Tim Drone

A apărut data când Elden Ring va fi dezvăluit, și este mai curând decât ați crede

Dacă ești ca mine și ești oarecum obsedat de jocurile celor de la FromSoftware, atunci sigur ai manifestat măcar puțin interes față de Elden Ring. Și fără glumă, jocul este o enigmă, iar de când a fost anunțat pentru prima oară (E3 2019), parcă a trecut o veșnicie. În afară de leak-uri pe Internet și screenshot-uri postate fugar, nu se știu foarte multe nici despre conținutul și gameplay-ul acestuia, nici despre o dată de lansare sau un alt trailer, ceva, acolo.

Vestea de astăzi face obiectul unui nou leak –  Idle Sloth – venit sub forma unui screenshot făcut la un trailer cică „scăpat accidental” pe net. Acesta ne spune că Elden Ring ar putea fi dezvăluit la vară, pe 14 iunie 2021, o dată care se suprapune cu exactitate peste conferința E3 de anul acesta (12-15 iunie). Veridicitatea informației poate fi contestată pentru moment, dar sursele mai spun și că publisher-ul jocurilor FromSoftware, Bandai Namco și-a confimat prezența la E3, deci există șanse.

Elden Ring este un ansamblu de piese de puzzle aproape invizibile

Interesant este că această afirmație oferă un mic reminder legat de leak-urile anterioare care vizau o posibilă dată de lansare și câteva mecanici ale jocului. Pe atunci, vă vorbeam despre cum Elden Ring se află destul de aproape de stadiul final și despre cum data de lansare ar putea fi pe undeva prin 2021. Coincidență sau nu, ceva este pe cale să se întâmple.

Se știe că Elden Ring va fi un titlu multiplatform, iar asta include și Xbox, după cum s-a lăsat de înțeles la prezentarea Microsoft de la E3 2019. Imaginea postată pe Twitter arată, pe lângă acel reveal date, și logo-ul Xbox, fapt care ar putea aduce un plus veridicității, DAR Microsoft nu a confirmat momentan o dată exactă pentru susținerea propriei prezentări în cadrul E3. De fapt, nu cred că are rost să ne agităm prea tare. Vorbele de duh ne îndeamnă, ca de obicei, să ne temperăm așteptările. Iar dacă minunea se va înfăptui, fanii vor avea motiv de sărbătoare, cu chiote și lozinci de tipul: „uraaaa, piesa asta este hit, Elden Ring nu a murit!”

SURSĂ ARTICOL

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *