Chec cu fructe fraged și aromat, cu aluat pe bază de iaurt
Chec fraged și aromat, cu aluat pe bază de iaurt – Chec de casă moale și pufos, cu fructe
Ingrediente necesare:
- O cană și jumătate făină
- 6 ouă
- 1 cană zahăr
- Jumătate cană ulei
- 200 g iaurt
- 2 linguriță coajă de lămâie
- 1 lingură pudră de cacao
- 1 linguriță praf de copt
- 1 praf de sare
- 500 g fructe
- Zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare:
Începem prin a seta cuptorul la 180 de grade, după care tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Mixăm ouăle împreună cu un praf de sare după care încorporăm treptat și zahărul în timp ce mixăm continuu. Încorporăm și iaurtul și turnăm și uleiul în fir subțire.
La final încorporăm și coaja de lămâie și făina cernută și amestecată cu praful de copt, folosind o spatulă. Dacă aluatul este mult prea moale, mai adăugăm un pic de făină. Împărțim aluatul în două și turnăm o parte în tava pregătită. Amestecăm cealaltă parte de aluat cu pudra de cacao și întindem peste cel simplu din tavă.
Realizăm diverse forme și modele în aluat, amestecând cu o furculiță. Punem și fructele pe aluat și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 35-40 minute. După coacere lăsăm prăjitura să se răcească, o transferăm pe un platou și o decorăm cu zahăr pudră.
Notă: dacă folosiți fructe din compot, scurgeți tot siropul înainte de a le pune în tavă.
Savurați cu poftă!
Poftă bună!
Ela