Playstation 5 primește o versiune placată cu aur de 18 karate de la Caviar
Compania rusească
Caviar a anunțat de-a lungul timpului mai multe produse de lux, în special telefoane și accesorii pentru acestea. De această dată însă avem de-a face cu o consolă PlayStation 5, în ediție limitată, îmbracată în aur de 18 karate.
Veștile sosesc prin intermediul site-ului olandez LetsGoDigital, care a publicat imaginile și detaliile despre noua consolă. Capacele laterale ale consolei au fost îmbrăcate cu 20 de kilograme de aur. Caviar a optat pentru un design 3D care oferă consolei un aspect extra voluminos, cu o textură foarte interesantă.
Acest design de PlayStation 5 a fost inspirat de geometria minereului de aur și contururile rocilor. De fapt, de aici vine și pseudonimul “Golden Rock“. Caviar a reușit să îi ofere PS5-ului în Ediție Limitată un aspect cu adevărat inedit. De asemenea, vine împreună cu controllere care sunt îmbrăcate în piele de crocodil, iar acestea prezintă inserții aurii, completând aspectul consolei.
Caviar nu a anunțat un preț de vânzare pentru consolă. Este clar totuși că în această Ediție Limitată este cea mai scumpă consolă PS5 disponibilă. Un kilogram de aur costă aproximativ 50.000 de euro, iar în producție au fost folosite 30 de kilograme. Prin urmare, consola se ridică la o valoare de 1.500.000 de euro. Adăugăm și controllerele personalizate + manopera, iar valoarea ar trebui să treacă de 2.000.000 de euro.
Acest PS5 în ediție limitată este cu adevărat special, mai ales prin faptul că există doar o singură consolă la nivel mondial. Desigur, în ceea ce privește specificațiile, ediția limitată Caviar este un PS5 standard la interior, doar aspectul exterior este schimbat.
Ei bine, până a ne permite așa ceva, încă așteptăm ca PS5 să intre în stoc la prețul recomandat. În caz că doriți să verificați stocurile, aveți mai jos câteva link-uri de la retailerii care vor comercializa consola.
eMAG
Flanco
evoMAG
Quickmobile