Următoarea misiune SpaceX cu astronauţi va avea loc în luna septembrie

SpaceX ţintea spre luna august pentru următoarea misiune cu astronauţi, după cea din luna mai. E vorba despre Crew-1, care va aduce încă 4 astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei capsule Crew Dragon. Intiail ar fi trebuit să decoleze pe 30 august, dar noua dată e mai degrabă în septembrie.

Publicitate

Până atunci vă reamintesc că încă se desfăşoară misiunea Demo-2, zborul de test cu cei 2 astronauţi transportaţi pe Staţia Spaţială Internaţională cu câteva săptămâni în urmă. Atunci Bob Behnken şi Doug Hurley au zburat spre ISS pe 30 mai şi au andocat cu succes pe Staţia Spaţială. Demo-2 se va încheia cu o coborâre în Oceanul Atlantic a capsulei pe 2 august, în funcţie de vreme. Demo-2 avea rolul de a demonstra că SpaceX poate duce astronauţi în orbită fără probleme, folosind racheta Falcon 9 şi capsula Crew Dragon.

SpaceX are un contract de 2.6 miliarde de dolari cu NASA Commercial Crew Program pentru cel puţin 6 misiuni cu echipaj, iar Crew-1 va fi prima. După ce vin datele complete de la Demo-2 se va decide data exactă a lansării viitoare. Crew-1 are la bord 4 cosmonauţi, care vor pleca spre ISS şi vor cobora apoi pe Terra de pe ISS. E vorba despre astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, dar şi Soichi Noguchi, din Japonia.

Cei 4 vor petrece aproximativ 6 luni la bordul Staţiei Spaţiale, în vreme ce Behnken şi Hurley au stat acolo 2 luni. Între timp Boeing e în standby cu propriile contracte, folosind capsula CST-100 Starliner, care a ratat zborul de test din decembrie, nereuşind să se cupleze la laboratorul orbital. Până la final de an vom înţelege dacă se poate demara programul de zboruri turistice şi comerciale SpaceX, care va duce în spaţiu celebrităţi, oameni de ştiinţă şi chiar actori care vor filma pentru viitoare pelicule.

Visits: 34