NASA va folosi lasere pentru a căuta rezerve de apă pe Lună

În acest scop, NASA a pregătit un proiect pe care îl numeşte Lanterna Lunară (Lunar Flashlight), care se referă de fapt la un satelit echipat cu un laser puternic ce va scana suprafaţa lunară pentru a descoperi gheaţă, conform unei informări pe blogul oficial.

Misiunile scurte nu vor avea nevoie de aceste rezerve de apă, deoarece o cantitate suficientă va putea fi adusă la bordul navetelor, însă pentru misiunile lungi, descoperirea unui depozit de gheaţă la suprafaţa Lunii este esenţială.

Ştim deja că există gheaţă pe Lună datorită unor observaţii anterioare, însă este posibil ca aceasta să se ascundă în locuri greu accesibile şi unde lumina solară nu pătrunde niciodată, precum craterele uriaşe aflate pe suprafaţa sa. Astfel, satelitul îşi va folosi laserul din dotare pentru a ”lumina” aceste cratere şi a descoperi ce fel de materiale se ascund în interiorul lor.

”Deşi suntem destul de siguri că există gheaţă în craterele cele mai reci şi întunecate de pe Lună, datele anterioare sunt puţin ambigue” spune Barbara Cohen, de la Centrul Spaţial Goddard al NASA. ”Din punct de vedere ştiinţific, nu avem o problemă cu acest lucru, însă dacă dorim să trimitem astronauţi acolo pentru a folosi acea gheaţă, trebuie să ne asigurăm că există întâi”.

Misiunea va dura aproximativ două luni, timp în care satelitul va parcurge craterele şi depresiunile din apropierea polului sud al Lunii, iar începerea ei este programată chiar pentru acest an, odată cu Artemis I. 

Visits: 82