Samsung Galaxy S21 apare în randări cu un ecran plat și o așezare diferită a camerelor pe spate

Samsung Galaxy S21 apare în noi randări cu un ecran plat și o așezare diferită a camerelor pe spate

Pe măsură ce anul se apropie de sfârșit, Samsung lucrează deja la următorul său smartphone emblematic. 2020 a fost un an greu pentru flagship-uri, așa că Samsung va trebui să vină cu strategii noi. Astăzi vedem câteva versiuni timpurii ale lui Samsung Galaxy S21 sau S30, care va fi lansat probabil anul viitor. Randările vin de la @xleaks7, o sursă destul de credibilă dacă ne bazăm pe predicțiile sale din trecut.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Dimensiuni

Dimensiunile lui Galaxy S21 sunt destul de similare cu S20, ceea ce înseamnă că va rămâne un dispozitiv compact, potrivit pentru utilizarea cu o singură mână, cel puțin față de seria Note sau versiunile Plus ale lineup-ului. Telefonul are o lungime de 151,7 mm, o lățime de 71,2 mm și o grosime de 8 mm (9 mm în zona unde camera iese în relief). Se apropie astfel de dimensiunile lui Galaxy S20. Chiar dacă este cu câțiva milimetri mai îngust, în utilizarea de zi cu zi, nu va fi o diferență substanțială.

Design

În timp ce dimensiunile rămân similare, Samsung schimbă puțin designul. Ecranul Inifinity O rămâne neschimbat, dar modulul camerei este acum alungit până pe rama telefonului, înfășurând-o. Acesta adăpostește trei camere și pare să ofere telefonului un look unic. Samsung încă lucrează la camere, deci nu putem confirma încă specificațiile acestora. În partea de jos, regăsim un port USB-C, în dreapta sa aflându-se 6 orificii pentru difuzor, iar în stânga unul dintre microfoane. SIM-ul este amplasat în partea de sus, iar butonul de alimentare și butoanele de volum sunt situate pe partea dreaptă.

Specificații

Deși nu știm încă multe despre specificațiile telefonului, pare-că va avea un ecran Super AMOLED de 6,24 inch. Nu este pe deplin clar dacă Samsung va merge pe construcție de plastic sau sticlă, dar are un ecran plat, necurbat, ce ne duce cu gândul la Galaxy Note 20 de anul acesta.

Odată cu lansarea lui iPhone 12 Mini, Samsung ar putea alege chiar un ecran mai mic pentru noul telefon. Compania este recunoscută drept rival Apple, aceștia oferind alternative în fiecare an pentru noile modele de iPhone. Până în acest moment nu putem spune prea multe nici despre procesorul telefonului. Știm că Samsung folosește cipuri Snapdragon (cel puțin pentru modelele destinate SUA). Qualcomm se pregătește pentru evenimentul anual ce va avea loc în noiembrie, moment în care va anunța toate noutățile în materie de cipuri. Abia după acest eveniment vom putea vehicula o variantă posibilă.

Data lansării

Nu se știe încă dacă Mobile World Congress (MWC) se va organiza anul viitor, evenimentul în cadrul căruia Samsung anunța noua serie Galaxy S până acum. Ultimele zvonuri sugerează că Galaxy S21 ar putea fi lansat încă din ianuarie 2020. Chiar dacă pandemia a afectat firmele de aprovizionare, Samsung pare să fi ținut pasul cu lansările, așa că nu ne așteptăm la întârzieri prea mari. Samsung a reușit să lanseze Galaxy Note 20 și Galaxy Z Fold 2 la timp anul acesta, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la o dată de lansare obișnuită și pentru Galaxy S21. În timp ce pandemia a afectat mulți producători chinezi de telefoane mobile, Samsung a fost în vârf în materie de vânzări pe baza modelelor diversificate, cât și a disponibilității internaționale. Acesta din urmă ar putea fi motivul unei lansări timpurii, compania vrând să profite de acest avantaj.

Visits: 37