Triangle Strategy schimbă formula JRPG și aduce o aventură turn-based strategy (review)

Într-un fel îmi e dor de JRPG-urile old-school. Acele nestemate orientale care și-au clădit o reputație solidă grație esteticii minimaliste și a altor particularități care aveau să ne aducă mai multe Final Fantasy-uri decât sunt zile în calendar. Odată cu trecerea timpului, JRPG-ul a început să devină un gen de duzină și există șansa ca un titlu nou lansat să fie doar o altă adiție plictisoasă în încercarea de a imita succesul unor francize cunoscute. Vrei,nu vrei, primul contact cu Triangle Strategy te duce cu gândul fix la cele de mai sus, doar că jocul celor de la Artdink schimbă puțin rețeta tradițională și vine cu un refresh al genului.

Nu ar fi neapărat o schimbare cât este o revenire la o alegere pe care n-am mai văzut-o de foarte multă vreme. De fapt, nu cred că micul Carol exista la vremea aceea… Triangle Strategy este un tactical RPG. Mai bagi ideea de turn-based și vezi cum dezvoltatorii au avut drept sursă de inspirație seria Fire Emblem (1990) și Final Fantasy Tactics (1997). Adaugi Unreal Engine 4 ca motor grafic, pui și un visual-style poreclit HD-2D (adică medii 3D combinate cu personaje și texuri pixelate) și ai în față un joculeț pe Switch care-ți atrage atenția mai mult din punct de vedere al graficii decât al poveștii sau gameplay-ului.

Intrigi politice și… Cam atât

Acțiunea lui Triangle Strategy are loc pe continentul Norzelia. În urmă cu 30 de ani a izbucnit „Saltiron War”, un război între cele trei țări ale continentului: Glenbrook, Aesfrost și Hyzante. Ciiondăneala s-a dat pe seama rezervelor de sare și fier, de altfel destul de rare. În prezent, ai zice că lucrurile s-au mai domolit, dar iată că vechiu conflict are repercursiuni și aduce o nouă perioadă tensionată.

Noul impas îl surprinde pe Serenoa Wolffort, personajul principal, care încearcă să treacă de pericolele aduse de proaspătul conflict alături de prietenii săi. Și asta ar fi constituit baza unei povești destul de engaging, un storyline cu răsturnări de situație și acțiune alertă, doar că nu e așa. Pentru că ai de-a face mai degrabă cu o analiză obositoare și plictisitoare a intrigilor politice din spatele celor trei națiuni decât cu aventura și interacțiunea dintre personaje.

Nu de puține ori m-am simțit forțat să desecrez butonul de skip din simplul motiv că dialogurile erau prea lungi, prea monotone și complet lipsite de substanță sau zvâc. Și este păcat, pentru că savoarea unui JRPG, indiferent de pseudo-genul sub care este marketat, cică, este compusă și dintr-o dinamică interesantă a personajelor și a firului narativ. Hai să zic că aici ar interveni acel artificiu adus de sistemul de moral choices, unde comportamentul personajelor din grupul lui Serenoa sunt influențate de acțiunile acestuia și de modul în care privește acesta evenimentele.

Strategia lentă din mijlocul RPG-ului

Atunci când nu ești în combat, Triangle Strategy îți dă posibilitatea să te plimbi liber prin locații și prin propriul encampment, atunci când trebuie să-ți gestionezi grupul de aventurieri. Situația se schimbă însă când te arunci în lupte. Acolo, terenul poate veni în avantajul sau dezavantajul tău. În completarea acestei mecanici de high-ground specifică RTS-urilor vine și combatul pe ture, unde planifici fiecare mișcare a personajelor tale.

Poți recruta până la 20 de personaje, fiecare aducând la masă abilități specifice pe care le poți combina în vederea atingerii unei sinergii. Îți plasezi personajele strategic, te folosești de tern și pui cap la cap diferite tipuri de atac pentru combo-uri care să-ți aducă victoria. Este o idee interesantă, care-mi aduce aminte de jocuri cu specific și pe care obișnuiam să le butonez cu drag, în special la gândul că fiecare personaj crește în nivel și deblochează abilități noi.

Amestecul ăsta este satisfăcător, dar este tras în jos de o desfășurare a luptelor inuman de lungă. Nu mă-nțelegeți greșit, astfel de TBS-uri/RPG-uri/whatever au fost fost și vor rămâne în continuare axate pe un pace mai lent care-ți dă răgaz să-ți gestionezi resursele, abilitățile și să-ți planifici bine mișcările, dar Triangle Strategy parcă este prea lent în ceea ce privește progresul prin combat. Am ajuns să-l compar cu gameplay-ul lui Warhammer 40.000: Mechanicus, un titlu fenomenal și complex, dar care te pune în genunchi dacă printre animalele tale preferate nu se numără și melcul.

Și e păcat, pentru că Triangle Strategy include o grămadă de posibilități când vine vorba de party și combat management. Fiecare luptă este o nouă provocare pe care o poți trece dacă gândești creativ și te folosești de tot ce este în jurul tău: harta propriu-zisă, amplasarea inamicilor în raport cu aliații, sinergia, abilitățile personajelor, totul este fun, dar ar fi putut ajunge și mai fun dacă totul era derulat puțin mai repede pentru ca jucătorul să nu se simtă responsabil de nu știu ce povară.

Grafica este foarte bună pentru un joc de Switch

Ne-am obișnuit să n-avem prea multe pretenții vis-a-vis de exclusivitățile Switch. Până la urmă, vorbim despre o consolă care și-a câștigat popularitatea grație portabilității sale, nu performanțelor sale hardware de top. Deci este un rău necesar pe care totuși nu-l vei simți dacă butonezi jocuri ca Triangle Strategy. Producătorii alintă grafica jocului drept HD-2D.

Asta înseamnă că level design-ul păstrează acel vibe retro al titlurilor de odinioară dar în același timp vine cu texturi foarte frumoase, retușate și aduse la zi. Cu ajutorul lui Unreal Engine 4 și al pixel art-ului care dă viață personajelor, lumea lui Triangle Strategy este bogată și strălucitoare, este îmbietoare și chiar te face să petreci timp în joc – bine, cu violarea de rigoare a butonului de skip dialogue.

Nici pe partea de sound design nu stăm prea rău

Sincer să fiu, nu mă așteptam la un voice acting care să facă gaură în cer. Jocurile de genul nu prea se obosesc să vină cu dialoguri expresive, contrar personalităților japonezilor. Pe de o parte îmi place, pentru că mă scapă de intonațiile deosebit de enervante. Pe de altă parte, vocile – cel mai probabil al dublurilor în engleză – par foarte false și lipsite de autenticitate.

Nu că ar fi neapărat o problemă dacă îți petreci mai mult de jumătate din playthrough dând skip cutscene-urilor. Ambiența, în schimb, chiar este plăcută și completează frumos întreg level design-ul lui Triangle Strategy. Ai senzația că explorezi activ o lume fantasy wholesome și immersive, iar asta pentru mine a fost mereu o parte importantă a oricărui RPG.

Triangle Strategy este un titlu bun pentru o consolă înecată în Pokemoni

După atâta Mario și Pokemon, era și timpul ca Switch să mai primească un joc mai interesant, alături de nume ca Legend of Zelda: Breath of the Wild și Monster Hunter: Rise. Nu face gaură în cer și nici nu se ridică la înălțimea altor membri ai genului, dar este un mod fun de a-ți petrece timpul pe tron cu Switch-ul în mâini.

Triangle Strategy schimbă formula tradițională a JRPG-urilor și vine cu un iz de RPG tactic în stil turn-based, unde posibilitățile sunt extinse. Este fun, este surprinzător de atmosferic și destul de bine gândit, dar povestea sa overly political și mult prea greu de urmărit plus ritmul foarte lent al jocului sunt cam singurii pitici de pe creierul meu. Dar cine știe, poate fix acest slow pace este chestia pe care o caută cei care-și doresc o experiență mult mai relaxantă.

SURSĂ ARTICOL