Twitter blochează contul lui Donald Trump în urma evenimentelor recente
Dacă ești ca mine și te trezești, intrând pe Facebook și Twitter numai ca să fii bombardat cu știri si memes despre cele mai savuroase scandaluri din minunatele State Unite ale Americii, atunci sigur ți-ai pus următoarea întrebare: „cum naiba abia am intrat în 2021 și o data la 8-12 ore americanu’ și/sau chinezu’ face câte o boacănă?”
Mi-am făcut și eu Twitter, dar mi-am sacrificat feed-ul ca să mă documentez despre asta
Tocmai ce făcusem ochi azi-dimineață, că a și trebuit să fac un mini-research ca să pot să trec în rândul lumii și să înțeleg noul val de conținut de pe Twitter, Facebook, Instagram, alea,alea. Din câte se pare, clădirea Capitolului a fost luată cu asalt de către susținătorii lui Donald Trump mai ceva decât Parisul de către vikingi.
Raidul a avut loc exact în momentul unei ședințe a Congresului care viza alegerile electorale din noiembrie 2020. În contextul ăsta, Donald Trump, cunoscut pentru postările sale controversate, a reușit să treacă de pragul toleranței oferite de Twitter. Se pare că președintele a atras atenția reprezentanților platformei prin intermediul unor postări în care acesta lăuda comportamentul protestatarilor și noțiunea pe care noi o numim „răscoala”, de la Liviu Rebreanu încoace.
As a result of the unprecedented and ongoing violent situation in Washington, D.C., we have required the removal of three @realDonaldTrump Tweets that were posted earlier today for repeated and severe violations of our Civic Integrity policy. https://t.co/k6OkjNG3bM
— Twitter Safety (@TwitterSafety) January 7, 2021
Twitter a suspendat contul lui Donald Trump timp de 12 ore. În acest interval, președintele este obligat să șteargă trei dintre postările sale recente. În caz contrar, contul va rămâne blocat. Chiar dacă Twitter va debloca profilul lui Trump, orice altă postare care constituie o abatere de la policita integrității civice va duce la ștergerea permanentă a contului.
Twiter și Donald Trump sunt un fel de inamici naturali
Decizia luată de Twitter reprezintă, de fapt, o întorsătură neașteptată. În trecut, serviciul trecea cu vederea anumite opinii exprimate de liderii politici, pentru a oferi transparență utilizatorilor și urmăritorilor, astfel încât aceștia să-și poată expune liber punctele de vedere în ceea ce privește declarațiile liderilor. De data asta, comportamentul lui Donald Trump este picătura care a umplut paharul, iar compania nu a mai putut tolera abaterile severe.
Future violations of the Twitter Rules, including our Civic Integrity or Violent Threats policies, will result in permanent suspension of the @realDonaldTrump account.
— Twitter Safety (@TwitterSafety) January 7, 2021