XCOM 2 va renunța la serviciile multiplayer de pe PC
XCOM 2 este pentru pasionații de jocuri de strategie cum este muștarul pentru mici. Este o experiență grozavă și o continuare superbă a primului joc din seria nouă (XCOM: Enemy Unknown). Sequel-ul a îmbătrânit frumos și rămâne chiar și în ziua de azi un nume super enjoyable dacă îți plac titlurile turn-based.
Și în vreme ce componenta multiplayer nu este neapărat punctul forte al acestui joc, ea se bucură în continuare de o comunitate activă și implicată. Acolo poți lua rolul apărătorilor Terreri și te poți lupta cu oponenții care întruchipează extratereștrii și viceversa. În plus, există și un Challenge Mode alături de un leaderboard pentru care poți concura.
XCOM 2 va rămâne cunoscut pentru campania formidabilă
Doar că aceste chestii sunt pe cale să părăsească definitiv versiunea de Steam a lui XCOM 2. Multiplayer-ul și Challenge Mode vor fi eliminate pe 28 martie, după cum menționează Firaxis. Totuși, schimbarea nu se adresează și versiunilor de Mac și console, dar cum majoritatea jucătorilor apără planeta de pe Steam, mi se pare cam trist să fii forțat să-ți iei adio de la un multiplayer care încă este activ, chiar dacă ceea ce definește cu adevărat jocul este campania acestuia. Firaxis nu a anunțat niciun plan pentru vreun XCOM nou, ocupându-se în schimb de Midnight Suns, un card game plasat în universul Marvel.
Dorim să anunțăm comunitatea XCOM 2 de pe Steam că vom retrage serviciile pentru Multiplayer și Challenge Mode. Pe 28 martie, un update destinat versiunii de Steam va scoate aceste funcționalități; schimbarea nu va afecta XCOM 2 de pe Mac. Nu am luat cu ușurință această decizie, dar este o decizie care ne ajută să ne concentrăm mai bine resursele. Vă apreciem sprijinul și vă mulțumim pentru înțelegere.