Kit de sănătate: Sistemul imunitar și prevenirea infectării cu Covid-19 (Publicitate)

Conduita socială responsabilă și igiena
personală sunt două reguli esențiale pe perioada pandemiei cu Coronavirus.
Doamna doctor Cătălina Trifan, Medic Primar Medicină Internă în cadrul SANADOR,
ne explică în cele ce urmează ce trebuie să facem în această perioadă și cum
putem preveni o eventuală infecție cu Covid-19.

Menținerea sub control a noului Coronavirus (SARS-COV2) este un proces destul de dificil, dat fiind faptul că virusul este unul foarte contagios. Extrem de importante, în această perioadă, sunt măsurile de limitare a răspândirii acestuia, apelând la obiceiurile sănătoase privind igiena personală.

Urmăriți interviul integral:

Cum ne putem proteja de Coronavirus atunci
când mergem la cumpărături?

Cea mai bună metodă de prevenție este spălatul
mâinilor cu apă și săpun, de fiecare dată când atingem suprafețe  care ar fi putut fi contaminate anterior de
persoane infectate cu acest tip de Coronavirus. 
În cazul în care nu avem posibilitatea să ne spălăm de fiecare dată pe
mâini, o soluție dezinfectantă este totuși utilă. Una dintre cele mai importante
măsuri este masca de protecție, nu numai în prezența oamenilor care tușesc,
strănută, au febră sau care prezintă semne de infecție respiratorie acută, ci
chiar și în prezența altor oameni care aparent sunt sănătoși, asimptomatici,
dar pot răspândi acest virus. Însă, cel mai important lucru,  ar fi totuși să ne izolăm. Dacă nu avem un
serviciu care necesită obligatoriu prezența noastră, dacă nu avem activități
urgente de rezolvat în oraș, cel mai corect ar fi să stăm acasă.

Care sunt afecțiunile care cresc riscul de
infectare sau agravează infecția cu Covid-19?

Noi nu suntem nici unii imunizați împotriva
acestei infecții, pentru acest virus. Nu există un vaccin și noi nu am mai luat
contact cu această tulpină, nici unii dintre noi. Deci, noi suntem, toată
populația, la risc de a capta acest virus, de a deveni infectați și de a face
Covid-19. Există într-adevăr anumite persoane care au un grad mai mare de a se
infecta cu acest virus, sunt persoane din sistemul medical, care intră în
contact cu foarte mulți oameni bolnavi, unii care nu sunt simptomatici, dar
care transmit virusul. Există câteva categorii de pacienți la care s-a
constatat, în China, că există o predominanță a formei severe a acestei
infecții. Aceste categorii sunt următoarele: pacienții care au boli cardio-vasculare,
care au, în principal, peste 70 de ani și asociază boli cardio-vasculare,
pacienții care au diabet și pacienții care au afecțiuni respiratorii.

Distanțarea socială. Ce înseamnă, de ce e
importantă și cum ne ajută?

În această perioadă, în care virusul circulă
liber și în care există șansa de a-l contacta cu toții, nefiind nici unii
imunizați, este bine să limităm absolut toate întâlnirile cu persoane din
anturajul nostru, să nu existe riscul să infectăm la rândul nostru alți oameni.

Toate aceste lucruri ne ajută atât pe noi să
nu ne îmbolnăvim, cât și pe familiile noastre. Iar în famiile noastre ne
referim în special la părinții, la bunicii noștri, care ar fi mult, mult mai
afectați de această infecție decât noi.

Ce măsuri de protecție suplimentare pot lua
cei care suferă de orice alte afecțiuni?

Măsurile pe care trebuie să le ia fiecare din
acest grup de pacienți sunt legate de igiena riguroasă personală. Astfel, dacă
pune mîna pe un obiect, precum un întrerupător de lumină, care a fost folosit
de mai multe persoane anterior, de fiecare dată după ce folosește un lucru care
a fost folosit anterior de altă persoană din casa respectivă, el fiind într-o
categorie de risc, trebuie să se spele pe mâini.

Măsuri de protecție împotriva infectării cu
Covid-19 la locul de muncă

De exemplu, după cum ne explică doamna doctor
Trifan, dacă lucrezi într-o multinațională și te vei duce dimineața la serviciu
și vei urca într-un lift care a fost accesat de 100-200 de oameni anterior și
fiecare dintre ei a apăsat pe etajul la care urcă la birouri, ar fi o regulă,
aplicată de altfel și în China, ca fiecare persoană care intră în liftul
respectiv să aibă un dispozitiv, se poate și o scobitoare, cu care să apese pe
butonul care îl duce la etajul respectiv și apoi s-o arunce.  Să avem grijă, dacă am pus mâna pe o clanță,
care evident a fost atinsă de foarte mulți colegi de-ai noștri anterior, să ne
spălăm pe mâini cu apă și săpun, iar dacă acest lucru nu e posibil, atunci să
ne dezinfectăm.

Măsuri de protecție împotriva infectării cu
Covid-19, în mijloacele de transport în comun

Trebuie să avem foarte multă atenție la faptul
că balustradele din autobuze sau din tramvaie sunt locuri de contact ale
tuturor oamenilor care urcă în acel mijloc de transport. Noi nu știm dacă
înaintea noastră a fost cineva bolnav sau nu și dacă pe suprafața aceea nu este
un Coronavirus care ne poate infecta. Cum ne poate infecta? Cu ceea ce facem
noi cu mâinile. Aici trebuie să avem foarte mare grijă. Mâinile sunt cele care
duc microbul la nas sau la gură și astfel ne putem infecta. Să avem mare grijă
să nu punem mâna pe suprafețe care au fost atinse de alții, iar dacă nu se
poate acest lucru, fie folosim niște mănuși pe care apoi le putem arunca la
coborârea din autobuz, fie ne dezinfectăm cu o soluție din geantă.

Ce pot face persoanele care au diverse alte
afecțiuni și au nevoie de asistență medicală pentru tratament, rețetă sau
consult?

În contextul în care există patologii vechi pe
care pacientul le are, escoriații de trei săptămâni, dacă îi curge nasul de
două săptămâni, cu siguranță nu are Coronavirus. Nu are rost să se ducă, să se
panicheze și să aglomereze camerele de gardă ale spitalelor, mai ales ale celor
de boli infecțioase care sunt supraaglomerate și de unde există riscul ca,
neavând Coronavirus, să-l contacteze. Dacă există cineva din familie care se
poate deplasa la farmacie sau la medicul de familie pentru rețetă, ar fi util
acest ajutor pentru un membru al familiei mai în vârstă, pentru că aceste
gesturi fac diferența între sănătate și boală, între viață și moarte.

De ce este important să ne gândim la sănătatea
noastră, a tuturor?

Fiecare dintre noi putem transmite acest
virus. Putem fi în categoria fericită a celor 80% din pacienți a căror
simptomatologie este minimă, aproape nesesizabilă, dar cu toate acestea noi
putem fi un transmițător pentru o persoană care e la risc și acea persoană își
va pierde viața din cauza inconștienței noastre.

Visits: 46