Demon’s Souls pe PS5 a fost la un pas de a avea „easy mode”

„jOcuRiLe SouLs SuNT pReA greLE, cUM de SUnt aSA poPUlarE?” Demon’s Souls Intaiul, apoi Dark Souls-urile, pana si Sekiro. Cand aud asta, simt cum lobotomia s-a asternut peste lobul frontal al creierului meu.

Desi titlurile produse de FromSoftware sunt recunoscute pentru dificultatea acestora, ele au fost si sunt in continuare iubite tocmai multumita luptelor dracesti. Va spun din proprie experienta, nimic nu e mai satisfacator pe lumea asta decat sa reusesti sa invingi un boss sau sa descoperi un secret, in conditiile in care ai dat cu controller-ul de pamant si vocabularul tau elevat a reusit sa enumere multe generatii de stramosi si de sfinti. Bun, te calmezi, tragi aer in piept, iti aduci aminte ca ti-ai facut-o cu mana ta, si incerci din nou. Si reusesti. Oftand exasperat, dar usurat, mainile iti sunt transpirate, poate ca inima iti bate cu putere, dar ai reusit, ma. Ai reusit! Ai trecut de boss-ul din tutorial!

Cam la asta se rezuma experienta din jocurile FromSoftware. Demon’s Souls a venit cu reteta, Dark Souls-urile au exploatat-o pervers si fara mila. Si cum ne bucuram unii din noi de frumusetea jocurilor Souls, se trezesc niscava jurnalisti si/sau playeri sa se planga, batandu-se in piept ca domniile lor doresc sa afle povestea jocului fara ca dificultatea sa mature cu ei pe jos, alias „vReM eAsY mOde, BaGAti EasY MoDE.”

Dragii mei, de ce ati dori asa ceva, avand in vedere insasi natura si estetica jocului? Te astepti sa omori un boss mare cat un bloc de apartamente post-sovietic dintr-o singura lovitura, insa fara sa muncesti din greu pentru asta? Ca un umil muritor de rand, nu sunt de acord cu un easy mode. Iar beleaua aproape ca se pogorase peste Demon’s Souls pe PS5. Si iata de ce.

Pentru consola next-gen, acest remake a fost opera companiei Bluepoint Games. Acestia s-au ocupat cu imbunatatiri vizuale si cu optimizari pentru hardware-ul consolei, alaturi de consolidarea modului in care controller-ul DualSense si setarile jocului conlucreaza. Pe langa alte mici modificari, omuletii s-au gandit, initial, sa adauge si easy mode. Imaginati-va, probabil, in meniul principal, si ala menit sa te descurajeze sau sa te faca sa tragi tare, SELECT DIFFICULTY: BABY-pardon, EASY sau MEN-adica NORMAL.

Pana la urma, in ceea ce priveste Demon’s Souls Remake, cei de la Bluepoint si-au zis ceva de genul „nah, frate, nu-i in jurisdictia noastra asta. Esenta jocului apartine dezvoltatorilor de drept.” Iar acum, pe bune, compania a mentionat faptul ca, daca ar fi adaugat chestia asta, ar fi alterat considerabil echilibrul initial al jocului. Ceea ce suna putin ciudat.

Permiteti-mi sa ma desfasor nitel…Teoretic, nu prea ai cum sa schimbi in asmenea hal Demon’s Souls incat sa-i tai craca de sub picioare. Pentru ca easy mode este o optiune, nu o cerinta. Deci, poti foarte bine sa fii barbat- pardon, voiam sa zic „ai liberul arbitru”, si sa joci asa cum se cuvinte, asa cum l-a lasat mama natura.

Demon's Souls

Pe de alta parte, Demon’s Souls, implicit spiritul intregii serii, nu ar mai fi avut acelasi impact, aceeasi viziune. Este o chestiune foarte subtila, dar, in acelasi timp, si foarte volatila. Cu ce te-ar fi ajutat un easy mode in a experimenta povestea jocului? Povestea este transmisa in principal prin intermediul sistemului jocului. Souls-urile sunt ca un fel de partener de viata pasiv-agresiv. Incerci ceva nou, ai sanse 50-50 sa ti-o iei in freza sau sa descoperi ceva minunat. Iar pasivitatea, in joc, o consider reprezentata de hub-uri, bonfires si npc-uri. Daca ai avea easy mode, unde ar mai fi momentele acelea de respiro dupa ce iesi victorios dintr-o lupta? Unde ti-ai mai face veacul, pregatindu-te sufleteste pentru o noua expeditie in necunoscut, si sa ai sentimentele astea autentice.

Demon's Souls

Ca sa inchei, personal sunt de acord cu Gavin Moore, creative director in cadrul Bluepoint Games. Demon’s Souls pe PS5 a fost la un pas de a avea un easy mode, dar daca s-ar fi intamplat asta, atunci jocul ar fi fost alterat iremediabil. M-am luat si eu la tranta cu remake-ul asta de PS5, pentru ca ce-i inceput, trebuie sa fie si terminat. Si asta o spune un obsedat de seria Souls. Poate chiar imi voi asterne aici gandurile odata ce voi fi sleit ultimul boss. Insa razboiul nu s-a terminat. Nu stiu daca va mai amintiti, dar umbla vorba pe net ca Elden Ring va avea un astfel de mod. Sau, cel putin, cocheteaza cu ideea. Dar asta este o poveste pentru o alta zi. Va rog sa imi scuzati mica-marea desfasurare de forte. Este aproape ora 12 iar eu inca nu mi-am baut cafeaua.

Visits: 32