Sfaturi despre cum puteți curăța ușor lucrurile din piele naturală și piele întoarsă!

Lucrurile din piele naturală și piele întoarsă nu se recomandă să fie spălate – acestea pot fi deteriorate pentru totdeauna. De fapt, există multe alte metode de a îndepărta murdăria de pe piele și piele întoarsă, oferindu-le un aspect îngrijit. În primul rând este utilizarea bureților, periilor și șervețelelor speciale pentru curățat. Le puteți găsi în magazinele de încălțăminte, însă nu întotdeauna sunt la îndemână, chiar mai mult decât atât, nu în toate cazurile se descurcă bine cu sarcinile lor.

Cea mai bună opțiune este să combinați produsele profilactice și cele speciale din comerț cu metodele tradiționale. Atenție: înainte de a încerca oricare din aceste soluții sau metode pe suprafețe mari, verificați-le mai întâi pe o porțiune mai puțin vizibilă de piele sau piele întoarsă.

PIELE: CURĂȚAȚI-O DE MURDĂRIE

1.De pe încălțămintea din piele trebuie mai întâi să îndepărtați praful și murdăria de afară. În acest scop puteți folosi o perie de duritate medie.

2.A doua metodă se potrivește atât pentru încălțămintea din piele, cât și pentru alte obiecte (genți, portmonee, geci). Aceasta poate fi suficientă sau poate precede o curățare mai profundă. Dizolvați puțin șampon în apă (șamponul să fie special, sau cel puțin pentru copii), înmuiați un burete curat în soluția obținută și ștergeți pielea. Urmele umede le îndepărtați imediat cu o cârpă moale, care îmbibă bine apa. Uscați obiectul la temperatura camerei.

PIELE: ÎNDEPĂRTAȚI PETELE

1.Pielea naturală se curăță foarte ușor cu un disc demachiant, îmbibat cu soluție pentru îndepărtat machiajul.

2.Ca să îndepărtați petele de sare, de exemplu, de pe încălțăminte, prelucrați-le cu un bețișor de urechi înmuiat în soluție de oțet de masă. Apoi ștergeți mai întâi cu o cârpă umedă, apoi cu una uscată.

3.Petele de pix pot fi curățate lipind pe suprafața murdară o bucată de bandă adezivă, apoi îndepărtând-o cu grijă. De asemenea, puteți folosi o radieră.

4.Îndepărtați petele de grăsime cu pudră de talc pentru copii sau cu amidon. Presărați petele, lăsați pentru câteva ore, apoi scuturați cu ajutorul unei perii.

5.Dacă doriți să întoarceți adidașilor din piele culoarea albă imaculată, încercați să-i curățați cu o perie de dinți veche și pastă de dinți, apoi să-i clătiți.

6.Practica arată că folosirea acetonei, benzinei, alcoolului nediluat, precum și a altor substanțe agresive nu este recomandată, deoarece acestea pot deteriora pielea.

PIELE: ÎNTOARCEȚI LUCIUL

1.Cea mai simplă metodă este să folosiți soluțiile din comerț: spray sau cremă. Spray-ul după aplicare trebuie să se usuce, iar crema trebuie să o lăsați să se îmbibe, apoi să lustruiți pielea cu o perie moale sau o cârpă.

2.Pentru a face încălțămintea din piele întunecată din nou să lucească o puteți șterge cu partea exterioară a cojii de portocală, iar cea din piele deschisă la culoare – cu coajă de lămâie.

3.Uleiul de ricin nu numai că întoarce stralucirea, ci și face pielea mai moale.

4.Același efect îl are și vaselina.

PIELE ÎNTOARSĂ: CURĂȚAREA MECANICĂ

1.Primul lucru pe care trebuie să-l faceți când începeți curățarea pielii întoarse, velurului sau năbucului este curățarea mecanică. Dacă pe suprafață este murdărie mai însemnată (de exemplu, murdărie uscată sau praf), e nevoie mai întâi să o curățați cu o peride de duritate medie.

2.Apoi curățați obiectul în totalitate. Cel mai potrivit va fi un burete special din plastic sau o perie de cauciuc pentru piele întoarsă. Dacă au rămas pete sau luciu, aveți nevoie de o curățare mai serioasă.

PIELE ÎNTOARSĂ: ÎNDEPĂRTAȚI PETELE ȘI RESTABILIȚI FIRELE

1.Majoritatea petelor pot fi îndepărtate cu aceeași perie de cauciuc pentru piele întoarsă sau cu o radieră, cu care ștergeți pata.

2.O altă modalitate de a elimina luciul: ștergeți pielea întoarsă cu o cârpă înmuiată în soluție de amoniac 10% și apă în proporții de 1:4. Apoi ștergeți bine pielea întoarsă cu o cârpă umedă și uscați-o la temperatura camerei. Pentru restabilirea firelor ajutați-vă de sfaturile de mai jos.

3.Buffer delicat pentru lustruirea unghiilor  – încă un instrument cu ajutorul căruia puteți scăpa de porțiunile roase. De asemenea, puteți elimina și altă murdărie de pe suprafețe. Cel mai important este să nu exagerați!

4.Puteți restabili firele cu aburi. Dacă nu dețineți un generator de aburi, dați în clocot o cratiță cu apă și țineți obiectul deasupra ei. Firele se vor așeza în direcția normală și obiectul va arăta ca nou.

5.O altă metodă de a reînnoi pielea întoarsă este să o pieptănați cu o perie moale de dinți, înmuiată ușor în soluție de balsam de rufe. Se potrivește pentru obiectele cu fire mai tari. Încercați să determinați direcția naturală a firelor și să le pieptănați în această direcție.

Mult spor!

sursa:reteteusoare.ro

Visits: 60