Compania romana isi propune sa dezvolte un internet mai sigur

de Redactie Hit.ro | 15 iulie 2020

Criptodata

Compania romana CryptoDATA a lansat in stratosfera Pamantului un satelit experimental pe care intentioneaza sa il foloseasca pentru testarea unui nou protocol de comunicare criptat, numit Protocolul Voice Over Blockchain (VOBP).

Proiectul este sustinut inclusiv de Fonduri Europene pentru a putea trece in faza a doua. Salariu brut mediu al companiei este de 7000 de lei ceea ce transmite cat de puternica este aceasta companie romaneasca.

Compania vrea sa extinda tehnologia de criptare la transmisia de date si „sa dezvolte un internet mai sigur, pe care oricine il poate folosi fara restrictii sau permisiuni”.

Ovidiu Toma, CEO-ul companiei, a declarat ca proiectul a fost un succes: balonul meteorologic care a ridicat satelitul a ajuns la 38.600 de metri, iar totul a functionat asa cum era de asteptat. Totusi, acesta a fost doar un test preliminar. Compania intentioneaza sa lanseze primul sau satelit de testare pe orbita joasa in februarie 2021, in parteneriat cu Momentus si SpaceX, doi pionieri in transportul spatial.

Proiectul companiei romanesti se numeste GLOBAR si este o noua retea globala care isi propune sa comunice si sa transfere date intre terminalele utilizatorilor.

Cea mai importanta inovatie CryptoDATA este tehnologia de comunicare criptata VOBP (Voice Over Blockchain Protocol). Acest protocol este implementat in prezent in smartphone-ul IMPulse K1 si pe dispozitivele WHIM Laptop.

„Proiectul GLOBAR este cel mai important atu al companiei noastre. Acest ecosistem este, de fapt, o retea de comunicare descentralizata, asigurata de tehnologia blockchain. Pe scurt, este un internet nou care poate fi utilizat de toata lumea fara restrictii sau aprobari. Punctul de vedere al acestei tehnologii este protocolul de comunicare dezvoltat si brevetat de CryptoDATA, VOBP (Voice Over Blockchain Protocol) „, a explicat CEO-ul companiei, Ovidiu Toma.

Recomanda   afisari

Visits: 55