Microsoft le permite angajatilor sa lucreze de acasa permanent
Raspandirea virusului SARS-COV-2 s-a tradus printr-un impact social si economic foarte mare. Rasa umana insa este obisnuita cu adaptarea, cu schimbarea a ceea ce recunoastem ca normal. Iar printre primele masuri luate de multe companii regasim si trimiterea angajatilor acasa, de unde acestia isi pot continua munca. Chiar daca exista industrii unde asta nu este posibil, munca pe internet este cat se poate de reala si chiar benefica. Cel putin asta crede si Microsoft care a inteles ca unii oameni pot fi la fel de productivi din propriul spatiu.
Astfel, compania a decis ca este cazul sa ofere angajatilor libertatea necesara. Asta inseamna ca unii angajati vor putea lucra mai putin de 50% din orele saptamanale de acasa, in timp ce unii vor putea ramane in locuinte permanent. Microsoft va avea nevoie in continuare de oameni in sediile companiei, mai ales cand vorbim despre ingineri hardware si roluri care necesita prezenta fizica. Insa cei care fac doar munca de birou, vor putea la fel de bine sa ramana acasa.
Miscarea aceasta este benefica atat pentru angajati, cat si pentru Microsoft. Chiar daca la prima vedere pare ca angajatorul are de pierdut, in final compania salveaza bani care de altfel ar fi fost cheltuiti pe chiria unora dintre angajati, pe servicii care sa le faciliteze acestora un spatiu de lucru optim si alte beneficii materiale pe care acestia le aveau la birou. Compania va avea in continuare niste bani de cheltuit, intrucat le va asigura celor care isi transforma casa in birou cele necesare pentru a-si putea desfasura munca. In plus, angajatii primesc un program de lucru flexibil fara a avea nevoie de aprobarea unui manager.
Microsoft nu este insa singura companie care le ofera angajatilor ocazia sa ramana acasa. Facebook si-a mutat zeci de mii de angajati acasa, iar Mark Zuckerberg a declarat ca intr-o perioada cuprinsa intre cinci si zece ani, toti angajatii companiei ar putea lucra remote.