Studiu: Anticorpii anti-SARS-CoV-2 dispar după 2-3 luni de la infectare
Toți cei infectați cu noul coronavirus produc anticorpi? Este o întrebare la care oamenii de știință încearcă să răspundă de când a început pandemia. Se pare că nu foarte mult la persoanele infectate cu SARS-CoV-2 și asimptomatice, potrivit unui studiu recent, scrie doc.ro.
Anticorpii sunt molecule imune produse de organism pentru combaterea agenților patogeni. Prezența anticorpilor în sânge conferă, de obicei, o anumită protecție împotriva agentului patogen. Potrivit oamenilor de știință, în cazul infecției cu SARS-CoV-2, anticorpii rezistă doar două-trei luni, la persoanele care, deși infectate cu SARS-CoV-2, nu au prezentat niciodată simptome.
Se crede că anticorpii produși împotriva altor coronavirusuri, inclusiv cele care provoacă sindromul respirator acut sever (SARS) și sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), durează aproximativ șase luni. Mai multe studii au arătat că majoritatea persoanelor diagnosticate cu COVID-19, care sunt vizibil bolnave, dezvoltă anticorpi împotriva noului coronavirus, deși nu se știe cât rezistă acești anticorpi. Noul studiu este primul care caracterizează răspunsul imun la persoanele asimptomatice.
La ce concluzie au ajuns cercetătorii
Cercetătorii au examinat 37 de persoane asimptomatice, care nu au avut niciodată simptome, în districtul Wanzhou din China. Au comparat răspunsul lor la anticorpi cu cel al altor 37 de persoane cu simptome. Specialiștii au descoperit că persoanele fără simptome au avut un răspuns la anticorpi mai slab decât cele cu simptome.
După opt săptămâni, la 81% dintre persoanele asimptomatice s-a observat o reducere a anticorpilor anti-SARS-CoV-2, comparativ cu 62% dintre pacienții simptomatici. În plus, anticorpii au scăzut la niveluri nedetectabile la 40% la persoanele asimptomatice, comparativ cu 12,9% la persoanele simptomatice, conform concluziilor studiului.
Totuși, mărimea eșantionului este însă mică și cercetătorii nu au ținut cont de protecția oferită de celulele imune care pot lupta împotriva virusului pe cont propriu sau pot face noi anticorpi atunci când virusul invadează organismul. Câteva studii au arătat că noul coronavirus stimulează un răspuns imunitar robust și protector celular.
În afară de celulele T, care pot distruge virusul când acesta ajunge în organism, persoanele infectate formează așa-numitele celule B de memorie, care pot genera rapid producția de anticorpi atunci când este nevoie. Dacă acestea întâlnesc din nou acest coronavirus, își aduc aminte și încep să facă anticorpi foarte, foarte repede.
În noul studiu, anticorpii împotriva unei proteine virale au scăzut sub nivelurile detectabile. Dar un al doilea set de anticorpi care vizează așa-numita proteină Spike a coronavirusului – necesară neutralizării virusului și prevenirii reinfecției – erau încă prezenți.
De fapt, acești anticorpi păreau să arate un declin mai mic la persoanele asimptomatice decât la persoanele simptomatice.
O a doua lucrare științifică 2, publicată în revista Nature, sugerează că și un nivel scăzut de anticorpi ar putea fi suficient pentru a contracara noul coronavirus. Oamenii de știință spun că și nivelurile scăzute ale anumitor anticorpi au capacitate de neutralizare puternică.
Oamenii de știință spun că încă învață despre aspectele cheie ale noului coronavirus, inclusiv modul în care sistemul imunitar răspunde odată ce o persoană este expusă. Răspunsurile imune, spun ei, pot avea implicații mari în dezvoltarea vaccinului contra COVID-19, deoarece imunitatea care se dezvoltă în mod natural în timpul infecției este suboptimă și de scurtă durată la majoritatea oamenilor.
Există însă voci care spun că un vaccin nu poate oferi imunitate pe termen lung dacă SARS-CoV-2 se comportă ca alte coronavirusuri. Potrivit literaturii de specialitate, durabilitatea imunității în cazul coronavirusurilor comune care provoacă răceala sau gripa variază de la trei la șase luni. Aceasta nu înseamnă multă durabilitate și protecție.