Skate 4 este oficial in lucru dupa un intreg deceniu de absenta

EA Play 2020 a avut loc aseara, insa nu am urmarit evenimentul intrucat nu am fost foarte fascinat. Dimineata m-am trezit cu gandul sa vad cat de nasol mai e FIFA, ce masinute mai busesc in NFS si cam atat; mare mi-a fost mirarea cand am auzit despre Skate 4. Franciza Skate a aparut in vremurile bune ale gaming-ului despre sporturi. Pe atunci, Tony Hawk era un nume relevant, FIFA era amuzant si NFS nu era cringe. Vai ce imi lipseste perioada aia.

Dar avem motive de bucurie! Skate 4 a fost confirmat de echipa care a lucrat si la celelalte jocuri. Asta inseamna ca in viitor, ne vom putea bucura iarasi de simulatorul de rupt oase cu placa. In acest moment nu exista informatii despre platformele pe care va fi lansat sau macar vreo imagine. Avem macar confirmarea.

„Skate se intoarce!”

Cam asa a sunat anuntul plin de entuziasm al lui Cuz Parry, creative director in cadrul proiectului. Skate 4 a fost asteptat de fanii acestui sport de ani de zile. Din pacate, a intarziat sa apara si multi l-au crezut disparut pe vecie. Din fericire, hype-ul creat de remasterizarea lui Tony Hawk Pro Skater de la Activision cred ca a jucat un rol important in aceasta decizie.

Pentru cei care nu se simt inca batrani, Skate 3 a fost lansat pe PlayStation 3 si Xbox 360 in 2010. Da, acum 10 ani… parca a fost ieri. Nu se stie sigur daca avem parte de un remaster sau nu, dar suna de parca ar fi un joc nou. Echipa il numeste doar Skate si este posibil sa vedem un reboot al francizei. Ne mai ramane doar sa asteptam pana vom putea iarasi sa ne dam cu placa. Pana atunci, daca tanjiti dupa un joc bun de skateboarding puteti incerca Session. Jocul este foarte promitator si este disponibil pe Steam.

Visits: 55