Elden Ring este noul „Lord of the Rings” și un joc aproape perfect (review)

Cică definiția nebuniei este să faci același lucru din nou și din nou și din nou cu speranța că rezultatul se va schimba. Contrar părerii unora, Einstein n-a zis niciodată asta, ci Vaas din Far Cry 3. Iar eu vin și zic: cine a zis că nu poți face același lucru de nșpe mii de ori fără să te distrezi?

Cam cu asta s-a mâncat de-a lungul vremii și se tot mănâncă jocurile From Software aka moartea pasiunii aka simulator de murit aka vrem easy mode pe Dark Souls. Fenomenul ăsta a acaparat întreaga lume, iar foarte mulți au un fel de love-hate relationship cu lumile create de Hidetaka Myiazaki, tăticul Soulsborne. Vrei, nu vrei, aproape sigur cunoști pe cineva pasionat de jocurile de pricina, la fel cum colegii mei de breaslă abia așteaptă să încheiem programul ca să scape mai repede de mine după am povestit cui a avut răbdare cine știe ce tactică cheesy pentru un boss fight în Dark So… Elden Ring.

Pentru că da, Elden Ring s-a pogorât într-un final asupra noastră după un development history de vreo cinci-șase ani și vreo trei ani de la primul anunț oficial cu privire la existența sa. Ăia au fost anii în care am rupt trilogia Dark Souls, mi-am înmuiat degețelele în Sekiro și am avut prima mea experiență cu Bloodborne. Însă Elden Ring… Este cu totul altceva, și nu pentru că ar schimba radical rețeta consacrată a japonezilor, ci pentru că o schimbă și o păstrează în același timp.

Este o ciorbă a întregului istoric From Software, este ceea ce a rezultat după prelungi sesiuni de brainstorming și experimentare, iar una din cele mai mari schimbări aduse jocului este dinamica sa open-world și *drum roll*, o accesibilitate mai mare. Asta nu înseamnă că poți să-l joci legat la ochi din prima, ci înseamnă că este, într-un fel, mai ușor, mai îngăduitor *gasp*. Să fie oare ăsta acel easy mode pe care și-l doreau jucătorii descurajați și lipsiți de ambiție? Nu chiar, așa cum veți vedea odată ce veți păși alături de mine în această călătorie.

Elden Ring este un fenomen mondial. A pus în genunchi serverele datorită popularității imense și a jucătorilor care, asemeni mie, s-au repezit ca vulturii în secunda în care orologiul a lovit 00:00, 25 februarie. Jocul este considerat în unanimitate una din cele mai mari lansări din istoria gaming-ului și tentația de a mă alătura grupului este foarte mare. Așadar, în cele ce urmează vom vedea dacă Elden Ring a rupt pe bune gura târgului. Și dacă da, cum anume? Ce se ascunde în interiorul unui titlu născut din mintea unui studio criticat pentru faptul că jocurile sale sunt prea grele? Cărui fapt se datorează acest ocean de nou-sosiți care experimentează pentru prima oară un joc From Software prin Elden Ring? Oare va termina vreodată George R.R. Martin seria A Song of Ice and Fire? Să-i dăm bice și să aflăm!

Mă voi strădui în cele ce urmează să discut despre Elden Ring fără să vă stric bucuria de a descoperi singuri suprizele oferite de joc, pentru că este păcat să treci pentru prima oară din joc și să-ți aduci aminte că ți-a zis un pletos dubios că în zona cu pricina urmează să dai peste ceva sau să se întâmple ceva. Iar dacă știți pe cineva a cărui prim contact cu vreun titlu From Software este Elden Ring, fiți băieți finuți și nu-l umpleți de spoilere.

O poveste familiară, dar mai specială

Elden Ring este o colaborare dintre Hidetaka Myiazaki și George R.R. Martin. Martin, în loc să termine odată Winds of Winter, a șasea carte din ASOAIF, a contribuit la experiența narativă a jocului. Acesta a venit cu miturile și conceptele pentru lumea din Elden Ring, iar Myiazaki le-a aprofundat în stilul său caracteristic. Rezultatul este o poveste interesantă și criptică, dar cumva mai accesibilă și mai ușor de urmărit față de tradiția From Software.

Acțiunea jocului are loc în așa-numitul Lands Between, un tărâm fantastic în mijlocul căruia tronează imensul Erdtree, simbol al puterii inelului eponim și manifestare divină a puterii deținute de Queen Marika the Eternal. Însă Elden Ring-ul cel de toate zilele a fost sfărâmat, împrăștiindu-se prin lume sub formă de fragmente. Aceste Great Runes au intrat în posesia urmașilor reginei, cu toții purtând statutul de demigods. Puterea fragmentelor le îneacă mințile în corupție și întuneric, iar odată cu noile puteri dobândite de aceștia, izbucnește și haosul în Lands Between.

Tu ești un Tarnished, un pribeag izgonit din raiul primordial al Marikăi, rechemat din exil pentru a porni în căutarea acelor Great Runes. Ia-te de coarne cu semizeii, bagă-n traistă toate runele și vei deveni noul Elden Lord, cel care va restaura ordinea într-o lume mutilată de nebunia celor decăzuți. Cam asta este premisa care îți aruncă în spate o responsabilitate inițial mult prea mare pentru un Tarnished readus în grațiile forțelor bine. Odată ce ai prins șmecheria, începi să-ți dai seama și unde anume apar primele schimbări în comparație cu istoricul binecunoscut al jocurilor From Software.

La fel ca la ăi’ bătrâni, firul narativ urmează un parcurs criptic. Majoritatea informațiilor sunt oferite de diverse personaje și de descrierile obiectelor, lăsând pe seama jucătorilor completarea acestui puzzle misterios. Însă George R.R. Martin este cunoscut pentru scrierile sale fantasy cu valențe epice și construcții narative ceva mai ușor de urmat. Iar asta se vede și în întreaga dimensiune a lumii lui Elden Ring. Lore-ul cu pricina pare mai accesibil, mai ușor de înțeles și de urmat odată ce ți-ai trasat în minte un soi de hartă. Chiar și așa, povestea păstrează elementele caracteristice lui Hidetaka Myiazaki. Părintele Soulsborne este cel care a brodat intens pe marginea conceptelor creionate de Martin, iar veteranii seriei vor ști despre ce vorbesc.

Doar că această colaborare se reflectă poate prea bine în anumite aspecte: unde Dark Souls-urile conturau o lume nihilistă, întunecată, a cărei singurătate îți zdrobește sufletul și îți testează voința, Elden Ring îți oferă acel vibe high-fantasy, acel imbold al unei epopei care să îți dea speranță și să îți aline acel sense of meaningless adus din străfundurile reci ale abisului. Dar estetica overall este o chestiune de gust și personal mă declar mulțumit și captivat de această abordare. A rămas la fel de intrigantă, și chiar dacă nu este precum cafeaua mea preferată, adică dark și brutal, ea reușește să-ți activeze curiozitatea, fascinația și simțul aventurii.

Să vorbim puțin despre clase și despre flexibilitatea acestora

Elden Ring vine cu zece clase, fiecare mai mult sau mai puțin adaptate pentru un anume stil de joc. Cunoscătorii își vor da seama repede că acestea sunt pe jumătate reminescențe ale prietenilor noștri din Dark Souls 3, pe jumătate indivizi nou-sosiți în lumea jocului. Ai, deci:

• Samurai;
• Wretch;
• Prophet;
• Confessor;
• Astrologer;
• Bandit;
• Prisoner;
• Vagabond;
• Warrior;
• Hero.

În funcție de clasa aleasă, personajul tău începe cu un anumit set de atribute, pe care mulți le știu deja: Vigor, Endurance, Strength, Dexterity și așa mai departe. Asta înseamnă că o clasă va fi mai potrivită dacă vrei să folosești arme melee mari, bazate pe forță brută, dacă vrei să fii as la dexteritate și să-ți agiți scobitorile în lovituri rapide, sau dacă ești atras de magie și vrei să-ți flexezi mușchii creierului de la o distanță sigură. Și rămâne la alegerea ta dacă vrei să stai pe aceeași cale pe tot parcursul jocului sau vrei să-ți faci personajul un Jack of all trades.

Treptat, vei vedea că aceste clase sunt mai mult niște afinități pentru faza timpurie a jocului. Nicăieri nu scrie că eu nu pot pleca la drum cu un Samurai pe care să-l cresc atât în Dexterity, cât și în Strength, ceea ce am și făcut. Pentru că Samuraiul meu își agită din născare săbiuța lui care aplică un anumit tip de damage, dar eu am vrut să fie capabil și să agite un falnic paloș mare și lung cât o zi de post. Cam asta este ideea pe care From Software a păstrat-o în Elden Ring. Nu ești legat pe veci de playstyle-ul unei anume clase.

Dacă te simți bucătar și vrei să faci o ciorbă cu de toate, așa ca mine și ca Ovidiu, go for it. Pentru că feeling-ul de a reuși în cele din urmă să experimentezi cu o armă sau obiect care ți-a atras atenția este extrem de satisfăcătoare. Pentru că asta îți deschide noi tactici și îți dă ocazia să-ți găsești propriul build potrivit pentru orice situație.

Gameplay-ul nu a fost nicicând mai fun

Probabil cea mai mare schimbare pe care Elden Ring o aduce este lumea sa open-world. Da, ați auzit bine, este o lume imensă, plină de chestii interesante care așteaptă să fie descoperite. Și nu exagerez atunci când spun că mi-am petrecut nopți întregi explorând locațiile și galopând pe dealurile din The Lands Between. Pentru că da, explorarea unei lumi masive nu este la fel de fun fără o mârțoagă credincioasă care să te ducă din punctul A în punctul B.

Alături de posibilitățile oferite de caracterul open-world, Elden Ring vine și cu mecanici foarte antrenante și captivante, iar o bună parte dintre acestea vă sunt cunoscute: încurajarea ofensivei din Bloodborne, stealth-ul și spargerea posturii din Sekiro cu posibilitatea de a sări și tot ceea ce ne-a rămas tatuat pe creier de-a lungul celor trei Dark Souls. Aici, jocul aduce laolaltă componentele principale ale celorlalte titluri create de studio. Însă nu este vorba despre un plagiat obosit, ci despre un amestec extrem de util și de versatil. Poți combina săriturile cu atacurile light sau heavy pentru a destabiliza oponenții, te poți fofila prin boscheți dacă ți se pare că nu merită să te avânți în luptă sau dacă vrei să obții un critical hit plasat mișelește în spatele inamicilor. Este un best of all worlds pentru că From Software a luat tot ce este mai bun din jocurile sale și le-a introdus cu măiestrie în concentrații perfect echilibrate.

Deci combatul este extraordinar de fluid și de rewarding. Nu există o rigiditate a mișcărilor, ci doar risc calculat combinat cu răbdare, atenție și precizie. Combinația asta îți dă curaj, te împinge de la spate și te felicită de fiecare dată când reacționezi cu mișcări inteligente. Combină-ți playstyle-ul, folosește melee sau ranged, la naiba, poți ataca inclusiv de pe mount, deci nu se pune problema de creativitate. Trebuie doar să fii dispus să adopți metoda trial and error și vei vedea că Elden Ring încurajează cumva acește mici acte de îndrăzneală.

Inamicii sunt diverși și extrem de interesanți, probabil cele mai ciudate creaturi peste care am dat vreodată într-un joc From Software. De la cavaleri, vrăjitori, monștri, troli, creveți la golemi și tot felul de alte drăcii, lumea lui Elden Ring colcăie de pericole, dar și de minuni. Design-ul boșilor păstrează o destul din savoarea predecesorilor Inelului Bătrân și am fost surprins să văd că numărul acestora a crescut exponențial, cu toate că cei opționali par a fi creați forțat obligat, cum s-ar zice.

Dar este un trade-off aproape nesemnificativ pentru valențele epice ale jocului. Progresul prin lume te va purta în zone în care te-ai aștepta cel mai puțin la un boss fight. Și ghici ce, fix acolo apare temutul health bar. Harta jocului parcă este acum ceva mai orizontală, spre deosebire de design-ul concentrat pe verticalitate și interconectare al DS-urilor și nici că-mi displace. De fapt, era o alegere logică pentru ceea ce este Elden Ring.

La cules de mure…

Ai și un sistem de crafting, care te încurajează să explorezi și să aduni resurse. Este relativ simplu de înțeles, în special datorită faptului că descrierile obiectelor, alături de ponturile din loading screens, sunt mai explicite și te ajută să-ți faci o idee. Crafting-ul este vital pentru a supraviețui în Elden Ring fără să fii nevoit să cheltui rune prețioase (echivalentul souls-urilor) pe ceva ce ai putea foarte bine să-l faci tu cu mânuțele tale. Obiectele cu pricina servesc la diferite scopuri: consumabile, muniție, obiecte pentru multiplayer, buff-uri pentru arme și așa mai departe.

Este mare păcat să nu te folosești de asta pentru a explora lumea lui Elden Ring. Pentru că resursele de bază se găsesc relativ ușor, iar tu te alegi cu o înțelegere mai bună a sistemului per-se, dar și cu experiența fenomenală de a traversa un tărâm de poveste în care Erdtree-ul este obiectul principal al admirației. Nici NPC-urile nu sunt mai prejos. Aproape fiecare suflet întâlnit în peregrinările tale are propriile ambiții și viziuni, dar există o bună șansă ca acesta să îți ofere ajutor, fie prin replici-cheie, fie prin oferirea de bunuri sau participarea la lupte. Prin urmare, Elden Ring este dens, este plin de viață, este complex și te invită să te aventurezi curajos în necunoscut. Crede-mă, odată ce pătrunzi în vizuina iepurelui, ori te vei cufunda și mai adânc, fie vei reuși să te întorci de unde ai plecat, iar în ambele cazuri vei fi mai puternic și mai înțelept.

Atmosfera lui Elden Ring este pur și simplu spectaculoasă!

Lumea fantastică în care ești aruncat pentru a readuce echilibrul este pe cât de periculoasă, pe atât de fascinantă. Caracterul său hiperbolic este evidențiat în cele mai mici detalii de o sumedenie de elemente. The Lands Between nu a fost conceput pentru a-l traversa cu pe josul, și tocmai de aceea ești invitat călduros să-i dai cheie căluțului tău și să te avânți oriunde te duce inima, către orice îți captează atenția. Și grafica a fost îmbunătățită dacă e să ne luăm după titlurile anterioare, iar acum poți căsca gura în fața unor peisaje și clădiri spectaculoase. Chiar dacă poate fi considerată nițel cam outdated pentru un joc lansat în 2022, aceasta și elementele vizuale sunt impresionante.

Elden Ring încurajează explorarea și fiecare porțiune proaspăt descoperită este un corn al abundenței în materie de obiecte, creaturi, indicii despre lore, surprize dar și capcane. Este de departe unul din cele mai diverse și mai complexe setting-uri peste care am dat, iar creativitatea și trăsăturile aproape poetice ale lumii nu pot fi date uitării. Harta în sine este imensă, non-lineară aproape în totalitate și face parte dintr-o împletire armonioasă cu alte elemente, cum ar fi ciclul zi-noapte și multitudinea de Sites of Grace, despre care vom discuta în curând. Totodată, harta nu se simțe lărgită artificial, nu se bazează pe principiul quantity over quality, ci întregul său conținut atât de bine distribuit este cel care face din Elden Ring un sandbox al naibii de ambițios și fun.

Poate veți observa că jocul are acum coloană sonoră! Mă refer la soundtrack-ul din timpul explorării și în timpul petrecut în alte zone decât hub-urile cu care ne-am obișnuit. Tradițional, singurele compoziții răsună odată ce te-ai pus să te lupți cu un boss, fapt care transmitea intenționat jucătorului de Soulsborne o atmosferă bleak, sumbră și periculoasă. Schimbarea aceasta de paradigmă subliniază grandoarea lui Elden Ring și vei vedea pe parcus cât de armonios se îmbină explorarea cu ambiența.

Curiozitatea te va pune față în față cu creaturi bizare, fenomene extraordinare, catacombe, mlaștini, castele, școli de magie, pășuni vaste și structuri păzite de adversari ce impresionează prin aspect, proporții și, evident, forță. Este o temă de gândire, pentru că nu credeam că voi fi atât de entuziasmat să descopăr boși, miniboși sau alte bazaconii care, în mod normal, m-ar fi descurajat în Soulsborne. Aici se vede ideea ceva mai lighthearted din spatele jocului. Ușor-ușor, anxietatea la gândul că pericole hidoase te așteaptă după un fog wall lasă nițel loc și unui sentiment de reckless adventuring. Este o chestiune de nuanță, o schimbare plăcută, în sensul că aceste modificări sunt suficient de echilibrate și chibzuite încât să nu estompeze spiritul Dark Souls, Bloodborne și Sekiro. Practic, există și aici pericole hidoase, dar stropite cu nițel sclipici.

Astfel, Elden Ring se transformă într-un sandbox atât de bine construit și legat, încât pentru o clipă uiți de presupusa dificultate crescută caracteristică jocurilor From Software. Aici, poți face cam ce vrei, este alegerea ta ce și cum vrei să explorezi, pentru că la finalul zilei toate eforturile îți vor fi răsplătite. Constat cu deosebită plăcere și admirație mai multe influențe în acest aspect. Fie că hoinărești pe jos sau călare, nu-ți va lua mult să te simți extrem de implicat în lumea jocului. Am ajuns să mă las pradă esteticii și ambienței care aduc aminte de nume ca Shadow of the Colossus, The Legend of Zelda, chiar și Skyrim, Darksiders 2 și Valheim. Chiar dacă nu veți fi întru totul de acord cu mine, aproape sigur veți regăsi mici influențe din cel puțin unul din jocurile menționate. De fapt, primele două titluri chiar sunt pilonii care susțin ideile lui Myiazaki în materie de explorare, iar asta este o alegere fenomenală și bine susținută.

Elden Ring este cel mai evident tribut adus surselor de inspirație din mediile literare alese de creatorul seriei. Inevitabil, pașii te vor urma în locații și spre obiecte și personaje super familiare care te vor face să exclami: vai, chestia asta este efectiv din Berserk. Bine, aici vorbim despre puriștii genului și despre cei care și-au dedicat mult timp explorării filosofiei jocurilor From Software, dar este plăcut și uplifting să observi modul în care papa Myiazaki le mulțumește artiștilor și scriitorilor a căror lucrări sunt puncte de plecare pentru Dark Souls și Elden Ring.

Per total, dinamica open-world și atmosfera sunt pură fericire și mi-e greu să numesc un alt titlu cu asemenea valențe. Nu m-am simțit nici măcar o clipă frustrat la gândul că trebuie să merg pe jos sau pe mount din punctul A în punctul B fără să mă folosesc de fast travel. Da, există și chestia asta, deși nu este o inovație. Doar că vine în completarea checkpoint-urilor, acele Sites of Grace, adică bonfire-urile tradiționale. Acestea sunt numeroase și vei descoperi cel puțin unul într-un timp foarte scurt, indiferent în ce direcție ai călători.

Adunătura aceasta îți permite să traversezi foarte rapid prin fast travel porțiuni mari de hartă atunci când farmezi resurse și sari către locația unui boss sau ai nevoie să fii în locul potrivit la momentul potrivit, după cum definește Gandalf un vrăjitor de nota 10. Iar aici mai intervine și un mic artificiu care face jocul extrem de îngăduitor, care oferă un avantaj simțitor atât jucătorilor solo, cât și celor care explorează lumea alături de unul sau doi prieteni. Elden Ring poate fi intimidant la început, dar asta nu înseamnă că ești neajutorat sau că jocul îți dă cu șpițul în fund. Și tot ceea ce v-am povestit până acum conduce la următorul capitol, de altfel cel mai „controversat”.

Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în viteză (accesibilitate)

Neofiții au fost mereu descurajați de nivelul de dificultate al acestor jocuri. Nu mulți au timpul și răbdarea necesare parcurgerii traseelor anevoioase din Dark Souls, Bloodborne sau Sekiro. Și n-aș fi remarcat acest self-awareness al dezvoltatorilor dacă nu erau publicate spoturi publicitare care să crească hype-ul general pentru Elden Ring. Poftim? Reclame? Cam da, iar asta mă duce cu gândul la faptul că From Software și Bandai Namco vor ca noul joc să atragă tot mai mulți curioși. Cum faci asta fără să o dai de gard? Păi, faci jocul mai accesibil, însă fără să-l faci mai ușor. Asta este una din cele mai importante și mai interesante teme din istorie, o chestiune mai profundă și mai arzătoare decât legea lui Murphy prin care felia de pâine cade mereu pe partea cu marmeladă.

From Software au făcut Elden Ring mai îngăduitor și mai prietenos cu jucătorul, însă fără să-și păteze reputația hardcore. Dacă în Dark Souls 2 existau astfel de tips and tricks, în Elden Ring totul este klipp un klar, cum zice neamțul. Să le luăm pe rând și să le discutăm în mare, pentru că nu vreau să vă dau eu mură-n gură.

În primul rând, interfața este mai clară și mai explicită. Mecanicile de bază gen movement și combat sunt explicate direct prin ferestre de tutorial, iar obiectele și conceptele sunt insoțite de explicații frumoase și on point. Cumva, și NPC-urile parcă nu mai vorbesc în dodii și există șansa ca o parte din ele să aibă suficiente țigle rămase pe acoperiș încât să formuleze un discurs coerent din care să-ți mai tragi și tu una, două foloase. Mai pui faptul că unele te și recompensează în funcție de ce acte săvârșești în aventurile tale și n-o să mai ai de ce să te plângi că începi călătoria în fundul gol. La figurat, dar și la propriu, dacă alegi clasa Wretched, ups.

În al doilea rând jocul nu îți râde în față dacă îți este prea greu să treci de unul singur peste un obstacol. Întreaga filosofie a acestor idei se bazează pe faptul că fiecare jucător se zbate să izbândească în propria sa lume, iar aceste lupte ne aduc laolaltă. Sistemul de co-op a fost adaptat la accesibilitatea lui Elden Ring și mi se umple inima de bucurie când văd că serverele sunt pline. Atât de pline încât summon-ul pentru co-op se bazează pe principiul primul venit, primul servit. Acum este mai ușor să invoci parteneri care să te ajute în lupte și, într-un fel, nu mai ești constrâns de humanity sau ember ca să poți interacționa cu alți playeri. Ți-e mai la îndemână să strigi după ajutor, dar mecanica este gândită în așa fel încât să nu poți abuza de indulgența lui Elden Ring. Ai nevoie de anumite iteme, iar dacă nu mai ai ce-ți trebuie, te apuci să explorezi pentru a aduna resursele necesare. Știi vreun loc unde sigur găsești ce-ți trebuie? Dă-i fast travel către un Site of Grace.

Sau poate vrei să obții acel drop de rune și iteme de la un inamic mai greu de ucis decât Bruce Willis, caz în care te folosești de Stake of Marika. Cel din urmă acționează ca un mini-checkpoint și este de regulă plasat în zonele dificile, pentru ca tu să nu o iei iar la pas către locul faptei de la ultimul Site of Grace. După ce mori, Stake of Marika te poate aduce instant aproape de obiectivul cu pricina, iar tu salvezi timp și rune prețioase pe care le-ai fi putut pierde din neatenție pe drum. From Software a reușit să echilibreze cu măiestrie această balanță a dificultății în raport cu așteptările jucătorului. Nu este nevoie de un easy mode dacă ești dispus să cauți și să descoperi aceste mijloace care îți ușurează pelerinajul spre Great Runes, fapt care evidențiază ideea că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în viteză.

A sosit momentul să vorbim și despre părțile mai puțin frumoase…

După atâta laudă, este cazul să aducem în discuție și părțile mai puțin bune. Elden Ring este fenomenal dar lansarea sa nu a fost lipsită de probleme. Jocul rulează decent, doar că limita de 60FPS nu prea mai este în pas cu standardele moderne. Sughițurile de ordin tehnic se reflectă în optimizarea slăbuță, în special pe PC. Dacă pe console mai e cum mai e, ajungi să ridici sprânceana când framerate-ul scade brusc la 24-27 când ajungi, de exemplu, în zone dense cu vânt sau furtuni. Elden Ring necesită precizie și reflexe bune, iar dacă framerate-ul nu rămâne constant și fluctuează simțitor, riști să ți-o iei în freză în lupte importante.

Bug-uri au existat și momentan continuă să existe, chiar și după cele câteva patch-uri lansate de From Software. Ai unele instanțe când pare că te lupți cu inamici invizibili, au fost cazuri în care detectarea controller-ului de Xbox nu funcționa cum trebuie și, yay, jocul mi-a dat crash pentru prima oară! Chiar și așa, lucrurile de genul nu sunt chiar atât de recurente și de cele mai multe ori vor fi ușor de trecut cu vederea. Sper că dezvoltatorii vor veni cu fix-uri rapide și prompte astfel încât experiența de joc să se apropie de conceptul de flawless. Nu vreau să mai aud de astfel de chichițe care pun piedică unui titlu care se apropie de un milion de jucători simultani pe Steam.

Este păcat, pentru că Elden Ring s-a aflat ani buni în dezvoltare și flacăra ambiției a doi creatori talentați merită să fie păstrată vie. Să ne ferească toți sfinții de crash-uri care să ne strice salvările locale și să fim nevoiți s-o luăm de la capăt cu totul (*bate in lemn). În mare, performanța pe PC este decentă spre satisfăcătoare, dar exista loc de mai bine. Să-i dăm totuși Cezarului ce-i al Cezarului și să nu uităm că vorbim despre un joc al unei companii orientate mai degrabă spre console.

Elden Ring se apropie de ideea unui joc perfect

Cu toții am fost martorii unor lansări excepționale în ultima perioadă, iar cel mai recent exemplu este Horizon Forbidden West. Elden Ring și-ar fi putut ocupa locul alături de nestemata celor de la Guerilla Games dacă From Software ar mai fi zăbovit asupra optimizării și performanței, și cam asta ar fi singurul motiv pentru care îmi înfrânez dorința de a-i oferi nota zece cu steluță.

Elden Ring este unul din cele mai bune jocuri și fiți siguri că va trece cu brio testul timpului. Lumea sa este superbă, complexă și masivă, plină de mistere ce așteaptă să le descoperi. From Software a combinat în mod excelent caracterul open-world cu mecanici bine gândite și a oferit publicului un tribut adus atât unor nume sacre precum Shadow of the Colossus și Zelda, cât și jocurilor din catalogul propriu. Rar mi-a fost dat că trec printr-un titlu atât de bine primit și atât de bine făcut.

Întregul conținut este bine închegat și adus laolaltă de concepte și povești captivante, unde curiozitatea este cel mai de preț lucru pe care-l ai. Combatul este fluid și îți oferă multe strategii iar gameplay-ul per total face ca Elden Ring să devină oficial un joc Souls mai îngăduitor cu începătorii, o experiență chiar poetică, dacă îmi permiteți aroganța. Lucrurile sunt mult mai clare, dinamica explorării și a progresului in-game este intuitivă și dacă nu te descurci de unul singur nu uita, unde-s mulți, puterea crește, deci sper să vă văd în număr cât mai mare pe servere și, cine știe, poate mă ajutați să nu mă fac de râs în bossfight-uri!

SURSĂ ARTICOL