Următorul expansion pentru World of Warcraft va fi dezvăluit pe 19 aprilie

Ah, da, veșnicul expansion din doi în doi ani. Parcă ieri eram cât genunchiul nucii și îmi începeam pentru prima dată aventura prin World of Warcraft: The Burning Crusade. Nu, n-am început cu aroma de vanilie, dar nici că regret. De atunci și până la Cataclysm inclusiv, am avut parte de cele mai tari aventuri și cel mai solid immersion pe care l-am simțit vreodată într-un joc. Treptat, amalgamul de expansiuni noi a început să mă lase rece, de parcă niciunul (hai, poate doar Legion) nu avea să păstreze sau să readucă acel vibe de neuitat al WoW-ului.

Dar simt că am o responsabilitate morală să fiu curios cu privire la fiecare expansion ce urmează a fi anunțat. Duse sunt zilele în care jucam World of Warcraft ca disperatul, dar parcă tot sunt atras de posiblitatea unei revitalizări a Azeroth-ului. Deci, iată, ca și voi, am aflat că Blizzard va dezvălui următorul capitol din epopee fix luna viitoare.

Blizzard s-a confruntat cu multe controverse și scandaluri în ultima vreme, dar făcând ceva abstracție de ceea ce se întâmplă în măruntaiele companiei, este normal să-ți pese de ce noutăți vor fi introduse în francizele tale preferate. Deci, expansion-ul cu pricina va fi prezentat pe 19 aprilie, urmând ca luna mai să fie rezervată dezvăluirii noului joc pe smartphone amplasat în același univers.

Oare încotro se îndreaptă World of Warcraft?

Detaliile despre expansion sunt ca și inexistente și Blizzard nu a precizat nimic altceva în afară de faptul că dezvoltatorii „sunt entuziasmați să ne arate în ce direcție se îndreaptă aventurile din Azeroth”. Indiciile nu sunt oferite nici de viitoarea introducere a ultimei părți a raidului final din actualul Shadowlands. Mai precis, Sepulcher of the First Ones se va lansa în decursul zilei de astăzi, dar Blizzard nu le-a dat voie jucătorilor să testeze luptele din raid pe PTR-ul jocului, adică mecanicile boșilor, dar și detaliile narative (inclusiv trimiteri la direcția în care se îndreaptă povestea lui World of Warcraft) sunt încă învăluite în mister.

World of Warcraft

O bună parte din comunitate este de părere că acest următor capitol ne va purta înapoi pe Azeroth, după un expansion în care am pășit în viața de apoi intitulată Shadowlands. Dacă nu mă înșel, următorul expansion al lui World of Warcraft este dezvăluit cu mult înainte de lansarea raidului final al expansion-ului curent, deci ceva este dubios cu acest announcement. Dar înțelepții spun că om trăi și o vedea unde se ajunge cu asta, la fel cum voi afla într-un final dacă pot da click pe Peonii din Warcraft 3 astfel încât să-mi chițăie „work work” din difuzorul telefonului.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 15