Medicii care au vaccinat un bărbat, la rapel, cu un alt vaccin, acuzați de neglijenţă în serviciu

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce un bărbat care s-a prezentat marţi dimineaţă la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu a fost vaccinat cu o doză de Moderna în loc de Pfizer, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, scrie stiripesurse.ro.

„La data de 9 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat de 69 ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ‘Stadion Municipal’ din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra virusului COVID-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, menţionează IPJ Gorj.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pacientul ar fi fost vaccinat din greşeală cu un alt ser, după ce acesta ar fi intrat în cabinetul de imunizare pentru Moderna în loc de Pfizer.

„În data de 09.02.2021, la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în jurul orei 10,00, s-a prezentat un pacient pe nume V.V. pentru administrarea dozei a doua-a (rapel), prima doză fiind din vaccinul Pfizer, administrat în data de 19.01.2021. (…) Pacientul s-a deplasat de la sala de aşteptare pre-vaccinare spre cabinetul de vaccinare propriu-zis. La nivelul centrului de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu există două fluxuri de vaccinare separate şi semnalizate corespunzător, pentru Pfizer şi Moderna. Din declaraţiile personalului medical, s-a creat o confuzie în ceea ce priveşte tipul de vaccin ce trebuia administrat ca doză de rapel, pacientul intrând în cabinetul de vaccinare pentru Moderna, având ca rezultat administrarea de vaccin Moderna în locul vaccinului de la Pfizer”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Gorj.

Instituţia a precizat că starea pacientului după vaccinare este una foarte bună, acesta fiind monitorizat de medicul de familie, de soţie, care este asistentă medicală, şi de către medicul coordonator de la centrul de vaccinare.

Referitor la această situaţie, unică la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susţine că „nu se pune problema unui risc medical pentru persoana în cauză”.

„Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranţă în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce priveşte rata de eficacitate, menţionăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager şi se bazează pe acelaşi tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creşterea răspunsului imun generat după prima administrare”, a precizat CNCAV.

Visits: 78