Streinu Cercel: Ceea ce va face diferenţa în perioada următoare va fi masca de protecție
Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, atrage atenţia să nu lăsăm garda jos în fața pandemiei de coronavirus, pentru că pericolul nu a trecut. El insistă pentru purtatea măștii și respectarea regulilor de igienă.
Adrian Streinu Cercel
„Ceea ce vreau să spun este că nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia. Pandemia nu iartă, nu-şi pune problema nici ce culoare are unul, nici ce culoare are celălalt. Atacă absolut la fel şi când ţi-e lumea mai dragă şi apoi te întrebi: de ce tocmai eu? Când ai ajuns să te întrebi asta, atunci înseamnă că ai nevoie de sistemul sanitar. Şi atunci să vezi dacă îţi mai dă mâna să spui că ăla e aşa, că ăla e aşa”, a declarat Streinu Cercel joi, potrivit Agerpres.
Medicul a subliniat importanţa măsurilor de igienă personală în prevenirea răspândirii noului coronavirus şi, implicit, în protejarea sistemului sanitar.
„Cum va arăta sistemul sanitar? Habar n-am. Dar cu siguranţă nu va mai fi cel de astăzi. Ce vedem în momentul de faţă? Vedem sisteme de triaj, unele puse cu cap, altele mai puţin, vedem tot felul de invenţii care ne stropesc cu chimicale din cap până în picioare, total aiurea. Şi am uitat de apă şi săpun. (…) O cameră care este aerisită, unde pătrunde soarele, acolo nu pătrunde doctorul. Ca atare, vreţi să vă ţineţi departe de doctor? Apă şi săpun, vă spălaţi pe mânuţe, pe faţă, şi lucrurile vor fi aşa cum trebuie să fie. (…) Ceea ce va face diferenţa în perioada următoare va fi masca (…), pentru că ea vă poate proteja de un eventual virus care circulă în jur”, a mai spus managerul Institutului „Matei Balş”.
România a înregistrat în ultima zi o creștere semnificativă a cazurilor noi de coronavirus, 237, după o bună perioadă în care nu mai fusese depășit pragul de 200 de îmbolnăviri.