Apel disperat: „Trebuie deblocate posturile în sistemul medical. Medicii sunt obosiți, unii sunt epuizați“
„Aceste luni de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical. Trebuie scoase la concurs și deblocate posturile în sistemul medical românesc”, este apelul disperat al Colegiului Medicilor din Municipiul București.
Președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București, Catălina Poiană, a transmis că „este vitală susținerea examenului de specialitate și să existe posturi pe care medicii să poată fi angajați”, mai ales în această perioadă.
Anul acesta, în contextul pandemiei, examenul pentru obținerea titlului de medic specialist din luna martie nu s-a putut susține, ceea ce reprezintă o importantă problemă atât pentru medicii care și-au finalizat pregătirea în specialitate, dar si pentru sistemul de sănătate, care are nevoie de resursă umană, potrivit unui comunicat de presă.
Conform reglementărilor, dreptul de liberă practică în România se acordă după susținerea examenului de medic specialist, medicul rezident, până la acea vreme, având un drept de practică supravegheat.
„În primul rând trebuie să se susțină examenul de medic specialist în septembrie. Considerăm că o primă soluție rapidă pentru rezolvarea gravei crize de resursă umană din sănătate este ca imediat după examenul de medic specialist să se deblocheze concursurile pe post în spitalele și unitățile sanitare unde medicii sunt deficitari, în primul rând în specialități ca: ATI, medicină de urgență, boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, pediatrie, medicină de laborator etc. Sunt, din păcate, multe alte specialități care în acest moment sunt deficitare din perspectiva resursei umane și considerăm că o variantă optimă pentru acest moment ar fi deblocarea de urgență a concursurilor, medicii să poată ocupa posturi prin concurs în spitalele și alte instituții medicale care în acest moment au nevoie acută de medici.
Medicul trebuie să fie acolo unde este nevoie de el și e păcat să avem foarte mulți medici tineri, care nu și-au putut da specialitatea în martie și care vor da acum specialitatea, și să nu aibă post. Dacă în anumite zone există și un medic cu experiență și vin 2-3 tineri specialiști deja se poate construi o echipă care să rezolve acuta problemă de personal din medicina românească, mai ales în zone numite drept «linia I în lupta cu noul coronavirus»
Aceste luni de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical”, a declarat Cătălina Poiană, scrie digi24.ro.
Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București consideră că trebuie să se desfășoare examenul pentru obținerea titlului de medic specialist în septembrie și imediat organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de medici acolo unde este necesar, dar si că detașarea poate fi o soluție punctuală și pe termen scurt. „Soluția viabilă, din perspectiva noastră, este deblocarea posturilor pentru medici”.
„În acest moment, mai ales în spitalele COVID și suport COVID, dar nu numai, medicii sunt obosiți, unii sunt epuizați, au fost și sunt în prima linie, dar nu numai a pandemiei de COVID-19, ci în prima linie a sistemului medical românesc”, spun reprezentanții Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București, care avertizează că urmează încă o perioadă foarte grea, pentru că va începe din toamnă sezonul de gripă și se vor suprapune, probabil, gripa și COVID-19, ceea ce va reprezenta o si mai mare provocare și foarte multe resurse umane angrenate.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București subliniază însă că atât examenul de specialitate, cât și organizarea de concursuri pentru personalul medical, trebuie să se desfășoare cu respectarea tuturor măsurilor și recomandărilor având în vedere situația epidemiologică.
„Dacă vrem se poate! Și, DA, avem nevoie de medici în medicina românească”, au subliniat reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București.