Expediție de observare a balenelor negre din Atlanticul de Nord, specie pe cale de dispariție (reportaj)

Căpitanul navei Shearwater oprește motorul și trei biologi marini încep să ia notițe și să facă fotografii pentru a identifica și urmări balenele, care sunt rănite. O activitate esențială pentru protecția acestei specii, din care, potrivit experților, au mai rămas doar 336 de exemplare.

Decimată de baleniere, acum interzise, balena neagră sau balena din Atlanticul de Nord este acum amenințată de coliziunile cu bărci și de plasele de pescuit.

Această specie de mamifer marin de mari dimensiuni – cu o lungime de 20 de metri și o greutate de 70 de tone – este în pericol de dispariție chiar mai mare decât tigrii sau rinocerii negri.

„Din nefericire, populația lor este în declin din 2010”, explică Christy Hudak, șefa centrului de cercetare costieră din Provincetown, un port pescăresc din Massachusetts, de unde a plecat nava cercetătorilor.

Cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni și a unor drone echipate cu camere de luat vederi lansate de pe o altă navă, acești oameni de știință încearcă să monitorizeze reproducerea speciei ”Eubalaena glacialis”, denumirea lor latină. Noile norme privind viteza navelor în zonele protejate și privind plasele de pescuit nu sunt suficiente pentru ei.

Schimbările climatice, încălzirea apelor din Atlanticul de Nord, diminuează populația micului crustaceu, Calanus finmarchicus, care face parte din planctonul esențial pentru hrana balenelor negre.

Specia este adesea observată în jurul Cape Cod, peninsula în vârful căreia se află foarte turisticul Provincetown, deoarece aici apele se încălzesc mai puțin repede decât în alte părți.

Aici, biologii studiază planctonul prin prelevarea de probe de apă la diferite adâncimi, ceea ce le permite să estimeze datele de sosire și datele de plecare ale balenelor.

Coada unei balene apare în imediata apropiere a navei. Foto: Joseph Prezioso / AFP

O specie decimată

Timp de sute de ani au fost prada preferată a pescarilor – vikingi, basci, englezi, olandezi și apoi americani – pentru grăsimea lor, folosită pentru vechile lămpi de iluminat, și pentru fanoanele lor (lamele cornoase din maxilarul superior al balenelor), foarte utile înainte de apariția plasticului.

Specia număra cândva până la 20.000 de exemplare, înainte de apariția pescuitului pe scară largă, potrivit lui David Laist, autorul unei cărți pe această temă. A fost apoi decimată la începutul secolului al XX-lea.

O creștere puternică a nașterilor la începutul anilor 2000 a dus la un vârf de 483 de animale în 2010, dar de atunci cifra a scăzut și s-a prăbușit în 2017.

„Paisprezece balene negre au murit într-o perioadă foarte scurtă de timp pentru că s-au mutat în Golful Sfântul Laurențiu”, un loc în care merg foarte rar și unde pescuitul de crabi le-a afectat foarte mult, explică Charles Mayo, fondatorul Centrului de Cercetare Costieră.

Schimbările climatice par să fie cauza acestei schimbări a zonelor lor de hrănire, din cauza lipsei de hrană suficientă.

În condițiile în care balenele negre sunt deja atât de rare, chiar și câteva decese ar putea fi suficiente pentru a declanșa un declin periculos al speciei.

„Este foarte îngrijorător, deoarece rata de reproducere este foarte scăzută și rata de mortalitate este foarte mare”, spune Charles Mayo, care a făcut parte din prima echipă care a reușit să elibereze o balenă dintr-o plasă în care se încurcase.

Acești giganți marini se reproduc primăvara și vara, după care femelele călătoresc până la 1.600 de kilometri spre sud pentru a naște. Acest ciclu, care durează în mod normal trei ani, are în prezent o durată medie de trei până la șase ani, potrivit Agenției Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA.

Specialiștii consideră că în spatele acestei scăderi a natalității se află stresul suferit de femele, în special din cauza năvoadelor pescărești sau a zgomotului provocat de activitățile umane în ocean.

Puiul jucăuș

Această balenă, a treia ca mărime din regnul marin, trăiește la fel de mult ca oamenii, uneori până la 100 de ani.

Cu o constituție robustă, au particularitatea de a nu avea înotătoare dorsală și calusuri pe cap acoperite de crustacee minuscule cunoscute sub numele de „păduchi de balenă”, care trăiesc de obicei în simbioză cu gazdele lor.

Avertizați de colegii lor care survolau zona, cercetătorii au găsit noi balene, inclusiv un pui care se juca imitând-o pe mama sa, iar apoi un grup de cetacee la suprafață, apropiate unele de celelalte, probabil pentru a socializa.

În timpul acestui tip de adunare, explică Christy Hudak, balenele „se rostogolesc și se ating între ele. Principalul scop este de a se reproduce, dar este vorba și de interacțiune de tip social. Nu este vorba doar de sex”.

În timpul călătoriei am observat zece balene, inclusiv două mame cu puii lor. Supraviețuirea speciei este departe de a fi asigurată, dar cercetătorii sunt încrezători.

Noile tehnologii au ca scop reducerea încurcării în plasele de pescuit, fie prin fabricarea unor frânghii mai fragile, fie prin proiectarea unor capcane care pot fi ridicate prin telecomandă la suprafață, fără a fi nevoie de frânghie.

O mai bună detectare acustică a balenelor ne-ar putea permite, de asemenea, să reacționăm rapid la prezența lor prin introducerea unor limite de viteză pentru ambarcațiuni.

Însă este vital, subliniază Christy Hudak, să sensibilizăm și să obținem sprijinul publicului pentru protejarea „acestor creaturi incredibile”.

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de France 24

Știre preluata de la www.rfi.ro