GCS: Niciun caz nou de COVID-19 în rândul românilor din străinătate
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a rămas la 6.852, iar cel al deceselor – la 126, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.
Dintre românii din străinătate infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.934 au fost în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican şi Portugalia.
De la începutul epidemiei şi până în prezent, au decedat 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate – 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
GCS le reaminteşte cetăţenilor din străinătate că pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până la data de 31 octombrie 2020, au fost raportate 7.162.575 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia şi Germania.