GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus rămâne 5.104
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite, duminică, că numărul românilor din străinătate care au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus rămâne 5.104, iar numărul deceselor 122.
Dintre cei 5.104 de cetăţeni români confirmaţi ca fiind infectaţi – 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazahstan, Ucraina, şi Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat – 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.
Potrivit GCS, dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 157 au fost declaraţi vindecaţi: 135 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
„Aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate”, afirmă sursa citată, scrie Agerpres.