Tim Drone

ViewSonic VG1655 și arta de a lucra simultan (inclusiv în deplasare) pe două display-uri (review)

De când am început să lucrez intensiv în fața calculatorului și să mă ocup cu diverse task-uri, mi-am dat seama cât de util poate fi un monitor secundar la casa omului. Sigur, asta prespupune căblăraie suplimentară și o utilizare constantă în cazul în care ai trăit toată viața bronzându-te la lumina unui singur display și vrei să te obișnuiești și cu un al doilea.

Ce-i drept, simt că am început cu dreptul, pentru că primul meu contact cu o astfel de metodă a avut loc folosind ViewSonic VG1655, un display portabil de 15.6 inci surprinzător de practic și de lejer de folosit. Partea bună este că ai nevoie de foarte puține pentru a putea profita de acesta, cum ar fi cablul USB-C din pachet, dar până una alta haideți  să vedem care sunt specificațiile lui ViewSonic VG1655 și cum s-a comportat acesta în munca zilnică de la birou.

Dimensiune ecran 15.6”
Rezoluție Full HD (1920×1080)
Culori 16.2M
Contrast 800:1
Luminozitate 250 cd/m2
Conectivitate 1x Mini HDMI, 2x USB Type-C
Dimensiune 355.0 x 223.0 x 16.0 mm
Greutate 0.8 kg

Am încercat să mă rup de tradiție

De obicei, îmi pot împărți ecranul monitorului obișnuit destul de eficient. Acesta este destul de mare încât să pot încadra pe fiecare jumătate câte o fereastră pentru ca renunța la trecerea obsesivă de pe un tab pe altul în browser. Pentru research și redactare, asta este o metodă bunicică, dar am vrut să văd în schimb și cât de practic este ViewSonic VG1655 pe această latură.

Am fost plăcut surprins de naturalețea acestui experiment, iar pentru a-mi crea un spațiu de lucru practic am conectat monitorul la un laptop. Simple as that. Această trecere către un setup cu două monitoare a fost una naturală, care mi-a oferit mai multe posibilități în ceea ce privește organizarea unui workspace personalizat unde să poți fi cât mai productiv cu putință.

ViewSonic VG1655

Experiența de utilizare și avantaje

Odată cu adiția lui ViewSonic VG1655 în arsenalul meu din munca de la birou, lucrurile au devenit mai fun și mai eficiente. Simpla conectare prin USB-C a monitorului la laptop rezultă într-un timp de activare foarte scurt, căci ViewSonic VG1655 pare să opereze pe simplul concept „plug and play”.

Îmi pot aranja pe ecranul mare, adică cel al laptopului, toate materialele necesare, ferestrele de YouTube, paginile web, you name it, în vreme ce ViewSonic VG1655 este responsabil cu afișarea editoarelor de text sau a altor programe utilizate intensiv. Aici, așez laptopul în unghiul dorit în vreme ce trag monitorul mai aproape de mine pentru a putea scrie, în vreme ce eu mă pot întinde și tasta comod, ținând tastatura în poală.

ViewSonic VG1655

Rezoluția sa de 1080p combinată cu tehnologia anti-glare a panoului reprezintă un atuu atunci când lucrezi în diferite condiții de iluminare. Luminozitatea este suficient de puternică iar contrastul nu creează disconfort vizual atunci când petreci mai mult timp în fața monitorului.

Interesant este de observat și că ViewSonic VG1655 vine cu un mic set de difuzoare, amplasate în partea de jos. Este un artificiu simpatic și oarecum util în situații mai speciale, dar îmi place că, per total, ViewSonic VG1655 denotă versatilitate. Dacă ești adeptul multitasking-ului, fie el în scop profesional sau recreațional, ViewSonic VG1655 ar putea fi o soluție avantajoasă și rapidă.

Construcție robustă într-un design minimalist

Am apreciat marginile subțiri care asigură un spațiu de vizionare mai larg, la fel cum design-ul simplist care oferă un grad ridicat de portabilitate. Este clar că ViewSonic VG1655 nu este cel mai mic și mai „de buzunar” monitor extern din lume, însă este suficient de subțire și de compact pentru a încăpea alături de laptop în compartimentul din ghiozdan aferent.

Construcția monitorului se împarte într-un cadru de plastic, adică cel care încadrează panoul, și un spate de metal cu pragul rabatabil care te lasă să sprijini monitorul pe birou. Este un build robust și în același timp finuț, care nu suprasaturează cu tot felul de alte detalii nesemnificative.

Conectica este reprezentată de două porturi USB Type-C, un port HDMI și un mic jack pentru căști. Instalarea monitorului este extrem de simplă și de rapidă. Tot ce a trebuit să fac a fost să mă folosesc de cablul Type-C inclus în pachet și presto! de la laptop la ViewSonic totul merge ca uns!

ViewSonic VG1655

Asta de scutește de eventuale cabluri de alimentare care au prostul obicei de a-ți aglomera și mai mult spațiul de lucru. Atenție, însă, pentru că un display extern este destul de flămând și mănâncă – evident – bateria laptopului, așa că recomandarea mea este ca laptopul să fie mereu cu încărcătorul înfipt în posterior.

Preț și concluzie

ViewSonic VG1655 s-a dovedit a fi o adiție practică la casa omului. Este un display extern simplu și eficient, care nu se laudă cu cele mai sofisticate funcții. Design-ul său elegant și compact este potrivit pentru a-l transporta în călătorii sau pe oriunde te mai nimerești să fii prins cu tot felul de task-uri.

ViewSonic VG1655

Personal, un astfel de monitor vine ca o mână de ajutor în organizarea și gestionarea spațiului de lucru. Îmi oferă avantaje atunci când sunt îngropat în ferestre web și mă pot juca în voie cu afișarea conținutului. Dacă ar fi să aduc în discuție un motiv care le-ar mai putea tăia din entuziasm doritorilor, acela ar fi prețul. La momentul actual, pe comparatoare, ViewSonic VG1655 are un preț aproximativ de 1450 de lei, probabil cam greuț de digerat pentru utilizatorul obișnuit.

ViewSonic VG1655

Aș atribui acest preț pe seama construcției sale de calitate, a conecticii simple, dar eficiente și a caracteristicilor panoului de 15 inci. Dacă te numeri printre cei care nu sunt atât de preocupați să își înfigă ochii în monitoarele mai pretențioase, probabil că ViewSonic VG1655 nu este cea mai bună alegere. În schimb, el este bine-venit pentru cei care lucrează intens pe două display-uri și vor să aibă tot timpul asupra lor un model compact, subțire și versatil, cu un contrast bun și o luminozitate mare.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 2

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *