Tim Drone

Topul surprinzător în care București se află pe primul loc: ce spun britanicii despre capitala României

București se află pe poziții superioare în mai multe clasamente nefavorabile. De data aceasta, primul loc într-un top mondial arată că se face și bine aici.

Avem câteva exemple reprezentative în acest sens. De exemplu, potrivit unui studiu realizat de TomTom, capitala României se află pe locul patru în topul celor mai aglomerate orașe din Europa, din punct de vedere al traficului. Nici la nivel mondial nu stă neapărat mai bine, pentru că se clasează aici pe locul 14. De asemenea, Bucureștiul se află și în topul celor mai poluate orașe din lume. Se află pe locul şapte în clasamentul general și pe pe poziţia a treia la nivelul Europei de Est.

De data aceasta, București se află pe primul loc într-un top cu care chiar se poate mândri. Compania britanică Broadband Deals l-a cotat drept cel mai bun oraș din lume pentru cei care lucrează de acasă. A pornit de la următoarea întrebare: Dacă ai putea lucra de la distanță oriunde în lume, care oraș ar fi locul ideal pentru asta?

București, pe primul loc în topul orașelor în care e cel mai bine să lucrezi de acasă

Topul alcătuit de companie se numește Remote Working Index. Index-ul ia în considerare 50 dintre cele mai populare orașe ale lumii și le clasează de la cel mai bun la cel mai nepotrivit pentru lucrul la distanță. Pentru alcătuirea sa, Broadband Deals a luat în considerare o serie de variabile. Vorbim despre viteza internetului din fiecare oraș, opțiunile de livrare de mâncare, numărul de joburi remote, cât te costă să trăiești în fiecare oraș, dar și cât trebuie să dai pe un laptop, un MacBook, pentru a-ți face treaba.

În București, viteza la internet este, în medie, 52 Mbps, 4,33% dintre joburi se pot face de la distanță, costul de trai este aproximativ 421 de lire, iar costul unui MacBook este de aproximativ 1444 de lire. De asemenea, în capitala României avem și servicii de livrare precum Uber Eats.

După capitala noastră, pe următoarele trei poziții se află trei orașe americane: Houston, Las Vegas și Atlanta, iar pe locul cinci se situează Budapesta. Dacă vrei să vezi întreg clasamentul, poți merge direct aici, pe site-ul companiei.

Visits: 11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *