nVidia a anunțat GeForce RTX 3060 Ti – o nouă placă video accesibilă cu dotări mid-range
După debutul a trei noi modele din seria RTX 30, nVidia a anunțat GeForce 3060 Ti. Aceasta intră pe piață drept o placă video mid-range cu preț de 399 de dolari. Totodată, mulțumită noii arhitecturi (Ampere), este mai rapidă decât RTX 2080 și oferă o performanță excelentă pentru gaming la rezoluție 1080p și 1440p.
RTX 3060 Ti vine ca înlocuitor pentru RTX 2060 Super. Totuși, în ceea ce privește specificațiile, este o versiune mai light a RTX 3070. Include ray tracing, DLSS (Deep learning super sampling) și oferă suport pentru aplicațiile nVidia RTX.
Noul GPU integrează 8GB de memorie VRAM GDDR6 și o lățime a interfeței de memorie de 256 biți. Placa funcționează la o frecvență de bază de 1410 Mhz cu posibilitatea de boost până la 1665 Mhz. De asemenea, integrează 4864 de nuclee nVidia CUDA (dublând cantitatea disponibilă pe RTX 2060 Super).
nVIDIA RTX 3060 Ti este foarte asemănătoare cu RTX 3070 din punct de vedere al design-ului, având două ventilatoare care asigură răcirea eficientă și fiind identică ca dimensiuni. Singura diferență vizuală între cele două plăci video ar fi nuanța mai deschisă de gri folosită pe RTX 3060 Ti.
Placa sosește cu noul conector cu 12 pini de la nVidia, dar avem și adaptor cu 8 pini în pachet. Compania recomandă o sursă de alimentare de 600W pentru RTX 3060 Ti, aceasta consumând până la 200W.
Noua placă video apare deja listată pe , semn că va fi disponibilă curând. În România, prețurile pentru nVidia RTX 3060 Ti încep de la 2019 LEI.