Ce conţine cutia lui PlayStation 5? O nouă scăpare dezvăluie toate detaliile
În ultima săptămână am aflat în sfârşit preţul lui Xbox Series S şi Seria X, în vreme ce PlayStation 5 rămâne în continuare înconjurat de mister, când vine vorba de preţ şi data de lansare. Azi avem totuşi o scăpare importantă, care dezvăluie conţinutul cutiei sale.
Designul consolei era deja cunoscut şi a fost comparat de mulţi cu un router sau ventilator-turn. Ştim şi că PS5 se va vinde, ca şi noul Xbox într-o versiune cu drive Blu-Ray, dar şi una digitală. Ei bine, sursa noii scăpări a publicat conţinutul cutiei pentru ambele variante.
Astfel, modelul CFI-1015A, cel cu drive Blu-Ray aduce următoarele accesorii în cutie:
- consola
- controller wireless
- SSD de 825 GB
- baza de montare
- cablu HDMI
- cablu de încărcare
- cablu USB
- manual
- Astro’s Playroom (joc preinstalat)
Ediţia digitală are numele de cod CFI-1015B şi vine cu fix aceleaşi accesorii şi produse în cutie. Sursa acestei scăpări este Daniel Ahmad, Senior Analyst la Niko Partners, care a partajat screenshoturi obţinute de la un distribuitor din Hong Kong. Bloomberg a scris recent că Sony ar vrea să îşi dubleze producţia de console PS5, anticipând o cerere foarte mare. Luna trecută a pornit şi o înregistrare pentru precomenzi, doar pe bază de invitaţie.
Recent am aflat că noul controller DualSense te va putea identifica doar prin modul în care îl ţii şi să te logheze în contul PSN. De asemenea Amazon Japonia ar fi dezvăluit dată la care se lansează consolă şi anume 20 noiembrie. Circulă şi preţul de 399 de euro.