți apela linia TELVERDE – 0800.800.358. Linia telefonică este dedicată recomandărilor și altor informații cu privire la infecția cu coronavirus. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgențe, ci este o linie telefonică alocată pentru a informa cetățenii.
  • Pentru diaspora, românii aflați în străinătate pot afla mai multe informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia telefonică +4021.320.20.20
  • Numărul 112 este doar pentru urgențe.

Ce faci dacă un membru al familiei prezintă simptome ori se confruntă cu o altă urgență în timp ce este în autoizolare

  • Dacă pe parcursul celor 14 zile de izolare un membru al familiei prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus (febră, tuse, dificultate în respirație) sau se confruntă cu orice altă urgență medicală, este recomandat să suni medicul de familie sau la numărul de urgențe 112. Vei menționa că vă aflați împreună în autoizolare la domiciliu și respectați instrucțiunile primite.
  • Nu trebuie să ieșiți din casă pentru a merge la spital. Se așteaptă sosirea ambulanței pentru transportul la centrul de boli infecțioase, acolo unde se poate efectua testarea pentru coronavirus. Trebuie să porți mască de protecție.
  • Trebuie să limitați cu toții cât de mult posibil contactul apropiat, păstrați distanța de un metru, dar și să vă acoperiți nasul și gura cu un șervețel de unică folosință atunci când strănutați ori tușiți.
  • În cazul în care rezultatul testului COVID-19 este negativ, atunci persoana testată va fi adusă înapoi la domiciliu și va continua autoizolarea până la 14 zile.
  • În cazul în care rezultatele COVID-19 sunt pozitive, atunci se vor aplica procedurile specifice pentru cazurile de infecție cu coronavirus.

Cum sunt ajutate persoanele aflate în autoizolare

  • Persoanele aflate în autoizolare pot fi ajutate pentru aprovizionarea cu apă ori alimente de către rude sau prieteni. Însă, dacă este necesar, se poate solicita ajutorul comitetelor județene pentru situații de urgență și al autorități locale pentru aprovizionare cu apă, alimente sau măști de protecție.
  • Autoritățile locale pot decide, în funcție de caz, modul de operare implicând și alte organizații non-guvernamentale, dacă este nevoie.

Cum ajung bunurile necesare la persoanele aflate în autoizolare

  • Dacă vin din partea comitetelor județene pentru situații de urgență și autorităților locale, bunurile necesare și alimentele vor fi aduse până la domiciliu, respectând toate măsurile generale de siguranță recomandate. Bunurile sunt lăsate la intrarea în domiciliu, ușa apartamentului sau poarta casei, urmând să fie preluate de persoana aflată la izolare, dar imediat cum persoana care le-a adus s-a retras.
  • Persoana care preia bunurile nu trebuie să intre în contact cu personalul care se ocupă de aprovizionare, ci trebuie să păstreze o distanță de 2 metri.
  • Atenționarea asupra furnizării bunurilor necesare este recomandat să fie făcută prin telefon și nu prin atingerea ușii sau clanței.
  • Atunci când persoanele aflate în autoizolare preiau produsele primite la domiciliu, ele trebuie să poarte, pe cât posibil, mască de protecție care să le acopere nasul și gura.

Interacționarea cu furnizori/curieri/poștași în autoizolare

  • În cazul în care predarea produselor nu necesită semnătură de primire, este indicat să lase toate obiectele la intrarea în domiciliu. Însă, dacă este necesar să semnezi, atunci trebuie să respecți următoarele indicații:
  • Poartă mască de protecție;
  • Păstrează o distanță, pe cât posibil, mai mare de 2 metri față de persoana izolată;
  • Semnează orice document cu un instrument propriu de scris și nu cu cel al vizitatorilor. Acest lucru pentru a evita contaminarea.

Ce se întâmplă după perioada de 14 zile de autoizolare

  • După cele 14 zile de autoizolare, persoanele care au venit din alte zone decât cele care necesită carantinare și care nu prezintă nici un simptom pot părăsi domiciliul.
  • Persoanele care au intrat în contact cu un caz confirmat de coronavirus sunt testate încă din prima zi de autoizolare, dar și înaintea terminării perioadei de autoizolare. Se poate părăsi domiciliul numai dacă rezultatul final este negativ.
  • Persoanele care se află în autoizolare primesc la finalul celor 14 zile un aviz epidemiologic de la DSP, prin care se atestă că pot reveni în colectivitate.
  • La ieșirea din autoizolare, trebuie să mergi la un consult la medicul de familie, pentru a se putea elibera concediul medical ori adeverința pentru școală.
  • În continuare, chiar și după perioada de autoizolare, trebuie să rămâi vigilent și să respecți recomandările generale cu privire la infecția cu coronavirus.
Test pentru depistarea COVID-19
Test pentru depistarea COVID-19

Pot beneficia de concediu medical persoanele aflate în autoizolare

La finalul celor 14 zile de autoizolare, elevii și studenții pot beneficia de scutire medicală, iar angajații pot beneficia de concediu medical.

  • Concediul medical este eliberat de medicul de familie, imediat după ieșirea din izolare, pe baza certificatului primit de la DSP, fără să mai fie nevoie de adeverință de la angajator.
  • Conform prevederilor OUG 158/2005 și art. 60 (2) din Normele de aplicare, pentru concediile medicale pentru carantină, angajatorul nu este obligat să depună angajatorului certificatul pentru luna anterioară până la data de 5 ale lunii în curs, ci până la sfârșitul lunii în curs.
  • Cuantumul brut al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul, la fel ca și în cazul concediilor medicale acordate pentru o boală obișnuită.

Durata concediului pentru carantină nu diminuează numărul zilelor de concediul medical acordate asiguratului pentru alte afecțiuni și nu se aplică restricția de 10 zile valabilă pentru concediul medical ori indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă, cauzată de accidente în afara muncii ori alte boli obișnuite.

Citeşte şi:

Ce zboruri sunt anulate în perioada stării de urgență

Cum arată noile modele simplificate pentru declarația pe proprie răspundere și adeverința de la angajator pentru a ieși din casă

Ce s-a întâmplat în Germania după ce luni s-au ridicat restricțiile. Semnal de alarmă de la nemți

GSP.RO

Ce s-a întâmplat în Germania după ce luni s-au ridicat restricțiile. Semnal de alarmă de la nemți


Horoscop 29 aprilie 2020. Balanțele au nevoie de susținere în tot ceea ce fac

HOROSCOP

Horoscop 29 aprilie 2020. Balanțele au nevoie de susținere în tot ceea ce fac

Urmărește cel mai nou VIDEO

Visits: 50