Oamenii de ştiinţă au descoperit trei specii noi de pterozauri în Sahara

„Aceşti prădători zburători s-au ridicat deasupra unei lumi dominate de prădători, incluzând vânători precum crocodilii şi dinozaurii carnivori. Este interesant faptul că ierbivorele, cum ar fi sauropodii şi dinozaurii ornitischieni sunt rare.”, a declarat paleontologul de la Universitatea din Portsmouth, prof. David Martill.
Studiul efectuat de către profesorul David Martill împreună cu alţi cercetători din SUA şi Maroc, a fost publicat în revista ”Cretaceous Research”, acolo unde sunt prezentate rezultatele care au scos la iveală o nouă comunitate de pterozauri ce au trăit acum 100 milioane de ani în Maroc.
„Suntem într-o epocă de aur pentru descoperirea pterodactililor. Numai în acest an am descoperit trei specii noi şi suntem abia în martie. ”, a mai declarat David Martill.
Înainte de apariţia păsărilor, reptilele erau singurele animale cu coloană vertebrală care puteau să zboare. La început, reptilele foloseau membranele de piele ce le permiteau să planeze şi să le amortizeze căderea atunci când săreau în copaci. Pe parcurs, reptilele şi-au dezvoltat aripi acţionate cu muşchi, fiind cunoscut sub denumirea de pterozauri. Aceştia au trăit timp de 150 de milioane de ani.
Visits: 70