GeForce RTX 3050 este cea mai ieftină placă video cu Ray Tracing de la NVIDIA (review)

Plăcile video din seria XX50 de la NVIDIA au reprezentat mereu un getaway; dacă voiai să intri în lumea gaming-ului pe PC fără să cheltui o grămadă de bani, aceste modele ofereau un raport preț/performanță imbatabil. După un hiatus de câțiva ani, producătorul ne face cunoștință cu NVIDIA GeForce RTX 3050, prima placă video din familia RTX cu terminația 50. Dar va reuși mezina familiei să ofere performanța de la care te-ai aștepta de la o astfel de placă? Numai testele ne vor spune.

Și lansarea asta nici că putea pica mai bine, întrucât și AMD ne-a prezentat noua Radeon RX 6500 XT. Cu ocazia asta o să compar cele două lansări, întrucât au venit la câteva zile una după cealaltă. Ba chiar se apropie din punct de vedere al prețului, cu o diferență de numai 50$ când vine vorba despre MSRP. Iar dacă tot am adus acest subiect în discuție, trebuie să îmi dau puțin cu părerea înainte de a începe.

NVIDIA ne-a comunicat un MSRP de 250 de dolari, adică cu vreo 100 de dolari mai sus decât eram obișnuiți de modele precum GTX 950, GTX 1050 sau GTX 1650. Din această cauză, orice comparație cu predecesoarele sale este de prisos. Cu atât mai mult cu cât sunt de părere că prețul nu ar trebui să fie un reper, deoarece GeForce RTX 3050 este o placă cu capabilități Ray-Tracing și DLSS, ceea ce înseamnă că se aplică o oarece taxă de RTX peste prețul unui produs, fie el și entry-level.

ROG STRIX GeForce RTX 3050

Iar cu un chip grafic GA106 ceva mai cuminte decât pe RTX 3060-ul de pe care este împrumutat, oare este această placă un reprezentant al categoriei entry-level, ori toată ierarhia este pe cale să se schimbe? La urma urmei, este un debut în această categorie. Plus că este cea mai ieftină placă RTX lansată vreodată, iar asta la diferență mare, întrucât RTX 2060 a debutat cu un preț de 330$.

NVIDIA GeForce RTX 3050 – Specificații

Fiind cea mai ieftină placă cu Ray Tracing lansată de NVIDIA, era și normal ca specificațiile să nu se ridice chiar la nivelul surorilor sale mai mari. Chiar și așa, GeForce RTX 3050 oferă o combinație interesantă de caracteristici care o fac, cel puțin pe hârtie, să pară destul de competitivă.

GPU NVIDIA GeForce RTX 3050
Frecvență de Bază 1552 MHz
Frecvență Boost 1780 MHz
Capacitatea memoriei 8GB
Tipul memoriei GDDR6
Frecvența memoriei 7000 MHz
Bus 128-bit
SMUs 20
Unitați de texturare 80
ROPs 32
Nuclee CUDA 2560
Nuclee Ray-Tracing 20
Nuclee Tensor 80
Alimentare 1x 8-pin
Consum 130W

Tabelul cu specificații ne dezvăluie o placă video destul de puternică. Avem 8GB de memorie video GDDR6 cu frecvența de 7000Mhz și un bus 128-bit. Din start, acesta este un avantaj enorm pentru RTX 3050 în comparație cu Radeon RX 6500 XT și diferența s-a văzut clar în teste. Dar nu o să vă stric surpriza.

Revenind la placa de la NVIDIA, dotările acesteia includ și 20 de nuclee Ray Tracing din cea de-a două generație și 80 de nuclee Tensor din a treia generație. Asta înseamnă că este capabilă de Ray Tracing, deși performanța nu va fi ce te-ai aștepta de la un model mai scump. Dar cu o putere destul de limitată, vine și un consum destul de mic. Cu un singur conector extra de 8 pini pentru alimentare, RTX 3050 are un consum de până la 130W. Asta înseamnă că o sursă calitativă de 500-550W ar trebui să se descurce bine-mersi.

ROG STRIX GeForce RTX 3050

NVIDIA oferă o colecție impresionantă de tehnologii

Nu aș putea vorbi despre o placă NVIDIA fără să mă leg și de tehnologiile adiționale precum Ray Tracing, DLSS și Reflex. Acestea se bucură de o creștere în popularitate și unde Ray Tracing este interesant și Reflex încă se mai dezvoltă, DLSS cred că ar trebui să fie un selling point principal pentru noua RTX 3050.

Ray Tracing este un alt avantaj pentru mezina familiei RTX. Și chiar dacă este cea mai plăpândă, în combinație cu DLSS setat pe Performance ar trebui să îți permită să rulezi efectele de Ray Tracing la Medium-High fără mari probleme.

O distribuție overkill

NVIDIA nu și-a mai bătut capul să lanseze variante Founders Edition pentru RTX 3060, iar povestea se repetă și în cazul noului model. Așadar, în testele de astăzi avem o placă ROG STRIX GeForce RTX 3050. Și aici apare o întrebare pe care o adresez celor de la Republic of Gamers: de ce mă băieți? De ce ați pus un radiator atât de mare pe o placă atât de mică? Una peste alta, e în plus, nu în minus, deci nu e o problemă foarte mare.

Bine, văd și unde lucrurile ar putea merge prost: cu o siluetă atât de mare, această distribuție nu poate fi înghesuită într-un sistem small form factor, astfel ai nevoie de o carcasă adâncă în care să bagi trei sloturi și 30 de centimetri de placă. Este overkill pentru un model de genul, dar primești o răcire excelentă, operațiune aproape silențioasă și iluminare RGB.

ROG STRIX GeForce RTX 3050

Temperaturile au fost excelente, dar nici nu mă așteptăm la altceva. Îmi pare rău că nu am urmărit rotația ventilatoarelor, dar ceva îmi spune că nu a urcat peste 30%. Asta în timp ce placa se relaxa în Full Load pe la 60 de grade Celsius. Iluminarea RGB este și ea destul de faină, fiind prezentă pe laterala vizibilă a plăcii și pe backplate sub forma logo-ului Republic of Gamers. Aceasta poate fi ajustată din Armoury Crate.

„Șefule, nu da la operație” – Probabil AMD, 2022

Am pus mâna pe GeForce RTX 3050 în același timp în care am primit și Radeon RX 6500 XT. Lansate în același timp, la aproape același preț și cu același public țintă, era natural să compar cele două plăci. Dar pe măsură ce testam modelul de la Radeon mi-am dat seama că nu urmează o luptă egală, ci NVIDIA pleacă cu un avantaj enorm. Iar dacă nu v-ați prins despre ce vorbesc până acum, este vorba de diferența de VRAM: 8GB GDDR6 128-bit vs. 4GB GDDR4 64-bit.

Dar nu are sens să vă spun părerea mea vis-a-vis de treaba asta, ci o să las rezultatele să vorbească de la sine. Începem tot cu Far Cry 6, iar la rezoluție FullHD și preset-ul de setări Ultra am înregistrat o medie de 74 de cadre pe secundă, cu fluctuații până pe la 63. Adică o experiență solidă la cele mai mari setări grafice. Cum se compară acest rezultat cu RX 6500 XT? Păi, noua placă de la AMD a obținut o medie de 12FPS în aceleași condiții de testare. Ouch?! Și stați, că abia m-am pus pe testat.

În Marvel’s Guardians of the Galaxy situația stă cam la fel: unde RX 6500 XT se străduia cu greu să randeze meniul cu mai mult de 5 cadre pe secundă, RTX 3050 a obținut o medie de 100FPS la setări Ultra. Gata, mă opresc? Hmm, ce ziceți de Assassin’s Creed Valhalla? La preset Ultra High, RTX 3050 a obținut 59FPS în medie cu oarece fluctuații, dar a reușit să ducă la bun sfârșit benchmark-ul care s-a dovedit prea mult pentru ăia 4GB de VRAM de pe Radeon.

M-am gândit că poate DiRT 5 va mai spăla din rușine, mai ales că este un titlu optimizat AMD. Măcar aici am putut rula jocul la setări Ultra High pe RX 6500 XT, nu? Trebuie să fie o diferență mică. Ei bineeee, nu prea. RTX 3050 a obținut 62 de cadre pe secundă în medie cu fluctuații mici și rare. STOP! IT’S ALREADY DEAD!

Dar asta nu este tot. După testele la rezoluție FullHD, am cam prins curaj. Așa că am urcat rezoluția la 2560 x 1440 și rezultatele nu sunt doar bune; sunt demne de o placă RTX. Chiar dacă preset-urile Ultra s-ar putea dovedi cam mult de dus pentru mezina familiei, nu cred că vor fi prea mulți cei care vor face diferența între Ultra și High.

Placa de care aveam nevoie de mult

Încă de la prima sa apariție, familia de produse RTX de la NVIDIA a fost oarecum overwhelming. De cele mai multe ori era sinonimă cu „plăci scumpe pentru pasionați” și la început au fost criticate. Ba că nu o să prindă, ba că nu o să facă o diferență. Dar uite cum ani mai târziu, NVIDIA GeForce RTX 3050 a venit pe lume ca să demonteze mitul și am făcut cunoștință cu cea mai ieftină placă din această serie.

Ieftin nu înseamnă neapărat prost, iar RTX 3050 ne dovedește asta. Chiar dacă prețul este mare în comparație cu vechile modele din seria XX50, cred că este o evoluție naturală pe care o accept cu brațele deschise.

ROG STRIX GeForce RTX 3050

SURSĂ ARTICOL

Visits: 27