Jocurile next-gen vor costa cu 10 euro mai mult decat eram obisnuiti
Jocurile AAA au fost blocate la pragul de 60 de euro inca din 2005, in ciuda cresterii preturilor de productie. Se pare ca acest pret va ramane al trecutului, intrucat 15 ani mai tarziu, vedem o majorare. NBA 2k21 are un pret confirmat de 70 de euro pentru consolele next-gen, iar cercetatorii din industrie spun ca acesta este doar inceputul.
NBA 2k21 va costa 69,99$ (sau euro pentru zona noastra) atunci cand va fi lansat pentru consolele next-gen. In acelasi timp, pe Steam va costa tot 59.99$ cum am fost obisnuiti.
Preturile jocurilor: 60 de dolari, microtranzactii si alti monstri
O astfel de majorare a preturilor era de asteptat
Istoria ne invata ca jocurile next-gen sunt cele care aduc astfel de schimbari. Pana la urma, am vazut asta si in 2005 cand jocurile de PS3 si Xbox 360 au introdus standardul de 60$. Dar acum sa ma si explic cand spun ca ne puteam astepta la o astfel de crestere.
Majorarea de la 60$ la 70$ inseamna o crestere a pretului de numai 17 procente. Iar asta este minuscul in comparatie cu majorarea costurilor de productie care au trecut de pragul de 300% in ultimii ani. Ba chiar as fi de acord sa platim mai mult daca asta ar insemna sa vedem eliminarea microtranzactiilor din schema.
Momentan schimbarea de preturi pentru jocurile next-gen se va face simtita doar pe console, PC-ul metinand pretul standard. Insa nu cred ca va dura prea mult pana cand toate platformele vor adopta noul prefix. Asa ca de pe acum, ar trebui sa strangeti cu 50 de lei mai mult pentru un joc nou lansat.