Tim Drone

Huawei lansează noul laptop MateBook D15, dotat cu procesor Intel Core i3

Huawei a adus pe piaţă un nou laptop în această săptămână, modelul Huawei MateBook D15, de această dată dotat cu procesor Intel Core i3. Noul venit este un notebook cu ecran de 15.6 inch, care păstrează atributele seriei de produse Huawei, la capitole precum design atractiv, performanţe înalte, tehnologie inovatoare şi multitasking.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Laptopul aduce un ecran FullView cu o grosime de doar 5.3 mm a muchiilor sale, pentru imersivitate sporită. Are raport corp-ecran de 87%. iar acesta este unul dintre cele mai mici şi uşoare laptopuri de 15.6 inch din această categorie de preţ. Are o suprafaţă a ecranului mată şi vorbim aici despre un panou IPS 16:9 cu rezoluţie Full HD şi unghi de 178 de grade. Procesorul Intel Core i3 de generaţie a zecea ajunge până la 4.9 GHz şi poate gestiona cu uşurinţă aplicaţii tip Office, dar şi editare foto şi de fişiere video.

La bord găsim o nouă versiune de ventilator Huawei Shark Fin Fan (2.0), cu panel în formă de “s”, care optimizează fluxul de aer dinamic pentru o răcire îmbunătăţită şi performanţă crescută. Notebook-ul vine cu un încărcător portabil, multifuncţional USB-C de 65W şi un cablu USB-C la USB-C excelent pentru telefoanele şi tabletele Huawei. Are protecţie la supraîncălzire şi aduce şi 8 GB RAM, dar şi un SSD de mare viteză (de 256 sau 512 GB). Dispune de un modul WLAN cu antenă dublă, pentru o viteză şi stabilitate sporită a conexiunii.

Cel mai nou MateBook D Series aduce şi un nou set de Huawei Share, caracteristici care permit partajarea unui ecran de pe smartphone pe laptop, dar şi drag and drop cu fişiere între ele. Perifericele conectate la laptop vor putea fi utilizate pentru a naviga pe telefon.

Noul laptop Huawei MateBook D15 cu procesor Intel Core i3 se poate comanda de azi de pe www.huaweistore.ro la preţul de 2799 lei. Cei care comandă produsul vor primi pe lângă reducerea preţ şi un cadou: un rucsac dedicat şi un mouse wireless Huawei. Veţi găsi produsul şi la retaileri cu aceleaşi cadouri.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *