Peste jumătate dintre pacienţii cu coronavirus au dezvoltat disfuncții ale inimii

Peste jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19 au dezvoltat anomalii ale funcţiilor cardiace, potrivit unui studiu efectuat de Fundaţia Britanică pentru Boli Cardiace din cadrul Universităţii Edinburgh.

Cercetătorii Universităţii Edinburgh au studiat rezultatele ecografiilor cardiace a 1.216 pacienţi cu coronavirus, din 69 de ţări. La 55% dintre aceștia, inclusiv cei care aveau boli cardiace preexistente, au fost observate modificări ale modului în care funcționează inima. La un caz din şapte au fost observate anomalii severe.

Dintre cei 1.216 pacienţi examinaţi, 901 nu aveau anomalii cardiace înainte de efectuarea studiului. Dintre pacienţii care nu aveau boli cardiace preexistente, 46% au dezvoltat anomalii, iar 13% dintre disfuncţiile observate sunt severe. Modificările au fost observate prima dată la pacienţi bolnavi de Covid-19, iar cercetătorii cred că sunt cauzate de această boală, potrivit Mediafax, citat de digi24.ro.

„Se ştie că formele severe de gripă afectează inima, dar am fost surprinşi să vedem atât de mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus care au disfuncţii cardiace severe. Acum trebuie să înţelegem mecanismul care provoacă anomaliile, să vedem dacă problemele sunt reversibile şi ce efecte cardiace rămân pe termen lung din cauza bolii Covid-19”, a declarat profesorul Marc Dweck.

Concluziile studiului sugerează că sunt necesare examinări cardiace suplimentare în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, pentru a se stabili tratamente care să prevină apariţia disfuncţiilor cardiace pe termen lung.

Visits: 37