Tim Drone

Chivalry 2 se lansează în această vară, cu și mai mulți playeri în lupte

Sfânta Treime a jocurilor de genul, adică Chivalry, Mordhau și For Honor, este pe cale să devină o…Sfântă Pătrime odată cu lansarea lui Chivalry 2.

Chiar dacă aceste titluri au mecanici și elemente diferite, ele au totuși și ceva în comun: multiplayer foarte satisfăcător. Ba chiar amuzant pe ici, pe colo, dovada fiind reprezentată de toate compilațiile de pe YouTube. Practic, ai moduri foarte creative în care să-i căsăpești pe jupânii care îți stau în cale, în moduri mai mult sau mai puțin…Cavalerești. Oricum, cred că știți asta deja, pentru că Chivalry 2 nu are de ce să reinventeze roata.

Torn Banner Studios anunță că Chivalry 2 va vedea lumina zilei vara aceasta, pe 8 iunie. Anunțul este valabil pentru PC, Xbox One, Xbox Series X/S, PlayStation 4 și PlayStation 5, cu o mențiune care nu încetează să mă râcâie. Varianta pentru PC va fi oferită exclusiv prin intermediul Epic Games Store, urmând a fi lansată și pe Steam abia peste un an. De ce, de ce, de ce…?

În orice caz, dezvoltatorii vor oferi cross-platform beta access în perioada 26-29 martie, pentru cei care au sărit deja să dea pre-order. Pe partea de lupte, veți fi fericiți să aflați că Chivalry 2 va extinde numărul de cavalery care se pot asedia unii pe alții mai ceva ca în Monty Python. Astfel, sărim de la 32 la 64 de playeri pe o hartă. Mie începe să-mi miroasă a Battlefield, fapt care îmi amintește că n-am mai pus de multă vreme mâna nici pe el, nici pe Chivalry.

Visits: 13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *